Emil Boroghină, de la Ovidiu la Mihai Eminescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-boroghina-de-la-ovidiu-la-mihai-eminescu/

Recitalul extraordinar „De la Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin, la Mihai Eminescu, luceafărul din ţara mioriţei” susţinut de actorul Emil Boroghină, dedicat exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Europei în prima jumătate a anului 2019, va avea loc pe 15 ianuarie, de la ora 19:30, la Sala „George Constantin”.

Un articol de Liliana Matei|9 ianuarie 2019

Montarea este compusă din recitaluri poetice ce au la bază o parte dintre epistolele din „Tristele şi Ponticele”, trimise acum 2000 de ani de Publius Ovidius Naso la Roma de la Tomis, Constanţa noastră de astăzi, şi selecţiuni din poezia eminesciană, o călătorie prin marile etape ale creaţiei şi vieţii lui Mihai Eminescu.

Particularitatea acestui recital constă în faptul că este susţinut în limba română, dar pe ecranul-fundal, textele scenariilor vor fi proiectate simultan în limbile europene de circulaţie: italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză şi germană, iar în zona centrală, deasupra recitatorului, se va decupa textul în limba-mama, latina, atât în cazul versurilor originale ale lui Ovidiu, cât şi ale lui Eminescu (există mai multe poeme eminesciene traduse de oameni de cultură români în limba latină în perioada interbelică).

Spectacolul este o producție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național „Marin Sorescu”, Craiova. Regia este semnată de Alina Hiristea, iar scenariul, de Emil Boroghină. Recitalul este precedat de conferința Limba latină, prima instituție a Europei, susținută de conferențiarul Radu Boroianu.

„Proiectul ce vi-l propun, şi anume Limba latină, prima instituţie a Europei, nu pune deloc accentul lingvistic pe latinitate sau pe valoarea de răspândire globală a limbilor neolatine, ci pleacă de la constatarea simplă că limba latină, purtătoare asumată şi instrument remarcabil de difuzare a multiplei creativităţi ante-fondatoare a Greciei antice, a fost cea care în timp a oferit frontierele spirituale şi apoi politice continentului nostru şi l-au făcut să devină, pentru multe secole, focarul de inteligenţă al lumii întregi, nelăsând să fie înghiţit, înşfăcat de ceea ce unii lideri politici trufaşi numesc astăzi EURASIA. Trecutul a fost şi este clar. Poate fi, însă, limba latină în continuare liantul unui spaţiu european ce pare a fi plecat de la premisa unitate, diversitate?”, a declarat Radu Boroianu.

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia: Actorie, promoţia 1963. Între 1963 și 1988, a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de pe toate continentele lumii, printre care amintim festivalurile de la Edinburgh, Avignon, Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York, Montreal. În 1994, Emil Boroghină fondează Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de a X-a ediţie, festival considerat ca fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Inițial, desfăşurat la Craiova, din anul 2006, festivalul are loc atât în Craiova, cât şi în Bucureşti.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.