Elvira Godeanu: “Sunt fericită cu trecutul meu, cu ceea ce am făcut pe scenă sau în viaţă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-godeanu-sunt-fericita-cu-trecutul-meu-cu-ceea-ce-am-facut-pe-scena-sau-in-viata/

Când privim fotografia Elvirei Godeanu, vedem o actriţă foarte frumoasă care fascinează şi astăzi, prin lumina ce arată echilibrul interior a unei persoane de o mare generozitate, cu o incredibilă putere de seducţie, într-o viaţă trăită din plin. 

Un articol de Monica Andrei|13 Mai 2015

A interpretat roluri alaturi de nume glorioase ce au scris istoria teatrului românesc prin creaţiile scenice: Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Alexandru Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, Romald Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica şi mulţi alţii.

De-a lungul timpului, a fost răsfăţată de către public prin aplauze generoase, afost elogiată de cronicarii vremii, iar în ziua în care, printr-o simplă hârtie, i s-a luat dreptul de a juca pe scenă, a trăit momentul cu demnitate.

“Mi-am iubit profesiunea – spunea într-un interviu actriţa Elvira Godeanu – şi am vrut, ca în ceea ce urma să fiu distribuită, să fiu reală, adevărată. Teatrul se învaţă în ani lungi, are mii de reguli şi secrete pe care nu le-am aflat în conservator. Nu este destul să fii talentat şi să ai acel fizic prin care mulţi speră că vor fi idolii publicului. Sunt necunoscute care trebuie aflate la vremea lor, printr-o muncă disciplinată.” (Flacăra 20/ 1989)

După o jumătate de secol pe scenă…

Într-un decor elegant, cu mobilier stil, tablouri de artă şi chipul de bronz al actriţei sub semnătura Miliţei Pătraşcu aproape de uşa de la intrare, oameni din lumea teatrului precum: Dina Cocea, Irina Răchiţeanu Şirianu, Tamara Buciuceanu, Leopoldina Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea, Mihai Berechet, Julieta Ţintea s-au adunat într-o seară, în casa actriţei Elvira Godeanu, unde au derulat amintiri, s-au bucurat împreună la ceas de sărbătoare.

Marea doamnă a teatrului românesc împlinea 87 de ani şi 50 de teatru. Fusese omagiată prin emisiuni la radio, televiziune şi în presa scrisă. Atunci, la petrecere, printre altele a mărturisit:

“Sunt fericită cu trecutul meu, cu ceea ce am făcut pe scenă sau în viaţă. O şansonetă – cu ale cărei acorduri voi muri în suflet – mi-a readus în memorie atmosfera unui timp parfumul Bucureştiului interbelic de care mă leagă atâtea amintiri. Am putut să petrec sublime momente revăzând cu ochii prezenţe cuceritoare ale scenei, care m-au marcat definitiv şi profesional: George Vraca, Nicolae Bălţăţeanu, Mimi Botta, Tanţi Cocea, Birlic, Goerge Calboreanu.

M-am simţit iar aproae, pentru o clipă, de vechea pleiadă de regizori ai naţionalului: Paul Gusty, Soare Z Soare, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu, Ioan Şahighian.

Am fost alături de Liviu Rebreanu, care m-a invitat să vin în colectivul primei scene a ţării, sau de Camil Petrescu, căruia îi datorez creaţia Joiţica lui Caragiale. M-am întâlnit cu personaje din marele repertoriu pe care l-am iubit foarte mult: Zoe, Arkadina, Claire, Maria, Maşa.

Am retrăit emoţia când am păşit pentru prima oară în teatru şi când în comisia de admitere la Institutul de Teatru se aflau: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Ion Livescu, Ion Manolescu. E ca şi cum acum toţi respiră lângă mine. Suntem aici, vorbim, călătorim împreună prin amintiri şi călătoriile sunt frumoase pentru că avem amintiri frumoase…” (Teatrul nr. 7-10/1991)

„Am primit grădini de flori, am fost rechemată la rampă, am răspuns la tot felul de întrebări ale zElvira Godeanuiariştilor, s-a scris despre mine, dar eu m-am socotit doar o fiinţă norocoasă pentru că am trezit interesul celorlaţi. Am simţit nevoia să învăţ mereu, să mă înconjur de oameni inteligenţi, să le ascult părerile. Mi-au displăcut superficialii, orgolioşii, încrezuţii“, mai spunea Elvira Godeanu.

“Rolul Zoe e o biruinţă comună: a regiei şi a interpretei. Prima versiune a «Scrisorii pierdute» este semnată de Vasile Enescu în 1938, apoi cea esenţială, legată de contribuţia marelui om de teatru, maestrul Sică Alexandrescu, în 1942. N-am fost entuziasmată de propunerea lui Camil Petrescu, directorul Teatrului Naţional de atunci, de a fi interpreta lui Zoe. L-am refuzat.

După câteva zile am plecat la mare pentru o scurtă vacanţă. În tren, vecinii de compartiment m-au întrebat ce pregătesc pentru stagiunea următoare şi aşa am ajuns la Zoe. Erau nişte oameni cultivaţi şi inteligenţi care m-au convins că aş fi o Zoe ideală. Am recitit textul, am încercat să mă văd în rol şi i-am spus lui Camil că accept. Ce a urmat ştiţi….” (Flacăra 20/1989)

Sică Alexandrescu, despre Elvira Godeanu

„A preţuit-o mult lumea pe Elvira nu numai pentru darurile ei fireşti, dar şi pentru seriozitatea şi perseverenţa cu care şi-a cucerit fiecare pas pe scara acestei cariere de teatru pe a cărei supremă treaptă nici cele mai mari talente nu pot ajunge, decât prin muncă. Neuitatele amintiri ne-au lăsat personajele interpretate de către marea actriţă Elvira Godeanu, pentru varietatea rolurilor de dramă, comedie, de compoziţie, ce au marcat succesele ei.

Jucând pe Zoe din «O scrisoare pierdută», Elvira Godeanu redă cu o puternică vibraţie dramatică toată panica femeii care se află în pragul compromiterii publice pusă la cale de adversarii politici ai soţului bătrân Trahanache şi amantul tânăr prefectul Tipătescu.” (Sică Alexandrescu – „Prietenul meu de drum tutunul”)

“Era începutul anilor 90. Am văzut-o de multe ori, îngrijită, fără să afişeze modestie, dar nici ostentaţia vedetei adulate. Ciudat e că de fiecare dată aerul din sală părea să vibreze altcumva: actorii care i se închinau totdeauna la sfârşitul reprezentaţiei o făceau, de fapt, de-a lungul întregului spectacol, intrând în rezonanţă aparte, într-o stare de graţie datorată ei”, scria Miruna Ionescu în Teatrul Azi, 11-12/1990.

Foto cu Elvira Godeanu – Cinemagia

 

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »