Elena Văcărescu, ”cetățean  al lumii și al patriei sale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-v%c4%83c%c4%83rescu-%e2%80%9dcet%c4%83%c8%9bean%c2%a0-al-lumii-%c8%99i-al-patriei-sale%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Am fost europeni, înainte de intrarea, în 2007, în Uniunea Europeană. O dovedeşte prezenţa numeroasă a atâtor români în organisme internaţionale, relaţiile cu spirite luminate ale continentului, saloanele literare ţinute de aceştia la Paris etc.

Un articol de Georgeta Filitti|4 octombrie 2017

Elena Văcărescu (1864-1947) este în această privință un caz grăitor. Avea 15 ani când pleacă la Paris, însoțită de părinți, ca să-și desăvârșească studiile. Cunoaște personalități ale lumii culturale franceze (între care pe Victor Hugo), audiază cursuri la Sorbona și revine în țară în 1888 ca domnișoară de onoare a reginei Elisabeta. Un episod dramatic pentru ea, amplu comentat în epocă și până în zilele noastre rămâne logodna cu principele Ferdinand, moștenitorul tronului Românei. Îngăduită de suveran, această legătură morganatică a fost respinsă de oamenii noștri politici și rezumată de primul ministru Lascăr Catargiu prin vorbele: ”Aiasta nu se poate, Maiestate!” Romanul Idila unui principe (1894) de R. Scheffer, secretarul reginei, reține întreaga poveste.

Elena Văcărescu s-a întors în Franța unde a fost acceptată în salonul literar al ducesei de Rohan; a făcut numeroase cunoștințe, dobândind notorietate în asemenea măsură încât, în 1898, își deschide   propriul salon literar. În 1913, la București, împreună cu N. Iorga, D. Gusti și Oct. Goga, întemeiază Cercul Analelor. Este deosebit de activă în promovarea cauzei românești în timpul primului război mondial (prezintă așa, în 1916, în senatul francez, la cererea primului ministru G. Clemenceau, Expozeu asupra situației din România). Face parte din delegația română la conferința de pace de la Paris, apoi se implică în crearea Societății Națiunilor, alături de N. Titulescu, fiind supranumită ”bunica” acesteia.

A făcut parte din nenumărate organisme internaționale unde a popularizat creația românească, a stăruit pentru tipărirea lucrărilor scrise în limbi de circulație restrânsă, editarea unei bibliografii internaționale a traducerilor, ca și pentru congrese de artă populară. În 1934 a întemeiat Casa română de la Paris iar peste 3 ani a creat catedra Mihail Eminescu la Centrul Mediteraneean de la Nisa. Tot în perioada interbelică instituie un premiu ce îi poartă numele, pentru ”critică și istorie literară”.

La izbucnirea celui de al doilea război mondial a trecut în zona liberă a Franței sprijinind Rezistența și Frontul național român de acolo. La încheierea ostilităților a devenit consilier cultural al legației române și mai apoi membră în delegația țării sale la Conferința de pace de la Paris (1946).

A fost președinta Asociației  cinematografice internaționale, a Academiei feminine de litere; membră de onoare a Academiei Române (1925), cavaler al Legiunii de Onoare (1927) și al Ordinului Coroana României (1933). Un crater de pe planeta Venus îi poartă numele.

Opera literară considerabilă a cunoscut succese însemnate în primul rând în Franța. Cântecele Aurorei (1889), Rapsodul Dâmboviței (1889), Nopțile Orientului (1907), Amot vincit , Le Cobzar, libret de operă  care a fost jucată la Monte Carlo (1909), memorialistica amplă, traducerile din scriitori români o situează printre figurile reprezentative ale culturii europene din secolul XX.

26
/12
/13

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

Pagina 31 din 34« Prima...1020...2930313233...Ultima »