Elvira Popescu. 120 de ani de la naşterea „inimitabilei“
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-popescu-120-de-ani-de-la-nasterea-inimitabilei/

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

Un articol de Monica Andrei|9 Mai 2014

Elvira Popescu (Popesco) (n. 10 mai 1894- d. 10 noiembrie 1993) s-a născut la Bucureşti şi a decedat la Paris. Unchiul ei, actorul Nicolescu, i-a dat primele lecţii de teatru. Atrasă de mirajul scenei, reuşeşte la admiterea de la Conservatorul de Artă Dramatică, unde i-a avut profesori la clasă pe Aristizza Romanescu şi C. I. Nottara.

Debutează în 1910, înlocuind o actriţă care se îmbolnăvise subit. Înlocuirea îi deschide drumul spre o carieră strălucitoare.

Este angajată la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1919, preia conducerea Teatrului Excelsior, iar între 1921 -1923 conduce Teatrul Mic alături de Iancovescu. La conducerea teatrului, Elvira Popescu e un fenomen. Ştie să gospodărească timpul, banii, se impune în faţa celor maturi.

Optează pentru un repertoriu format din piese bulevardiere franceze. Ca actriţă, atunci când apare pe scenă, un fluid magnetic străbate sala. La final aplauzele furtunoase se opresc greu.

„Este o imagine, aproape ca un vis, pe care o păstrez despre Elvira Popescu din anii de când eram încă la Conservator. Într-o zi de iarnă însorită, am ieşit de la şcoală, şi trecând prin Piaţa Palatului, acoperită cu un covor de zăpadă, am rămas pironită pe loc, privind la un splendid tablou.

În faţa mea, în mijlocul acelei vaste pieţe, stătea pe loc, privind departe, o femeie înaltă, blondă de o strălucitoare fumuseţe. Trupul ei zvelt era înfăşurat într-o haină de blană scumpă, lungă până în pământ.

Pe cap, o pălărie cu boruri late îi umbrea ochii, nu mari, dar sclipind bucuria vieţii. Ţinea în amândouă braţele un imens buchet de trandafiri roşii“, scria actriţa Leny Caler, în „Amintirile ei“.

„Am resimţit, de multe ori, mai târziu, emoţia estetică pe care mi-a dat-o această apariţie, privind pânzele marilor pictori în muzeele pe care le-am frecventat în multele mele călătorii. Impresionată de acea arătare în mijlocul peisajului de iarnă, am povestit colegilor mei de la Conservator întâmplarea şi am aflat că acea minuantă apariţie era Elvira Popescu care tocmai înfiinţase Teatrul Mic într-o clădire în Piaţa Palatului, în asociaţie cu Iancovescu şi cu profesorul nostru Mihalescu“, îşi amintea Leny Caler.

Leny Caler a văzut-o, apoi, în câteva spectacole: „Culcuşul miresei“, „Şcoala cocotelor“, „Triunghiul“ în care a admirat vocea ei cristalină, temperamentul vulcanic, eleganţa vestimentară. Într-un turneu pe care l-a avut la Paris, cu spectacolul „Patima roşie“, de Mihail Sorbul, Elvira Popescu a fost remarcată de un dramaturg francez.

Louis Verneuil scria farse bulevardiere, fiind foarte cunoscut în Franţa, când a întâlnit-o pe actriţa de origine română Elvira Popescu. Dramaturgul profită de faptul că francezii nu sunt aşi în materie de cunoştinţe geografice (unii nu ştiau bine unde este Polonia pe harta Europei) şi scrie un text în care o distribuie pe actriţă în rolul Soniei, o verişoară ce venea de la Varşovia la Paris şi care vorbea franceza cu accent străin.

