Elena Mindru şi Cătălin Milea: o seară de jazz şi două concerte
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-mindru-si-catalin-milea-o-seara-de-jazz-si-doua-concerte/

Vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 20:00, scena ArCub din Bucureşti găzduieşte două proiecte de jazz care aduc laolaltă artişti români şi străini, dar şi sonorităţi vechi şi noi: Elena Mindru Q-tet feat. Tuomas J. Turunen şi Cătălin Milea Hammond Trip.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2014

Vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 20:00, scena ArCub din Bucureşti găzduiește două proiecte de jazz care aduc laolaltă artiști români și străini, dar și sonorități vechi și noi: Elena Mindru Q-tet feat. Tuomas J. Turunen și Cătălin Milea Hammond Trip.

După terminarea concertelor seara va continua în spiritul improvizaţiei, cu un Jam Session Party în foaierul Sălii Arcub. Jazz Compas Live înseamnă sesiuni lunare extraordinare de concerte, conferinţe, workshopuri, audiţii şi întâlniri cu artişti români şi străini.

Elena Mîndru este câştigătoare a două premii la prestigioasa competiţie de la Montreux, acolo unde a cucerit cu prezenţa şi muzicalitatea ei atât publicul cât şi juriul prezidat de Quincy Jones, celebrul jazzman, compozitor şi aranjor, producător aflat în spatele carierei unor staruri precum Michael Jackson sau Frank Sinatra.

În prezent stabilită în Finlanda, la Helsinki, experienţele muzicale ale Elenei încep cu studiul pianului şi al viorii încă din copilărie, studii de compoziţie la Cluj, oraşul ei natal, apoi la Arhus, Stockholm şi Helsinki.

Aici începe colaborarea cu pianistul Tuomas Juhani Turunen, invitatul din Finlanda al quartetului.

Elena Mindru

Elena Mîndru, câştigătoare a două premii la Montreux

Cătălin Milea „Hammond Trip” este condus de saxofonistul Cătălin Milea, probabil unul din cei mai creativi muzicieni ai generaţiei sale. Stabilit în Olanda, muzicianul este inspirat din întâlnirea şi colaborările cu muzicieni de top ai scenei modiale de jazz.

Colaborarea sa cu organistul Adi Stoenescu şi bateristul Tavi Scurtu pune bazele unui grup ce urmează o direcţie proprie în încercarea de a descoperi sonorități noi ale orgii Hammond – instrument devenit celebru sub mâna lui Joey De Francesco, Jimmy Smith sau Larry Goldings.

Elena Mindru

Cătălin Milea „Hammond Trip”, al doilea grup al serii de jazz de pe scena ArCub

O călătorie în care Cătălin Milea Hammond Trip aduce un amalgam de jazz, funk, rock, muzică spectrală, noise, serialism, pentru a străbate teritoriile unei muzici neimaginate încă.

Accesul publicului în sală se va face începând cu orele 19:30, iar concertele încep la ora 20:00 respectiv 21:00.

Foto cu Elena Mindru Q-tet feat. Tuomas J. Turunen şi Cătălin Milea Hammond Trip – elenamindru.ro şi jazzcompas.com

09
/06
/15

Iubitoare, frumoasă, vibrantă, acoperită de flori şi de lauri, cerută, primită şi sărbătorită peste tot în lume ca o regină a cântecului, soprana Hariclea Darclée a trăit în epoca de maximă strălucire a teatrului de operă. A încetat din viață într-o zi de 12 ianuarie (1939), la București.

09
/06
/15

Reinventat în Farid Fairuz, coregraful si performerul Mihai Mihalcea a fost invitat recent să sustină trei reprezentații cu spectacolul “Realia (București-Beirut)” în cadrul festivalului Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, care de-a lungul timpului a lansat si conscrat nume devenite celebre ale scenei internationale de dans si performance.

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.

02
/06
/15

Simfonia fantastică, celebra creaţie a lui BERLIOZ, dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, JAN MRÁČEK, tânărul violonist ceh de doar 24 de ani, distins în 2014 cu premiul I la Fritz Kreisler International Violin Competition – Viena şi singurul concert pentru vioară semnat de BRAHMS sunt elementele reunite în evenimentul prezentat vineri, 5 iunie (19.00) de Orchestra Naţională Radio.