„El reino”. Politica pentru avansaţi ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/el-reino-politica-pentru-avansati-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 noiembrie 2019

Primul lucru care atrage atenţia la „El reino” este ritmul frenetic.

Încă din primele secvenţe, suntem luaţi pe sus şi absorbiţi fără drept de împotrivire în mijlocul a ceea ce pare o gaşcă politică dintr-un oraş de coastă din Spania, care îl are în centru pe Manuel (jucat de Antonio de la Torre, unul din marii actori spanioli ai momentului).

Nu ştim care sunt relaţiile între personaje. Nu le ştim trecutul. Nu intuim ce urmăresc. Sperăm doar că toate acestea vor fi lămurite pe parcurs – lucru care, evident, se întâmplă.

Şi este admirabil felul în care Rodrigo Sorogoyen şi co-scenarista sa, Isabel Peña, livrează informaţiile una câte una şi devoalează amploarea „regatului”, dominat de complicitate, dar şi de suspiciune  – de la nivel local şi regional şi până la nivel naţional şi chiar european.

Rapid, aflăm doar că unul dintre politicieni este arestat, iar asta riscă să ducă la deconspirarea şi căderea întregului imperiu în care politica este strâns legată de interesele de afaceri şi de mass-media. De aici şi corupţia.

Dincolo însă de subiect, construit parcă pentru a explica precaritatea morală de la baza crizei economice şi politice prin care trece Spania de mai mulţi ani şi care a dus la erodarea partidelor tradiţionale şi la apariţia unor mişcări noi (atât civice, cât şi extremiste), „El reino” impresionează prin stil.

Aparatul de filmat este mereu în  mişcare şi se apropie uneori teribil de mult de personaje, în special de protagonist, câteodată în unghiuri nefireşti, pentru a destabiliza privitorul şi pentru a surprinde mimica, pentru că şi cea mai mică grimasă poate fi semn de slăbiciune şi de trădare, într-o lume în care fiecare se teme de celălalt.

Este o încordare permanentă, gata oricând să explodeze.

Apoi, montajul este unul alert, iar secvenţe cu schimbări rapide de perspectivă între personaje sunt alternate cu planuri-secvenţă pline de tensiune şi cu o elegantă coregrafie a aparatului de filmat, în care se poate remarca cel mai mare talent al lui Rodrigo Sorogoyen, şi anume forţa de a produce suspans aparent din nimic (ajutat, e drept, şi de muzică).

„El reino” este portretul unei lumi decăzute, în care politicieni versaţi şi veroşi se îmbogăţesc ilegal şi controlează cinic o ţară, în timp ce tinerii sunt arătaţi ca fiind naivi şi nepăsători, interesaţi mai degrabă de distracţie, sex şi droguri. Vina pentru declin pare însă mai curând difuză – e un marasm moral generalizat.

Rodrigo Sorogoyen nu satirizează această lume, nu o prezintă grotesc, nu o judecă tranşant, nu o demască violent. Alege să ne-o arate din interior sub forma unui captivant thriller politic realizat în vechea tradiţie a acestui gen în Europa şi America. Fiecare e liber să tragă propriile concluzii, după cum invită şi finalul deschis.

„El reino” („Jocuri de putere”) a intrat în cinematografe la 8 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.

05
/09
/14

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 și 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.