Elvira Popescu va juca acest rol pe marile scene din Paris, având un succes uluitor, în spectacolul care trece de 1.000 reprezentaţii. A fost rolul vieţii ei.

elvira popescu

Fernandel şi Elvira Popescu

„Am asistat la spectacolul «Ma cuisine de Varsovie»“, va scrie peste ani Leny Caller, „am văzut publicul francez în extaz, urmărind fermecat jocul, inventivitatea comică, temperamentul şi încântătorul ei accent, atât de pitoresc.

Deodată, de pe scenă, am văzut-o vorbind româneşte. «Cum îţi place Călăriţă? (aşa o alinta Elvira Popescu pe Leny Caler). Băga-i-aş în mă-sa de franţuji! I-am dat gata, ce zici?».

Am îngheţat, în primul moment gândind că francezii din sală nu ştiau ce zicea. Credeau că vorbeşte în poloneză, iar francezii au început să aplaude.“

„Juca de câţiva ani la Paris. Cucerise oamenii de teatru, critica, publicul francez. Dorul de casă o aducea pe Elvira Popescu la Bucureşti de câte ori avea ocazia. Într-o seară, pe când eram în scenă cu Iancovescu, jucam într-o piesă de Sacha Guitry, a apărut în fundul sălii, la Teatrul Mic, mai frumoasă şi elegantă ca oricând.

Iancovescu o vede, nu mai poate juca, se opreşte şi începe să aplaude. S-a asociat tot publicul. Au urmat o serie de spectacole cu sala arhiplină, pentru că Elvira Popescu era nume de afiş“, mai povestea Leny Caler.

Elvira Popescu: din cartierul bucureştean în vila de la Paris

Juca în spectacolul „Adriana cu orice preţ“ la Teatrul Mic. Obligată să se întoarcă la Paris, hotărăşte cu Iancovescu să  fie dublată de actriţa Leny Caler. Îi oferă toate rochiile. Sunt prea mari pentru Leny, dar croitoresele fac modificări, apoi bijuteriile necesare, şi-i arată cum să joace. Îi trimite flori, felicitări şi sărutări de la Paris.

Actorul N. Niculescu-Buzău îşi aminteşte că în 1928 a venit în ţară cu Louis Verneuil. Dramaturgul francez a jucat alături de actriţă în „Adriana cu orice preţ“, ea în rol principal, iar el în rol secundar. El învăţase replicile în limba română, repetând formula ca la Paris şi scoţând efectele Elvirei ca la Paris, când juca cu accent.

„Ţin minte că aveam o scenă când jucam cu Verneuil. Eu am făcut o pauză, – pauzele sunt necesare când vrei să subliniezi ceva ce te roade pe dinăuntru sau când vrei să dai mai multă însemnătate cuvintelor ce vor urma -, dar Verneuil a crezut că uitasem rolul. Atunci s-a apropiat de mine şi mi-a suflat în franţuzeşte replica, deşi eu o ştiam, însă nu ştiam limba franceză.

La final, când Verneuil era în culise, Elvira, care urmărise cum se descurcase, l-a luat în primire şi i-a zis câteva… dar româneşte, aşa că, el n-a înţeles o boabă. Stagiunea următoare am jucat toţi la Iancovescu. Comedia s-a reluat, dar cu Leny Caler, care avea un mare farmec, un amestec de ingenuitate şi agerime, era o actriţă plină de nerv şi foarte sprinţară“, povestea N. Niculescu Buzău în „Suveniruri teatrale”.

Fiica unor oameni simpli, crescută într-un cartier bucureştean, Elvira Popescu devine actriţa triumfătoare pe malurile Senei. Prin vila luxoasă din Paris, unde locuia, au trecut actori celebri, ziarişti, diplomaţi şi prinţi. În toată şederea la Paris, actriţa Leny Caler locuieşte la Elvira, care o prezenta  invitaţilordrept „sora mai mică de la Bucharest – la capitale de mon magnifique pays”.

