Emanuela Pascu, invitată în spectacolul „Carmen” de pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/emanuela-pascu-invitata-in-spectacolul-carmen-de-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 2 octombrie, începând cu ora 18:30, spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Pentru această reprezentaţie publicul spectator o va putea urmări pe mezzosoprana Emanuela Pascu invitată în rolul titular şi pe tenorul Teodor Ilincăi în rolul Don José.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

Opera „Carmen” reprezintă un caz rar în lumea teatrului muzical. Dacă în ceea ce privește alte lucrări părerile pot fi împărțite, în legătură cu „Carmen”, muzicologii și publicul, elita și spectatorii din balcon, specialiștii și necunoscătorii sunt toți de acord: este o capodoperă. Mai important, această creație depășește barierele naționale. Muzicologii au catalogat-o uneori drept cea mai bună operă compusă vreodată în Franța, iar după introducerea ei în Rusia, Ceaikovski a prezis că în zece ani va fi cea mai populară lucrare de operă din lume. Filosoful Friedrich Nietzsche a numit-o „una dintre cele mai originale capodopere din literatura de operă”.

Întregul spectacol este, de la primul la ultimul act, o luptă în arenă, la finalul căreia nu există învingători, ci numai învinși, starea continuă de conflict fiind întreținută de prestația interpreților, îndrumați de către regizoarea Marina Emandi Tiron să redea în forță emoțiile personajelor.

Una dintre cele mai îndrăgite creații de operă din toate timpurile „Carmen” de Georges Bizet reprezintă astăzi o provocare atât pentru regizori, cât și pentru coregrafii care pun în scenă suita semnată Georges Bizet/ Rodion Șcedrin. Chiar și cele mai nonconformiste montări, care uneori aduc acțiunea în contemporaneitate, nu pot ocoli atmosfera cu specific spaniol sugerată de muzică. Sonoritățile de inspirație folclorică folisite de compozitorul Georges Bizet impun la fiecare punere în scenă prezența unor elementa care situează acțiunea la Sevilla, un oraș plin de culoare, zgomot de castaniete și de pași flamenco. În acest spirit este construit și spectacolul de pe scena Operei Naționale București, în tonuri calde, în care abundă nuanțe de galben, portocaliu și roșu.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.