Elisabeta Bostan a împlinit 84 de ani. „Într-un fel, noi trăim de la un film la altul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/elisabeta-bostan-implineste-84-de-ani-intr-un-fel-noi-traim-de-la-un-film-la-altul/

Cine îşi mai aminteşte de filmele copilăriei anilor ‘70-’80: “Năică”, “Veronica”, “Veronica se întoarce” “Mama”, “Unde eşti copilărie”, “Desene pe asfalt” în regia Elisabetei Bostan? Regizoarea a împlinit 84 de ani.

Un articol de Monica Andrei|1 martie 2015

Fată înaltă, slabă şi foarte timidă, venea la Bucureşti prin 1950, mânată de dorinţa de a face film. Dă admitere, iar în comisie se află şi marele cineast român Victor Iliu. Este admisă la clasa de regie de film. Actriţa Marietta Sadova îi reamarcă frumuseţea şi o invită la clasa de actorie, pentru că a văzut în viitoarea regizoare un anume tip de actor de film. Mult timp după această experienţă, regizoarea va spune: “poate n-a fost să fie, aveam emoţii foarte mari”.

Elisabeta Bostan s-a născut în 1 martie 1931 în oraşul Buhuşi, județul Bacău. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. În 1965 devine conferenţiar, iar din 1990 profesor universitar şi şeful catedrei de regie de film. După pensionare rămâne profesor asociat.

Omul emotiv şi timid a reuşit să conducă timp de mulţi ani, pe platourile de filmare o armată de oameni care făceau parte din echipa de filmare pe lângă actori. N-a renunţat să devină actriţă, dar a făcut lecţii de actorie la toate filmele sale. A făcut filme pentru copii şi a lucrat cu copiii.

Elisabeta Bostan compunea biografii, participa la joc. Dacă privim distribuţiile filmelor sale, vedem că printre copiii actori aduşi atunci pe platou deveniţi vedete mai târziu sunt: Medeea Marinescu, Bogdan Untaru, Sanda Foamete, Ionel Bocancea, Lulu Mihăescu, Izabela Moldovan.

Faptul că şi-a păstrat nealterată sensibilitatea ţine de un fel de magie pusă în joc pentru a realiza fiecare film. Selecţia fiecărui copil ţine de intuiţia care nu a părăsit-o. Face filme despre paradisul copilăriei, această lume duioasă şi periculoasă uneori. “Filmele Elisabetei Bostan, de la “Năică” şi „Veronica”, încoace, sunt nu numai un omagiu de suflet adus copilăriei şi adolescenţei, ci şi un gest de recunoştinţă adus celei de-a şaptea arte”, spune Laurenţiu Damian, în cartea „Elisabeta Bostan – unde ești copilărie?“.

Am răscolit presa, prin biblioteci, ca să văd ce a declarat prin interviuri de-a lungul carierei sale şi am constatat că s-a ferit de publicitate. Elisabeta Bostan şi-a consumat energia făcând filme. Dintre filmele pe care le-a regizat amintim: “Culegere de dansuri românești” (1956); „Trei jocuri românești” (1958); „Dansul <<Cloșca cu puii de aur>> „(1958); „Cloșca cu pui” (1958); „Hora” (1959); „Puștiul” (1962); „Năică și peștișorul” (1963) „Amintiri din copilărie” (1964); „Pupăza din tei” (1965); „Năică și barza” (1966); „Năică și veverița” (1967); „Năică pleacă la București” (1967); „Tinerețe fără bătrânețe” (1969); „Veronica” (1972), „Veronica se întoarce” (1973); „Mama” (1976); „Saltimbancii” (1981); „Un saltimbanc la Polul Nord” (1982); „Fram” (1983) – serial TV; „Promisiuni” (1985); „Zâmbet de soare”(1987); „Unde ești copilărie?” (1988); „Desene pe asfalt” (1989); „Campioana” (1990); „Telefonul” (1992); „Iza-Bella” (2007)

A scris scenariile filmelor: „Tinerețe fără bătrânețe” (1969); „Veronica se întoarce” (1973); „Saltimbancii” (1981); „Campioana” (1990);

Pentru filmele sale a obţinut peste 40 de premii la cele mai importante festivaluri de film de atunci: Teheran, Tokio, Kyoto, Madras, Montreal. A fost preşedintă de juriu la Festivalurile internaţionale de film de la Teheran, Milano, Moscova, Munchen, Tomar.

elisabeta bostan

Nu-şi afişează intimitatea, îşi ţine trăirile în plan secund dominând în prim plan platourile de filmare. O viaţă trăită între comenzi: „acţiune”, „motor”, „stop”! Pelicula curge şi devine film. Aşa cum spunea: “Un film reprezintă pentru fiecare dintre realizatorii lui o perioadă din viaţă. O perioadă când trăieşti mult mai puţin în casa ta, ca timp chiar, când îţi vezi mai puţin familia, prietenii, când amintirile se leagă prin film şi de film. Într-un fel, noi trăim de la un film la altul. Cronologia noastră subiectivă se stabileşte prin titluri de film.”

Vezi un film şi rămâi în minte multă vreme cu imagini care te obsedează, există secvenţe care pot defini stilul de creator şi care pot conţine o idee fundamentală de rămâne unică în istoria cinematografiei. Secvenţele rămân şi devin argumente în analizarea unui cineast.

