Elvis Presley – curiozități (esențiale)
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvis-curiozitati-esentiale/

Pe 16 august 1977, la ora 16:00, tatăl lui Elvis Presley, Vernon, anunţa sec, la Graceland, moartea filului său. Regele Rock ‘n’ Roll-ului se stingea din viaţă la numai 42 de ani, lăsând în urmă zeci de filme şi mai bine de 60 de albume, vândute în peste 1 miliard de exemplare.

Un articol de Petre Ivan|16 August 2018

Elvis era un descendent direct al stră-străbunicului lui Abraham Lincoln, Isaiah Harrison, dar și rudă îndepărtată cu un alt președinte american, Jimmy Carter.

Fratele său geamăn, Jesse Garon, decedat la naștere, se odihnește într-un mormânt nemarcat, în cimitirul din Priceville, Mississippi.

Elvis, in iulie 1956

În 1954 a dat probe pentru a fi cooptat într-un cvartet de gospel intitulat Songfellows, dar a fost respins, pentru ca vocea lui n-a fost pe placul producătorilor!

Câteva luni mai târziu, pe 30 iulie, la primul său spectacol, desfășurat în sala Overton Park Shell din același oraș, Elvis era atât de emoționat încât au început să îi tremure vizibil picioarele pe scenă. Cum purta niște pantaloni foarte strâmți, miscările lui erau evidente, iar fetele din sală, crezând că este un nou stil de dans, au început și ele să se bâțâie. Entuziasmat de acest fapt, cântărețul a decis să încorporeze mișcarea și în viitoarele spectacole.

În 1958, în timpul efectuării serviciului militar, la Friedberg, în Germania, tânărul Elvis, devenit deja un superstar, a fost șofer pe jeep-ul comandantului unității și a primit zeci de saci cu scrisori din partea fanilor.

Elvis a fost nu doar unul dintre cei mai mari muzicieni contemporani, ci și un talentat luptător de arte marțiale, el deținând centura neagra la karate (kenpo).

Elvis Presley era cunoscut ca un tip conservator. Astfel, în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu Richard Nixon, el i-a denunțat pe membrii formației Beatles ca fiind „anti-americani” pe motiv că protestau împotriva războiului din Vietnam și încurajau tinerii să se drogheze.

În 1960, la încheierea stagiului militar, Elvis cântărea 76 kilograme. În 1977, când a murit, avea 120 kilograme, iar costumele lui de scenă, împodobite cu pietre prețioase, cântăreau peste zece kilograme!

Mare iubitor de animale, Elvis a adoptat un cimpanzeu pe nume Scatter, pe care fostul stapân îl învățase să ridice fustele femeilor. Una dintre distracțiile favorite ale lui Presley era să dea drumul cimpanzeului prin casă, la petrecerile unde invita zeci de tinere fane.

elvis

Elvis alaturi de tatal său, Vernon Presley

Cu excepția câtorva concerte în Canada, Elvis a cântat doar în Statele Unite, în ciuda zecilor de invitații la turnee, venite din Europa, Australia sau Japonia. Motivul acestui „izolaționism” e unul incredibil: managerul lui, controversatul „colonel Parker”, imigrase ilegal în America, în tinerețe, deși pretindea că este originar din Virginia.

Membrii anturajului lui Elvis erau numiți „Mafia din Memphis”. Toți purtau inele de aur și diamante, dăruite lor de către “rege”, inele pe care se aflau un fulger și inițialele TCB („Take Care of Business” – „Ai grijă de afaceri”).

În 1964, Elvis a cumpărat iahtul Potomac, care îi servise drept birou fostului președinte Franklin Delano Roosevelt; cântărețul a donat însă nava unui spital de copii din St. Jude – acesta fiind doar unul dintre numeroasele lui acte caritabile.

Elvis, în 1955, in timpul film[rilor la pelicula Girl happy.

Elvis a jucat în 31 de filme artistice și două documentare, însă niciuna dintre aceste pelicule nu a fost vreodată nominalizată la Oscar.

