El, Peter Sellers
https://www.ziarulmetropolis.ro/el-peter-sellers/

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2015

Peter Sellers s-a născut în 1925 într-o familie britanică, părinţii săi fiind actori de vodevil; şi-a petrecut tinereţea mai mult singur, în timp ce ai săi se aflau în turnee.

Încă din adolescenţă, Sellers a intrat în armată, luptând în cel de-al doilea Război Mondial. Cu această ocazie i-a întâlnit pe Spike Milligan, Harry Secombe şi Michael Bentine, viitorii săi parteneri la programul radiofonic BBC „The Goon Show”, care l-a adus pe Sellers în atenţia marelui public. Sellers a jucat în peste 70 de filme şi a fost de trei ori nominalizat la Premiile Academiei.

S-a stins din viaţă la vârsta de 54 de ani

“Eu, Peter Sellers” / “The Life and Death of Peter Sellers”(2004), filmul biografic peste care, iată, a trecut mai bine de un deceniu, rememorează aventurosul periplu al actorului britanic, care a debutat ca prezentator de radio la BBC pentru a se afirma în cele din urmă drept unul dintre cei mai înzestraţi cineaşti din lume.

Graţie peliculei semnate de Staphen Hopkins, descoperim neliniştile secrete care l-au făcut pe acest actor talentat, de o carismă inegalabilă, să exclame „Urăsc tot ceea ce fac” şi viaţa unuia dintre cei mai prolifici şi mai dăruiţi actori de comedie.

Suntem în anul 1957, la Londra, iar publicul care ascultă mereu Radio BBC este fascinat de creaţiile trăznite ale celor de la „The Goons”, o trupă care a reuşit să revoluţioneze genul comic, dovedind un extraordinar simţ al absurdului.

Unul dintre geniile care se află in spatele succesului repurtat de grup este Peter Sellers, un actor frustrat care aşteaptă cu nerăbdare să se afirme în lumea filmului.

Împins de la spate de o mamă extrem de posesivă, care Încearcă să-i manipuleze Întreaga viaţă, Peter se implică trup şi suflet în cariera sa şi reuşeşte să obţină primul său rol intr-un film, care-i aduce Premiul Academiei Britanice.

Sellers va fi distribuit apoi într-un film de succes alături de diva cinematografiei italiene, Sophia Loren, de care se îndrăgosteşte cu disperare. Dragostea sa neimpărtăşită pentru Sophia Loren va provoca o ruptură în mariajul său şi îl va împinge pe actor în hăul depresiei şi singurătăţii.

Sellers îi cere atunci sfatul lui Maurice Woodruff , astrologul vedetelor, care îi prezice o serie de aventuri cu femei superbe, dar ii atrage atenţia şi asupra unor proiecte cinematografice, fiind mituit în secret de către marile studiouri care şi-l disputau pe Sellers.

Sunt zilele în care celebrul regizor Blake Edwards doreşte ca Sellers să joace un rol secundar în „Pantera Roz”, film a cărei vedetă este David Niven. În ciuda succesului enorm de care se va bucura pelicula şi a aprecierilor din partea criticilor, Sellers va urî toată viaţa acest rol.

În cariera lui Seller apare apoi Stanley Kubrick, care îl convinge să accepte rolul principal din „Dr. Strangelove”, film care-i va aduce prima nominalizare la Premiile Academiei. Va rata însă Oscarul, motiv pentru care va apela din nou la Maurice, care incearcă să-l determine pe actor să apară în cea de-a doua parte a „Panterei Roz”, motivând că nu-şi va găsi fericirea decât alături de cineva ale cărui iniţiale sunt „B.E.” (regizorul Blake Edwards).

Când Sellers află că superba actriţă suedeză Britt Ekland (B.E.) soseşte în Londra, crede că aceasta este împlinea profeţiilor lui Maurice, şi incearcă cu disperare s-o cucerească. După doar trei săptămani, cei doi se căsătoresc.

La câteva săptămani după nuntă, Sellers suferă un stop cardiac care-i este aproape fatal. Hotărat să-şi găsească fericirea alături de Britt şi să devină o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, Sellers decide să abandoneze personajele trăznite şi să devină un actor serios. Va juca un rol asemănător lui James Bond în „Casino Royale”, film care se va dovedi un fiasco total.

Frumoasa sa soţie naşte primul copil al cuplului, însă Sellers este prea acaparat de munca sa pentru a fi un soţ atent şi tată responsabil. În cele din urmă Britt îşi va lua copilul şi va pleca, lăsându-l pe Selers să se confrunte cu depresiile si neliniştile legate de viitorul carierei sale.

Cum era de aşteptat, Blake Edwards îi oferă lui Sellers rolul principal din cea de-a doua parte a „Panterei roz”. Filmul va fi un succes, dar în stilu-i caracteristic, plin de sarcasm, Sellers îl umileşte pe Edwards chiar în timpul premierei.

Se retrage la o cabană în Elveţia, unde va încerca să retrăiască amintiri legate de trecutul său personal şi profesional. Încercând cu disperare să ia totul de la început, Sellers dă foc celor mai de preţ bunuri ale sale, într-un act purificator.Peter Sellers

Obsedat de cartea „Being There”, pe care vrea cu orice preţ s-o transforme într-un film, reuşeşte în cele din urmă să ducă la bun sfârşit acest proiect. Întreaga sa viaţă interioară se cristalizează în rolul lui Chance the Gardener, care-i va aduce încă o nominalizare la Oscar.

Geoffrey Rush & Peter Sellers

Geoffrey Rush, actorul care l-a interpretat magistral pe Sellers în ‘”Eu, Peter Sellers” / “The Life and Death of Peter Sellers”(2004), l-a descoperit pe Sellers la mijlocul anilor `70, când a văzut „Intoarcerea Panterei Roz” în timp ce studia la o şcoală franceză mima şi arta mişcării dramatice.

Rolul lui Peter Sellers i-a cerut lui Geoffrey Rush să treacă prin schimbări semnificative. Serioasele transformări fizice s-au bazat pe ore întregi de machiaj, care n-au fost egalate decât de alte ore de studiu al inflexiunilor vocii şi al dicţiei, care aveau ca scop nu doar reeditarea vocii lui Sellers, ci şi cele ale numeroaselor sale personaje. În ansamblu, Rush creează aproximativ 40 de voci diferite pe parcursul întregului film.

Foto: Peter Sellers, Geoffrey Rush,  – cinemagia

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.

19
/07
/21

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie, Cluj-Napoca). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.

19
/07
/21

„Titane”, filmul Juliei Ducournau, a doua femeie din istoria festivalului care câștigă Palme d’Or, „A Hero” (r. Asghar Farhadi), câștigător al Grand Prix, și „The Worst Person In The World” (r. Joaquim Trier), care și-a atribuit premiul pentru Cea mai bună actriță (Renate Reinsve), vor fi distribuite în România de Independența Film, alături de alte titluri din selecția festivalului, precum „Paris, 13th District” de Jacques Audiard, „Tre Piani” de Nanni Moretti, „Where is Anne Frank” de Ari Folman și „Cow” de Andrea Arnold.

15
/07
/21

Până pe 18 iulie, al X-lea sezon al cinematografului călător Caravana Metropolis aduce în fața publicului unele dintre cele mai bune filme noi de autor, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume.

15
/07
/21

Prima săptămână a lunii august stă, la TNT, sub semnul acțiunii. Actorii Mel Gibson și Danny Glover sunt protagoniștii celor patru lungmetraje din seria „Armă mortală/ Lethal Weapon”, care vor fi difuzate în perioada 2 - 8 august, în fiecare seară.