Elvira Popescu. 120 de ani de la naşterea „inimitabilei“
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-popescu-120-de-ani-de-la-nasterea-inimitabilei/

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

Un articol de Monica Andrei|9 mai 2014

Elvira Popescu (Popesco) (n. 10 mai 1894- d. 10 noiembrie 1993) s-a născut la Bucureşti şi a decedat la Paris. Unchiul ei, actorul Nicolescu, i-a dat primele lecţii de teatru. Atrasă de mirajul scenei, reuşeşte la admiterea de la Conservatorul de Artă Dramatică, unde i-a avut profesori la clasă pe Aristizza Romanescu şi C. I. Nottara.

Debutează în 1910, înlocuind o actriţă care se îmbolnăvise subit. Înlocuirea îi deschide drumul spre o carieră strălucitoare.

Este angajată la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1919, preia conducerea Teatrului Excelsior, iar între 1921 -1923 conduce Teatrul Mic alături de Iancovescu. La conducerea teatrului, Elvira Popescu e un fenomen. Ştie să gospodărească timpul, banii, se impune în faţa celor maturi.

Optează pentru un repertoriu format din piese bulevardiere franceze. Ca actriţă, atunci când apare pe scenă, un fluid magnetic străbate sala. La final aplauzele furtunoase se opresc greu.

„Este o imagine, aproape ca un vis, pe care o păstrez despre Elvira Popescu din anii de când eram încă la Conservator. Într-o zi de iarnă însorită, am ieşit de la şcoală, şi trecând prin Piaţa Palatului, acoperită cu un covor de zăpadă, am rămas pironită pe loc, privind la un splendid tablou.

În faţa mea, în mijlocul acelei vaste pieţe, stătea pe loc, privind departe, o femeie înaltă, blondă de o strălucitoare fumuseţe. Trupul ei zvelt era înfăşurat într-o haină de blană scumpă, lungă până în pământ.

Pe cap, o pălărie cu boruri late îi umbrea ochii, nu mari, dar sclipind bucuria vieţii. Ţinea în amândouă braţele un imens buchet de trandafiri roşii“, scria actriţa Leny Caler, în „Amintirile ei“.

„Am resimţit, de multe ori, mai târziu, emoţia estetică pe care mi-a dat-o această apariţie, privind pânzele marilor pictori în muzeele pe care le-am frecventat în multele mele călătorii. Impresionată de acea arătare în mijlocul peisajului de iarnă, am povestit colegilor mei de la Conservator întâmplarea şi am aflat că acea minuantă apariţie era Elvira Popescu care tocmai înfiinţase Teatrul Mic într-o clădire în Piaţa Palatului, în asociaţie cu Iancovescu şi cu profesorul nostru Mihalescu“, îşi amintea Leny Caler.

Leny Caler a văzut-o, apoi, în câteva spectacole: „Culcuşul miresei“, „Şcoala cocotelor“, „Triunghiul“ în care a admirat vocea ei cristalină, temperamentul vulcanic, eleganţa vestimentară. Într-un turneu pe care l-a avut la Paris, cu spectacolul „Patima roşie“, de Mihail Sorbul, Elvira Popescu a fost remarcată de un dramaturg francez.

Louis Verneuil scria farse bulevardiere, fiind foarte cunoscut în Franţa, când a întâlnit-o pe actriţa de origine română Elvira Popescu. Dramaturgul profită de faptul că francezii nu sunt aşi în materie de cunoştinţe geografice (unii nu ştiau bine unde este Polonia pe harta Europei) şi scrie un text în care o distribuie pe actriţă în rolul Soniei, o verişoară ce venea de la Varşovia la Paris şi care vorbea franceza cu accent străin.

Elvira Popescu va juca acest rol pe marile scene din Paris, având un succes uluitor, în spectacolul care trece de 1.000 reprezentaţii. A fost rolul vieţii ei.

elvira popescu

Fernandel şi Elvira Popescu

„Am asistat la spectacolul «Ma cuisine de Varsovie»“, va scrie peste ani Leny Caller, „am văzut publicul francez în extaz, urmărind fermecat jocul, inventivitatea comică, temperamentul şi încântătorul ei accent, atât de pitoresc.

Deodată, de pe scenă, am văzut-o vorbind româneşte. «Cum îţi place Călăriţă? (aşa o alinta Elvira Popescu pe Leny Caler). Băga-i-aş în mă-sa de franţuji! I-am dat gata, ce zici?».

Am îngheţat, în primul moment gândind că francezii din sală nu ştiau ce zicea. Credeau că vorbeşte în poloneză, iar francezii au început să aplaude.“

„Juca de câţiva ani la Paris. Cucerise oamenii de teatru, critica, publicul francez. Dorul de casă o aducea pe Elvira Popescu la Bucureşti de câte ori avea ocazia. Într-o seară, pe când eram în scenă cu Iancovescu, jucam într-o piesă de Sacha Guitry, a apărut în fundul sălii, la Teatrul Mic, mai frumoasă şi elegantă ca oricând.

Iancovescu o vede, nu mai poate juca, se opreşte şi începe să aplaude. S-a asociat tot publicul. Au urmat o serie de spectacole cu sala arhiplină, pentru că Elvira Popescu era nume de afiş“, mai povestea Leny Caler.