Elvira Popescu

Elvira Popescu, alături de Fernandel

„Am revăzut-o mai târziu, la Paris. Am fost un timp în preajma ei trăind o existenţă de vis“, scria Leny Caler, „cu generozitatea ei cunoscută m-a îmbrăcat din cap până în picioare, făcându-mi daruri. Elvira aducea şi în viaţa ei particulară neîntrecutul ei farmec, temperamentul exploziv, fermecătoarele înjurături româneşti, răsfăţul şi eleganţa ei. Eram cuceriţi toţi de frumuseţea ei de zâmbetul ei fermecător”.

În 1929 domnea în teatrul bulevardier alături de Sacha Guitry, Rainu, Victor Boucher, Huguette Duflos şi Gagy Morlay. Juca pe scenele teatrelor: “Nouveautes”, Teatrul “Antoine”, Comedia Franceză din Paris.

„Elvira Popescu iradiază în jurul ei o viaţă extraordinară, antrenantă, cvasimagnetică. E una dintre rarele artiste care posedă un întreg registru, fiind capabilă să treacă cu uşurinţă şi promptitudine de la burlesc la cochetărie, de la cochetărie la sentiment şi de la sentiment la pateticul cel mai violent”, scria Gabriel Boissy – “Comoedia”, 6 oct. 1932.

Elvira Popescu a jucat alături de Alain Delon în film

Debutează în film în 1923, în România, cu un rol în filmul mut „Ţigăncuşa din iatac”, realizat cu mijloacele modeste de atunci. Insuccesul a descurajat-o pentru multă vreme, deşi avea toate datele pentru o actriţă de film.

În anii ‘30 la Paris, era deja o stea de cinema. A interpretat roluri în 26 de filme. Când apare sonorul, Louis Verneuil scrie scenarii de film de ficţiune pentru ea. “Verişoara din Varşovia” devine film în 1931. Urmează “Austerlitz” (1959) în regia lui Abel Gany apoi “Plain de Soleil” (În plin soare), în regia lui René Clément (1961), unde joacă alături de Alain Delon. (Revista Cinema nr. 5/1966)

În ciuda anilor care trec, Elvira Popescu rămâne fermecătoare şi sclipitoare. În 1952 înfiinţează cu H. de Malet Théatre de Paris şi Théâtre Marigny iar în 1956 organizează turnee celebre cu France – Monde Production.

La o vârstă foarte înaintată, fără să-şi piardă farmecul, a continuat să ţină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de lumea literară, artistică, financiară şi politică a Parisului.

André Roussin, Guy de Rotschild, Pierre Cardin, precum şi foştii preşedinţi ai Franţei Jaxques Chirac şi Valéry Giscard d’Estaing se numărau printre cei care o vizitau, o priveau şi o ascultau fermecaţi.

A fost distinsă cu premiul „Molière” pentru cea mai bună actriţă, decernat de asociaţia actorilor francezi şi de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincţii ale statului francez.

Astăzi, cinematograful de la Institutul Francez din Bucureşti îi poartă numele.

12
/12
/18

20 scurtmetraje din toată lumea și 10 scurtmetraje românești concurează anul acesta pentru trofeele NexT. Selecția filmelor pentru Competiția Internațională și Competiția Națională a fost realizată și în acest an de către Oana Ghera și Massimiliano Nardulli. Selecționerii au ales voci noi care onorează încă o dată misiunea festivalului la această ultimă ediție, aceea de a descoperi și aduce în prim-plan atât filmele scurte cu adevărat inovatoare, cât și pe cei care le creează.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

05
/12
/18

În premieră la Digi Life (6 decembrie, ora 21:00), „Martorul 248”, un documentar despre dreptul la educație - În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace  rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor. Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile.

05
/12
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov, care studiază în Franţa, scrie despre cinema-ul unuia din cei mai interesanţi regizori francezi ai momentului, Mikhaël Hers, prea puţin cunoscut în România.

Page 1 of 22412345...102030...Last »