Câţi dintre regizorii români de film fac astăzi film de desen animat sau filme pentru copii? Puţini sau deloc. Trist şi adevărat. Nu sunt bani, nu ştiu să lucreze cu copiii în film. Şi motive s-ar mai găsi.

Elisabeta Bostan este regizorul care rămâne în istoria cinematografiei româneşti prin secvenţele în care chipurile copiilor din filmele sale descoperă lumea. O lume plină de iubire, de speranţă, o lume plină de candoare. Cu darul ei îmbogăţit cu fiecare film ne-a bucurat sufletele şi ne-a luminat copilăria, atunci.

Laurenţiu Damian mai spune: „Elisabeta Bostan m-a primit într-un decor baroc, unde se aflau cărţi, obiecte de artă, tablouri, draperii grele, premiile… M-a primit ca pe un membru al familiei, al marii ei familii, care numără câteva generaţii de artişti, actori, colaboratori de-o viaţă… m-a primit cu un maldăr de fotografii, făcând tot posibilul să-şi alunge emoţia, fiindcă orice incursiune în trecut, orice amintire despre o filmare sau alta, generează acest sentiment.

(…) Cu Elisabeta Bostan nu poţi să stabileşti decât un dialog afectiv. Fiindcă a plâns şi a râs alături de actori. A avut nebunia să intre în cabinetul unui producător obtuz, cu sensibilitatea extirpată, şi, timp, de o oră, să cânte, şi să danseze tot filmul “Mama”, lăsându-l pe acesta interzis.

(…) Tenacitatea Elisabetei Bostan nu s-a consumat în culisele lumii cinematografice, ci pe platoul de filmare, alături de copiii pe care i-a iubit şi i-a înţeles ca nimeni alta; alături de echipe de profesionişti cărora le vorbea cu sufletul. Să rezişti în modestie atunci când viaţa îşi oferă o fulgerătoare consacrare, când premiile veneau unul după altul, este un semn care defineşte un spirit ales.

Faţă în faţă. La o masă înţesată cu fotografii, pe care Elisabeta Bostan aproape că le uitase, fără accesoriile unui reporter indiscret, încercând împreună să privim cu luciditate o carieră de neegalat. Omul de la care am învăţat că te poţi numi cineast doar atunci când nu poţi trăi fără film, omul intransigent şi sever în ceea ce priveşte profesia, mă trata acum de la egal la egal. Privindu-i chipul, de o mare distincţie, am înţeles de ce Ciuhrai a insistat luni în şir ca ea să accepte un rol, un mare rol, acela al Ţarinei Ecaterina a II-a a Rusiei. Şi Marietta Sadova văzuse în ea actriţa. Dar Elisabeta Bostan a ales din umbră, în spatele aparatului de filmat. Dar acel loc a pornit magia, care s-a chemat “Năică”, „Veronica”, „Saltimbancii”, „Promisiuni”, „Unde eşti copilărie?…”

Din intuiţia ei au apărut pe ecran copiii-minune, care s-au numit Bogdan Bocancea, Lulu Mihăiescu, Medeea Marinescu, Izabela Moldovan. Iar dacă tiparul va consfinţi acest omagiu, subintitulat Unde eşti copilărie?, sper să pot sta din nou bucuros, faţă în faţă, cu unul dintre cei mai mari creatori ai filmului românesc. Fiindcă, darul Elisabetei Bostan, îmbogăţit cu fiecare film, a fost să ne facă pentru câteva clipe mai fericiţi, şi, de ce nu, fericirea unor clipe să devină a unei vieţi întregi.

Călin Căliman: “Filmele sale, de la <<Năică>> şi <<Veronica>> încoace, sunt nu numai un omagiu de suflet adus copilăriei şi adolescenţei, ci şi un cald gest de recunoştinţă adus înseşi artei a şaptea, pentru că ea există ca atare, pentru că pe portativul ei încap – ca semne ale bucuriei de a fi – atâtea şi atâtea jocuri frumaose ale minţii, ale imaginaţiei, ale fanteziei şi ale inimii.”

Foto cu Elisabeta Bostan – Cinemagia

12
/06
/19

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

12
/06
/19

Trei mari filme de gen realizate de regizorii emblematici ai Noului Cinema German din anii `60-`80 - Wim Wenders, Werner Herzog și Rainer Werner Fassbinder - vor putea fi văzute la Timișoara la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie.

11
/06
/19

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câștigătorul Ursului de Aur, și noile lungmetraje realizate de Claire Denis și Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecții speciale la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (Bucharest International Film Festival - BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie.

10
/06
/19

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunțat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câștigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

06
/06
/19

INTERVIU „Cel mai frumos lucru din viață este să filmez.  Momentul când simt profund filmul, filmarea devine aproape instinctivă”, spune Nadav Lapid, câștigător al Ursului de Aur la Berlin cu „Synonyms”. Regizorul israelian a fost invitat special la TIFF 2019, unde excelentul său film a fost proiectat în premieră în România.

04
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

04
/06
/19

La fel ca și la ediția precedentă a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cititorii Ziarului Metropolis vor putea vedea, prin ochii prietenului nostru Cinesseur, și o fațetă mai puțin vizibilă a Festivalului (31 mai - 2 iunie 2019)

Pagina 31 din 267« Prima...1020...2930313233...405060...Ultima »