De asemenea, artistul a înregistrat peste 600 de cântece în decursul carierei sale, dar nu a compus niciodată vreunul. Elvis a câștigat totuși trei premii Grammy pentru discurile sale.

Elvis a fost un avid colecționar de artă, fiind obsedat de picturile și sculpturile care le reprezentau pe Ioana d’Arc și Venus din Milo.

Cântărețul purta întotdeauna la gât o cruciuliță, dar și steaua lui David. „Nu vreau să ratez intrarea în Rai din cauza unei probleme tehnice”, glumea el.

În 2006, George W. Bush a devenit primul președinte american în funcție care a vizitat Graceland, dornic să îi facă o surpriză premierului nipon Junichiro Koizumi, un fan declarat al lui Elvis.

Astăzi, la mai bine de patru decenii de la moartea sa, 17% dintre americani cred că Elvis trăieşte…

Foto: Elvis – facebook

22
/01
/18

Filme de Steven Soderbergh şi Alonso Ruizpalacios se numără între cele mai noi cinci producţii selectate în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, unde „În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, a fost inclus în programul Berlin Critics’ Week. Festivalul Internaţional de Film de la Berlin va avea loc între 15 şi 25 februarie.

19
/01
/18

"Star Wars: The Last Jedi" conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Empire, acordate de revista britanică de film cu acelaşi nume în urma votului cititorilor, având şanse de câştig la nouă categorii. Succesul de box office regizat de Rian Johnson se află pe lista scurtă pentru râvnitul premiu acordat celui mai bun film, unde va concura cu "Get Out", "Call Me By Your Name", dar şi cu superproducţiile "Thor: Ragnarok" şi "Wonder Woman".

19
/01
/18

O odisee epică despre infracţionalitatea din Los Angeles, ,,Frăţia Hoţilor” îi aduce împreună pe marile ecrane pe Gerard Butler şi 50 Cent, într-un film plin de acţiune şi adrenalină, care, Începând de astăzi, 19 ianuarie, va putea fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţara.

18
/01
/18

THE VR CINEMA (Veranda Mall, str. Ziduri Moşi, Bucureşti), unul dintre primele cinematografe de realitate virtuală din lume şi primul din România, va găzdui pe 25 ianuarie o dezbatere despre filosofia tehnologiei şi imaginaţie, pornind de la serialul Black Mirror. Acest eveniment se înscrie în seria de iniţiative La nuit des idées a Institutul Francez. 

18
/01
/18

Elevi de la liceele din București vor participa la o dezbatere pe tema educației sexuale, după avanpremiera filmului 120 BPM/bătăi pe minut al regizorului Robert Campillo, care a abținut în 2017 Marele Premiu la Cannes.

17
/01
/18

A fost întotdeauna dificil să fii o persoană onestă, morală într-o lume coruptă și, așa cum demonstrează „Gloria” este și din ce în ce mai ridicol. Această nouă realizare a cinematografiei bulgare, regizată de Kristina Grozeva și Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, este filmul câștigător al Mențiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, 2017. „Gloria” va ajunge în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie, fiind distribuit de Transilvania Film.

17
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Pororoca”, al treilea lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, este totuşi un film solid, intens, în care Bogdan Dumitrache face probabil cel mai puternic rol al său de până acum.

17
/01
/18

Pororoca, filmul care i-a adus trofeul pentru Cel mai bun actor lui Bogdan Dumitrache la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, va fi prezentat în competiția Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie.

16
/01
/18

Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediție.

15
/01
/18

Lungmetrajul „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” al Adinei Pintilie a fost selectat în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 15 - 25 februarie. Cu Tomas Lemarquis şi Laura Benson în distribuţie şi produs de Manekino Film, „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” marchează debutul în lungmetraj al regizoarei Adrina Pintilie, care semnează şi scenariul.

12
/01
/18

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone a ajuns la cea de-a XII-a ediție și va avea loc în martie 2018, la București. Anul acesta, peste 20 de filme documentare și de ficțiune lansate în cinema în 2017 sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2018.

Page 60 of 250« First...102030...5859606162...708090...Last »