Elvira Popescu: din cartierul bucureştean în vila de la Paris

Juca în spectacolul „Adriana cu orice preţ“ la Teatrul Mic. Obligată să se întoarcă la Paris, hotărăşte cu Iancovescu să  fie dublată de actriţa Leny Caler. Îi oferă toate rochiile. Sunt prea mari pentru Leny, dar croitoresele fac modificări, apoi bijuteriile necesare, şi-i arată cum să joace. Îi trimite flori, felicitări şi sărutări de la Paris.

Actorul N. Niculescu-Buzău îşi aminteşte că în 1928 a venit în ţară cu Louis Verneuil. Dramaturgul francez a jucat alături de actriţă în „Adriana cu orice preţ“, ea în rol principal, iar el în rol secundar. El învăţase replicile în limba română, repetând formula ca la Paris şi scoţând efectele Elvirei ca la Paris, când juca cu accent.

„Ţin minte că aveam o scenă când jucam cu Verneuil. Eu am făcut o pauză, – pauzele sunt necesare când vrei să subliniezi ceva ce te roade pe dinăuntru sau când vrei să dai mai multă însemnătate cuvintelor ce vor urma -, dar Verneuil a crezut că uitasem rolul. Atunci s-a apropiat de mine şi mi-a suflat în franţuzeşte replica, deşi eu o ştiam, însă nu ştiam limba franceză.

La final, când Verneuil era în culise, Elvira, care urmărise cum se descurcase, l-a luat în primire şi i-a zis câteva… dar româneşte, aşa că, el n-a înţeles o boabă. Stagiunea următoare am jucat toţi la Iancovescu. Comedia s-a reluat, dar cu Leny Caler, care avea un mare farmec, un amestec de ingenuitate şi agerime, era o actriţă plină de nerv şi foarte sprinţară“, povestea N. Niculescu Buzău în „Suveniruri teatrale”.

Fiica unor oameni simpli, crescută într-un cartier bucureştean, Elvira Popescu devine actriţa triumfătoare pe malurile Senei. Prin vila luxoasă din Paris, unde locuia, au trecut actori celebri, ziarişti, diplomaţi şi prinţi. În toată şederea la Paris, actriţa Leny Caler locuieşte la Elvira, care o prezenta  invitaţilordrept „sora mai mică de la Bucharest – la capitale de mon magnifique pays”.

Elvira Popescu

Elvira Popescu, alături de Fernandel

„Am revăzut-o mai târziu, la Paris. Am fost un timp în preajma ei trăind o existenţă de vis“, scria Leny Caler, „cu generozitatea ei cunoscută m-a îmbrăcat din cap până în picioare, făcându-mi daruri. Elvira aducea şi în viaţa ei particulară neîntrecutul ei farmec, temperamentul exploziv, fermecătoarele înjurături româneşti, răsfăţul şi eleganţa ei. Eram cuceriţi toţi de frumuseţea ei de zâmbetul ei fermecător”.

În 1929 domnea în teatrul bulevardier alături de Sacha Guitry, Rainu, Victor Boucher, Huguette Duflos şi Gagy Morlay. Juca pe scenele teatrelor: “Nouveautes”, Teatrul “Antoine”, Comedia Franceză din Paris.

„Elvira Popescu iradiază în jurul ei o viaţă extraordinară, antrenantă, cvasimagnetică. E una dintre rarele artiste care posedă un întreg registru, fiind capabilă să treacă cu uşurinţă şi promptitudine de la burlesc la cochetărie, de la cochetărie la sentiment şi de la sentiment la pateticul cel mai violent”, scria Gabriel Boissy – “Comoedia”, 6 oct. 1932.

Elvira Popescu a jucat alături de Alain Delon în film

Debutează în film în 1923, în România, cu un rol în filmul mut „Ţigăncuşa din iatac”, realizat cu mijloacele modeste de atunci. Insuccesul a descurajat-o pentru multă vreme, deşi avea toate datele pentru o actriţă de film.

În anii ‘30 la Paris, era deja o stea de cinema. A interpretat roluri în 26 de filme. Când apare sonorul, Louis Verneuil scrie scenarii de film de ficţiune pentru ea. “Verişoara din Varşovia” devine film în 1931. Urmează “Austerlitz” (1959) în regia lui Abel Gany apoi “Plain de Soleil” (În plin soare), în regia lui René Clément (1961), unde joacă alături de Alain Delon. (Revista Cinema nr. 5/1966)

În ciuda anilor care trec, Elvira Popescu rămâne fermecătoare şi sclipitoare. În 1952 înfiinţează cu H. de Malet Théatre de Paris şi Théâtre Marigny iar în 1956 organizează turnee celebre cu France – Monde Production.

La o vârstă foarte înaintată, fără să-şi piardă farmecul, a continuat să ţină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de lumea literară, artistică, financiară şi politică a Parisului.

André Roussin, Guy de Rotschild, Pierre Cardin, precum şi foştii preşedinţi ai Franţei Jaxques Chirac şi Valéry Giscard d’Estaing se numărau printre cei care o vizitau, o priveau şi o ascultau fermecaţi.

A fost distinsă cu premiul „Molière” pentru cea mai bună actriţă, decernat de asociaţia actorilor francezi şi de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincţii ale statului francez.

Astăzi, cinematograful de la Institutul Francez din Bucureşti îi poartă numele.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »