El Clasico, propunerea Irakului pentru Oscar 2017, deschide HipTrip Travel Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/el-clasico-propunerea-irakului-pentru-oscar-2017-deschide-hiptrip-travel-film-festival/

Peste 20 de filme din toate colţurile lumii, majoritatea în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii şi cinema la HipTrip Travel Film Festival. Cea de-a treia edi’ie a evenimentului va avea loc în perioada 27-30 octombrie la Cinema Union şi Cinemateca Eforie din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2016

Începând de anul acesta, HipTrip Travel Film Festival are un nou selecționer. Cătălin Olaru, primul câștigător al bursei Alex Leo Şerban pentru critică de film în 2012 și câștigător al concursului „Fii critic la Cannes!” în 2015, a ales pentru publicul HipTrip filme care ilustrează tema festivalului și cinemaul actual deopotrivă.

Destinațiile pe care ni le alegem, atât cele turistice, cât și cele cinematografice, spun multe despre noi. Plaje tropicale sau vârfuri inaccesibile? Comedii fără pretenții sau experimente arthouse? Fie că vorbim de filme sau de călătorii, moderația e mai mereu un deziderat greu de atins. La a treia ediție de HipTrip, ne-am propus să găsim echilibrul între comercial și artistic, dar și între între 100% travel, 0% cinema, și cinema-și-nimic-altceva. Indiferent de preferințe, ne dorim ca HipTrip să fie acel festival la care călătorești și totodată te simți ca acasă. –  Cătălin Olaru.

Halkawt Mustafa, invitat special la HipTrip 2016

Festivalul va debuta joi, 27 octombrie, cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Filmul spune povestea a doi frați care suferă de nanism, Alan și Shirwan. Ei trăiesc într-un orășel kurd izolat din Irak. Alan visează să întemeieze o familie alături de iubita sa, Gona, dar tatăl fetei, Jalal,  se opune vehement căsătoriei celor doi.

Știind că tatăl Gonei, de meserie cizmar, este suporter înfocat al echipei de fotbal Real Madrid, frații se aventurează într-o călătorie primejdioasă către Spania. Alan speră să-l întâlnească pe Cristiano Ronaldo și să-i dăruiască o pereche de ghete de fotbal făcută de Jalal, pentru a-l convinge pe cel din urmă să-i devină socru.

Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival.

Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa. Născut în 1985 în Sulaymani, un oraș kurd din Irak, Halkawt Mustafa  s-a mutat alături de familia sa în Norvegia în anul 2000, țara în care primiseră azil politic părinții săi. Halkawt a studiat regia la Academia de Film din Oslo.

Filmul pe care l-a realizat în 2011, Inimă Roșie / Rødt hjerte, a fost achiziționat de către o companie de distribuție în timpul Festivalului de Film de la Cannes și a obținut premiul pentru cel mai bun film și premiul publicului la Festivalul de Film de la Vincennes.HipTrip Travel

Pleci de la HipTrip, într-o aventură cu destinaţie necunoscută

Pentru că anul acesta motto-ul HipTrip este „Ia-ţi viza de cinefil”, spectatorii care vin la proiecțiile din festival şi pot pleca de la cinematograf direct într-o aventură cu destinație necunoscută.

Compania aeriană BlueAir oferă biletele de avion, iar portalul de rezervări turistice Vivolis.ro face cinste cu cazarea la destinația finală.

Primii aventurieri vor fi decişiprin tragere la sorţi din rândul spectatorilor proiecției El Clasico (joi, 27 octombrie de la 20:30 la Cinema Eforie), iar tot ce vor afla iniţial sunt detaliile despre starea vremiila destinaţie şi ce haine trebuie să-şi pună în bagaje, iar la aeroport vor afla şi destinaţia către care vor decola.

Anul acesta vor fi oferite trei astfel de aventuri cu destinaţie necunoscută.

HipTrip Travel Film Festival este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.

Foto: HipTrip Travel Film Festival – facebook.com-hiptrip.ro.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.