Elena Mîndru, o foarte promiţătoare solistă de jazz
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-mindru-o-foarte-promitatoare-solista-de-jazz/

Pe 10 şi 12 decembrie, cântăreaţa de jazz Elena Mîndru a susţinut două concerte la Sala Radio şi clubul Green Hours din Bucureşti. A fermecat publicul, printr-o prezenţă carismatică şi prin mirajul unei voci speciale.

Un articol de Corina Dima|14 decembrie 2015

Elena Mîndru locuieşte de aproximativ trei ani în Finlanda, dar păstrează în permanenţă legătura cu tărâmul natal, unde vine să concerteze în fiecare an. În prima parte a a cestui an, am ascultat-o în Bucureşti la Arcub şi Green Hours alături de cvartetul său Elena Mîndru Jazz Finnection. Elena a mai susţinut concerte/proiecte în Cluj, Târgu-Mureş şi alte oraşe din ţară.

Concertele din decembrie au sosit ca un cadou pentru bucureşteni – jazz de calitate, în două ipostaze diferite, complementare: jazz vocal în sala de concerte, cu susţinerea unei formule orchestrale ample (a Big Band-ului Radio) şi în completare, o variantă la polul opus – un duo, voce cu acompaniament de chitară, concert desfăşurat într-un club mic (dar cu mare tradiţie) de jazz, Green Hours.

Cine este Elena Mîndru

La cei 27 ani, Elena Mîndru a strâns în palmares numeroase premii naţionale şi internaţionale (Young Nordic Jazz Comets, finalistă la Euroradio Jazz Competition Roterdam etc). Absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima, clujeana Elena Mîndru a păşit treptele desăvârşirii jazz-ului vocal şi componistic în ţările scandinave, unde a absolvit masterul NOMAZZ (Nordic Master of Jazz). În prezent, este doctorandă a Academiei Sibelius din Helsinki, Finlanda.

Reputaţia internaţională a dobândit-o în 2012, când a câştigat locul 2 şi Premiul Publicului în Elveţia la Montreux Jazz Voice Competition, concurs condus de un juriu prestigios, printre care şi Quincy Jones.

Elena a scos până acum două albume, „Romanian Christmas Stories” şi „Evenings in Romania” (la propria casă de discuri, EM Records); cel de-al treilea album („Third Stream Project”) îl pregăteşte pentru primăvara lui 2016.

Concert la Sala Radio – “Jazz pe româneşte”

Concertul Elenei Mîndru de la Sala Radio s-a înscris în seria lunară promovată de Sala Radio “Jazz pe româneşte”, cu Big Band-ul Radio condus de Ionel Tudor. Amfitrionul serii, Florian Lungu, alias Moşul, cum îl ştiu toţi iubitorii jazz-ului, a prezentat (ca de obicei) cu tâlc, punctând momentele importante ale carierei tinerei cântăreţe. Un concert în care standarde de jazz alături de compoziţii originale – variante instrumentale s-au intercalat cu piese vocale cu acompaniament orchestral.

Elena Mîndru este o prezenţă carismatică, cu o voce cu timbru extrem de cald şi de catifelat. Intonaţia curată şi tehnica vocală de care dă dovadă (schimbă cu uşurinţă posturi şi emisii, cu o mare atenţie la detalii şi articulaţie) ascunde multe ore de canto şi lucru asiduu; Elena a comunicat cu mare uşurinţă cu dirijorul şi cu membrii band-ului.

Concert la Green Hours jazz-cafe

Concertul intitulat ’’Songs for Lady Day’’ a fost dedicat celor 100 ani care se împlinesc anul acesta de la naşterea lui Billie Holiday. Atmosfera s-a construit încet, ca o bijuterie rară şi rafinată, lucrată cu multe detalii, în filigran. Toate elementele erau dozate şi echilibrate: o voce caldă, un acompaniament discret de chitară (Alex Man), cântece vrăjite cu parfum din anii 1940, interpretate în tempo-uri rare şi moderate. În plus, o locaţie mică (cu aproximativ 50 persoane), unde sentimentul de intimitate apare firesc şi te surpinde prin simplitatea şi naturaleţea sa.

Elena Mîndru a introdus fiecare piesă punctând perioada componistică / casa de discuri sau alte informaţii relevante (un alt detaliu ce denotă profesionalismul său). O mare parte a pieselor au fost selectate din albumul ’’Complete Billie Holiday on Columbia 1933 – 1944’’ care a primit şi un premiu Grammy pentru cel mai bun album istoric.

Alături de Ella Fitzgerald şi Sarah Vaughan, Billie (sau Lady Day, aşa cum i se spunea) a contribuit la dezvoltarea stilului vocal interpretativ modern în muzica de jazz. Am ascultat melodii celebre (printre care „Lover man”, „A Fine Romance”, „The man I love”, „Blue Moon”), care au fermecat audienţa (extrem de receptivă şi atentă) din Green Hours. Bis-ul concertului a fost o surpiză, un colind românesc într-o interpretare proprie („Iată vin colindători!”).

Dar, mai presus de toate, ne-au fermecat prezenţa şi mirajul unei voci speciale. Felicitări, Elena Mîndru, te mai aşteptăm în Bucureşti!

 

FOTO: Roza Zah

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.