EIFFEL, povestea iubirii care a inspirat construirea edificiului-simbol al Parisului
https://www.ziarulmetropolis.ro/eiffel-povestea-iubirii-care-a-inspirat-construirea-edificiului-simbol-al-parisului/

Deşi e mult mai frecventă situaţia ca literatura să fie sursă de inspiraţie pentru cinematografie, scriitorul francez Nicolas d’Estienne d’Orve demonstrează odată cu apariţia ultimului său roman, Eiffel, că şi contrariul este perfect posibil.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 februarie 2022

Publicat de Editura Trei, Eiffel este un roman inspirat de filmul cu același nume regizat de Martin Bourboulon și lansat în Franța în toamna anului trecut. Celebrul „poet al metalului” Gustave Eiffel, cel care a creat structura de rezistență a Statuii Libertății, dar și construcția cea mai reprezentativă a Franței, Turnul Eiffel, este protagonistul cărții scriitorului și jurnalistului francez.

Cu o acțiune desfășurată pe două planuri, în Bordeaux-ul anului 1860 și în Paris, în anii construirii Turnului Eiffel și imediat după inaugurarea acestuia, în 1889, povestea romanțată scrisă de Nicolas d’Estienne d’Orve dezvăluie unul dintre secretele bine păzite ale simbolului Parisului: Turnul Eiffel este un „poem” de dragoste conceput din metal, scris cu sudoare și suferință, o declarație de iubire ce se înalță spre cer și care va rămâne să inspire îndrăgostiții din toate vremurile.

Celebrul inginer și arhitect francez Gustave Eiffel uimise deja lumea întreagă prin crearea structurii de rezistență a impozantei Statui a Libertății de la porțile New York-ului. Pentru Expoziția Universală de la Paris, din 1889, când se sărbătoarea centenarul Revoluției Franceze, inovatorul inginer este provocat să gândească un monument care să reprezinte Franța. Strălucirea de altădată va fi reînviată, iar civilizația franceză va uimi încă o dată întreaga omenire prin ceva ce-i aparține numai ei. Deși ezitant la început, Gustave Eiffel acceptă provocarea și chiar plusează – va ridica un turn de 300 de metri în inima Parisului, cea mai înaltă construcție din lume de la acea vreme. Îndrăzneața idee îi este inspirată lui Gustave de Adrienne Bourgès, tânăra cu ochi de felină care avea să fie muza lui viața întreagă.

Nicolas d’Estienne d’Orve urmărește în paralel două povești – cea a lui Gustave Eiffel, un tânăr de 26 de ani, inginer strălucit, îndrăgostit de meseria sa, dar și de Adrienne, tânăra bordeleză care îi este logodnică. În cea de-a doua poveste îl regăsim pe Gustave Eiffel peste mai mult de un sfert de veac – un bărbat văduv, cu patru copii, patron al întreprinderilor Eiffel, care uimește lumea prin aceleași proiecte inovatoare. Este „un ghem de energie și idei”, de pasiune pentru ceea ce face, un geniu al fierului și – în felul lui – un artist. Reîntâlnirea cu prima sa iubire, Adrienne, îl determină pe Gustave Eiffel să accepte să construiască turnul care îi va purta numele.

Cele două povești sunt scrise de Nicolas d’Estienne d’Orve folosind timpul prezent, pentru că doar „iubirea are măreția de a transcende erele, de a aboli timpul, de a purta un cuplu într-o dimensiune lipsită de orice cronologie”.

Controversele Turnului Eiffel

Simbol incontestabil al Parisului astăzi, extrem de popular în toată lumea și unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice, Turnul Eiffel a întâmpinat la vremea ridicării lui o puternică rezistență, surprinsă și în romanul lui Nicolas d’Estienne d’Orve. La finalul cărții, este anexat „Protestul artiștilor împotriva turnului Eiffel” datat 14 februarie 1887. Leconte de Lisle, Guy de Maupassant și Alexandre Dumas se numără printre cei care au protestat „cu toată indignarea, în numele bunului-gust francez disprețuit, în numele artei și al istoriei franceze amenințate, împotriva ridicării în inima capitalei noastre a inutilului și monstruosului turn Eiffel”, considerat un adevărat turn Babel. Inginerul francez a fost foarte afectat de tonul dur al protestului în care se spunea: „Va continua să se asocieze Parisul cu excentricitățile, cu imaginația mercantilă a unui constructor de mașini, pentru a se urâți ireparabil și a se dezonora? Căci turnul Eiffel, pe care nu l-ar dori nici America cea comercială, înseamnă, fără nicio îndoială, dezonorarea Parisului”, considerau autorii. Înfruntând opinia publică, băncile care îl amenințau cu sistarea finanțării și pe oricine altcineva i se împotrivea, Gustave Eiffel merge însă mai departe. „Noi vom construi un vis”, le spune muncitorilor care intraseră în grevă și refuzau să mai lucreze la turn. În secret însă, motorul acțiunilor lui Gustave Eiffel, este o mare iubire, pierdută și regăsită.

Turnul Eiffel – un edificiu construit pentru o iubire imposibilă?

În forma literei „A”, cu linii grațioase, aproape senzuale, Turnul Eiffel a fost „marea iubire” a creatorului său închinată unei alte mari iubiri, Adrienne. Turnul este capodopera absolută, opera vieții lui dedictă femeii visurilor sale. „Când e în compania turnului său, e oarecum și în compania ei” simte Gustave, care pune în construirea „monstrului de metal” toată pasiunea, dragostea, disperarea și sacrificiul de care este capabil.

„Turnul schimbase totul” și în viața lui Adrienne. Pe măsură ce se ridică îndrăzneț spre cer, trecutul se întâlnește cu prezentul. O poveste de dragoste pierdută pare regăsită. Dar are oare și un viitor? La 25 de ani, după ce au fost despărțiți cu brutalitate, mai este posibilă o reînnoire a poveștii de dragoste dintre Gustave și Adrienne, cu atât mai mult cu cât femeia, la fel de frumoasă și peste ani, a devenit soția unuia dintre bunii prieteni ai inginerului?

Cu un incontestabil talent de a reînvia farmecul Parisului secolului al 19-lea, atmosfera sa efervescentă, intrigile saloanelor și culisele politicii, Nicolas d’Estienne d’Orve reușește să surprindă în romanul Eiffel tensiunea creatoare a sufletului unui artist aparte, care și-a transpus iubirea nu în versuri, nici în imagini pictate, ci într-un edificiu din oțel care tinde spre cer.

Foto: Wikimedia Commons

27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).