Elisabeta Bostan și Margareta Pîslaru, la Gala filmului românesc pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/elisabeta-bostan-si-margareta-pislaru-la-gala-filmului-romanesc-pentru-copii/

Regizoarea Elisabeta Bostan şi cântăreaţa Margareta Pîslaru sunt invitatele de onoare ale Galei filmului românesc pentru copii (27 – 30 martie), care debutează astăzi la Cinema Europa din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|27 martie 2017

Festivitatea de deschidere va avea loc în această seară, de la ora 17,00, iar amfitrionul evenimentului va fi Octavian Ursulescu.

Prima zi a galei va continua cu proiecția, de la ora 18,00, a filmului „Saltimbancii”, regia Elisabeta Bostan.

Pe parcursul celor patru zile vor putea fi vizionate gratuit filmele „Veronica”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Veronica se întoarce”, „De-aș fi Harap Alb”, „Amintiri din copilărie”, „Ștefan cel Mare — Vaslui 1475”, „Maria Mirabela”, „Zâmbet de soare”, „Dumbrava minunată”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Aventurile lui Babușcă”, „Rămășagul”.

Organizatorii Galei filmului românesc pentru copii nu percep nicio taxă pentru participare. Accesul este permis doar în baza programării prealabile a unităților de învățământ.

Gala filmului românesc pentru copii este organizată de Asociația Europeană pentru Promovarea Filmului (AEPF) în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS. Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Arhivei Naționale de Filme, al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, al RADEF RomâniaFilm și al DACIN SARA.

Foto: Elisabeta Bostan și Margareta Pîslaru – facebook

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.

15
/11
/19

“The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, are loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

15
/11
/19

Serile de film de la Centrul Ceh se apropie de sfârșit, iar pe 18 noiembrie va fi proiectat penultimul documentar al ediției de toamnă, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked” și în ziua următoare, pe 19 noiembrie, la Fiction Tuesdays, va rula „The Inheritance or Fuckoffguysgoodday”.

15
/11
/19

Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” și „El Lobista”, producții realizate în America Latină și Europa vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie. Serile de luni vor fi dedicate băieților răi și vor purta titlul generic de „Lunea Mafioților”.

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

10
/11
/19

PREVIEW A 13-a ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar (SFM) are loc între 10 şi 18 noiembrie la Bucureşti şi propune mai multe secţiuni atractive, printre care una dedicată câtorva filme clasice restaurate şi o alta pentru marcarea a 30 de ani de la căderea comunismului, în afara obişnuitului program de producţii noi.