Elena Mîndru cântă jazz la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-mindru-canta-jazz-la-sala-radio/

Joi, 16 iunie (19.00), Big Band-ul Radio (dirijor: IONEL TUDOR) îşi încheie stagiunea 2015-2016 printr-un frumos concert de jazz al cărei invitată specială este ELENA MÎNDRU. Stabilită la Helsinki (Finlanda), artista a obţinut în 2012, în Elveţia, premiul al II-lea şi premiul publicului la celebrul Festival de Jazz de la Montreux (Montreux Jazz Voice Competition). 

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2016

Evenimentul de la Sala Radio încununează o stagiune bogată pentru ansamblul Radio România, care și-a invitat lunar publicul la un eveniment derulat în cadrul proiectului “Jazz pe românește”, serie de concerte organizate sub bagheta dirijorului IONEL TUDOR și prezentate de FLORIAN LUNGU. Stagiunea 2015-2016 a adus alături de Big Band-ul Radio vedete ale jazz-ului românesc ca: pianistul Ion Baciu jr., basistul Decebal Bădilă, pianistul Petrică Andrei, bateristul Vlad Popescu, pianistul Sorin Zlat, solista de jazz Luiza Zan ș.a.
ELENA MÎNDRU s-a pregătit pentru o frumoasă carieră de jazz în școli europene de prestigiu. Este deținătoare a diplomei de masterat în interpretare și compoziție de jazz obținute, în 2013, prin programul Nordic Master of Jazz (NOMAZZ), studiind jazz-ul la Academia Regală de Muzică din Århus – Danemarca, Colegiul Regal de Muzică Stockholm – Suedia și la Academia Sibelius din Helsinki – Finlanda și în prezent este doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al ultimei instituții menționate.

Vocalista a reprezentat Radio România Cultural ca solistă la Euroradio Jazz Orchestra în Praga, în octombrie 2014 și a reprezentat Yle Radio (Finlanda) în cadrul European Jazz Competition – EJC, în iunie 2015, la Rotterdam, ambele proiecte fiind organizate sub egida European Broadcasting Union.

În 2014, artista și-a lansat cel de-al doilea album de jazz: Evening in Romania. Elena Mîndru reunește alături de vocea sa un cvartet de jazz alcătuit din patru muzicieni finlandezi, cu toții licențiați ai Academiei Sibelius. În luna mai 2014, formația a câștigat competiția Young Nordic Jazz Comets Finlanda, iar în iunie 2015 trupa Elenei Mîndru a reprezentat radioul finlandez Yle în finala competiției EJC din Rotterdam, Olanda.

Elena Mîndru a inițiat și organizat primul concert de jazz simfonic cu solist vocal din România. Primul eveniment din această serie a fost alături de Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania” din Cluj-Napoca, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, în februarie 2014. Proiectul solistei de jazz include lucrări în primă audiție scrise de compozitori români și finlandezi, printre care și lucrări și aranjamente compuse de ea însăși. A continuat seria concertelor de jazz simfonic în iunie 2015 la Cluj-Napoca, alături de dirijorul Tiberiu Soare, și în septembrie 2015 la Târgu Mureș, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș, dirijată tot de Sabin Păutza.

Solista are propria casă de discuri (EM Records) prin care își propune să publice cât mai mulți artiști de jazz, cu precădere artiști români. Are la activ două discuri publicate, la care se adaugă cel mai recent album al formației Bega Blues Band din Timișoara și următorul său album – Elena Mîndru Third Stream Project, înregistrat în renumitul studio Yle M1 al radioului finlandez.

Pentru anul 2016, Elena Mîndru a fost solicitată de către Teosto (Uniunea Compozitorilor din Finlanda) să compună două lucrări pentru big band, special dedicate ansamblului Jyväskylä Big Band (JBB), alături de care plănuiește un mini-turneu în România, în vara anului 2016.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet www.radioromaniacultural.ro şi  www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe  www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.