Emanuel Pârvu: „Sper ca Teatrul Metropolis să rămână la fel de deschis pentru proiecte îndrăznețe“
https://www.ziarulmetropolis.ro/emanuel-parvu-sper-ca-teatrul-metropolis-sa-ramana-la-fel-de-deschis-pentru-proiecte-indraznete/

Actorul şi regizorul Emanuel Pârvu este unul dintre oamenii care şi-au pus puternic amprenta asupra destinului cultural al Teatrului Metropolis. Acum, când teatrul împlineşte 15 ani de existenţă, el îşi aminteşte cum a fost tot acest drum către acasă.

Un articol de Dan Boicea|10 februarie 2022

Cum au fost începuturile tale la Teatrul Metropolis? Ce îți mai amintești de la primele spectacole pe care le-ai montat si in care ai jucat aici?

Emanuel Pârvu: Începuturile sunt, așa cum sunt începuturile de fiecare dată, frumoase și tinere, iar acum pline de nostalgie. Au fost vremuri în care aveai nevoie de încredere, aveai nevoie de un teatru care să vină să deschidă ușa și oamenilor care nu erau angajați, dar (probabil) aveau și ceva de spus în această breaslă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Cu primele spectacole au fost, tot așa, niște perioade în care te simțeai ca într-o familie, erau oameni pe care abia așteptai să îi vezi, te bucurai că vedeai oamenii că vin la spectacol (probabil sentimentul ăsta e adâncit de vremurile pe care le trăim acum).

Crezi că Teatrul Metropolis a avut un rol semnificativ în lansarea unor tineri actori independenți? Pe cine ai remarcat de-a lungul anilor că a căpătat încredere jucând pe scena de la Metropolis?

Teatrul Metropolis a avut un rol foarte semnificativ, nu semnificativ. Erau tineri actori, care abia terminaseră facultatea și aveau nevoie de o scenă profesionistă. Am văzut niște tineri actori minunați lansați aici – și amintesc pe Matei Arvunescu, Ștefan Pavel, Alexandru Nagy, Alexandra Apetrei, Letiția Vlădescu, Ilona Brezoianu, Ionuț Niculae.

În cei 15 ani de Teatru Metropolis, care sunt spectacolele in care ai jucat sau montate de alți creatori, de care îți amintești cu cea mai mare plăcere, și de ce?

„Judecata – 1949” este un spectacol de care îmi aduc aminte cu mare plăcere, era o bucurie la fiecare reprezentație în parte. „Konkurs” este iar unul dintre spectacolele pe care le-am montat la Teatrul Metropolis – o adaptare după „Audiția” de Alexandr Galin, la fel și „Doi pe-o bancă”, la fel și „Ultimii” – acesta în regia lui Mimi Brănescu. Au fost spectacole de care îmi aduc aminte cu plăcere și de care mă leagă multe amintiri, toate fiind spectacole care au făcut trecerile mele din punct de vedere al perioadelor interioare. De fiecare dată când montezi sau când joci într-un spectacol, în interiorul tău, ca actor sau ca regizor, se întâmplă o transformare – de care, peste ani, este frumos să îți amintești.

Ce crezi că a găsit interesant publicul în spectacolele din ultimii 15 ani de la Metropolis?

Cred că oferta Teatrului Metropolis, din punct de vedere al repertoriului, a fost ceva gândit foarte bine, de la început și până în prezent. Cred că sentimentul pe care îl trăiește spectatorul Teatrului Metropolis este cel de „casă nouă”, acolo unde vii cu plăcere să te simți în confort, să știi că nu vii încorsetat de scheme sociale, să știi că nu trebuie să te porți într-un anumit fel convențional.

Ce ai regăsit la Metropolis din caracteristicile pe care ți le dorești la un teatru cu care colaborezi?

Libertatea este unul dintre sentimentele de care cred că actorii sau regizorii au nevoie. Libertatea artistică, libertatea de exprimare, lipsa chingilor conjuncturale sau a convenționalității. Și pe de altă parte, sprijinul. Sprijinul oamenilor din Teatrul Metropolis, începând cu conducerea, continuând cu oamenii din birouri și mergând până la cei de la cabine, mașiniștii, electricienii și oamenii de la scenă.

Ce îți mai dorești să faci la Teatrul Metropolis? Vreun vis pe care vrei să ți-l împlinești?

Dacă se va ivi ocazia, mi-ar plăcea să fac o piesă de Cehov. Nu știu dacă am vreun vis neapărat (de a juca neapărat la cineva), dar de plăcut, mi-ar plăcea să montez o piesă de Cehov. Cred că structura sălii mici de la Teatrul Metropolis, felul sălii mici de a fi alături și aproape de spectatori, este unul aproape ideal pentru o montare care să se concentreze pe actori și nu pe paginație.

O urare pentru Teatrul Metropolis cu toți oamenii săi (cei din teatru și cei care vin la spectacolele sale), acum, când teatrul împlinește 15 ani de existență?

Sper să rămână la fel de tânăr, în ciuda vârstei pe care începe să o aibă. Sper să rămână la fel de deschis pentru proiecte îndrăznețe, sper să fie la fel de tandru și de primitor cu oamenii care au nevoie de căldura unui teatru. Și un foarte, într-adevăr „La mulți ani”. Chiar să fie mulți.

09
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

09
/10
/13

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.