Elvis is in the building
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvis-is-in-the-building/

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreţ solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

Un articol de Dan Boicea|22 iunie 2022

Regizorul Baz Luhrmann, creatorul unor filme care au spart tiparele, precum Romeo și Julieta (1996), cu Leonardo DiCaprio și Clare Danes, „Moulin Rouge“ (2001), cu Nicole Kidman și Ewan McGregor sau „The Great Gatsby“ (2013), cu Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Carey Mulligan, reușește și de data asta să obțină temperatura potrivită a unui film de entertainment pur, montat alert, și care țintește atât audiențele cu medie de vârstă scăzută, dar și pe fanii lui Elvis, printr-o muzică divină, care alimentează foarte bine mecanica nostalgiei.

Viața lui Elvis se derulează pe ritmul hiturilor lui, descriind artistul în etapele formării lui, de la primele întâlniri cu un public pe care îl cucerește prin atitudinea lui extravagantă, trecând prin etape controversate, într-o perioadă în care cenzura și segregarea rasială erau literă de lege, și ajungând la ultimele fărâme de energie ale unui idol care își dă viața pentru arta și pentru publicul lui.

Austin Butler, distribuit în rolul lui Elvis, alături de impresarul lui, interpretat de legendarul Tom Hanks, traversează America în căutarea succesului absolut, și îl cunosc, de nenumărate ori, plătind cu monede de schimb care le întunecă viața: singurătate, dependență de medicamente și de jocuri de noroc sau căderea în irelevanță.

Elvis este un film emoționant, în care muzica este unul dintre personajele principale, și care nu își propune să diminueze aura pe care adulația publicului a ridicat-o în jurul lui Elvis. Un film document, asumat comercial, foarte dinamic și potrivit pentru marile săli de cinema, un film care poate fi un început pentru oricine vrea să înțeleagă cine a fost Regele. Un mic punct de pornire către un univers nesfârșit.

Filmul distribuit de Vertical Entertainment poate fi văzut la Cineplexx Băneasa.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.