Emil Brumaru vine la Conferințele TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-brumaru-vine-la-conferintele-tnb/

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, Emil Brumaru prezintă conferinţa „Infernul feminin şi îngerii lui Brumaru”.

Un articol de Liliana Matei|16 septembrie 2017

Unul dintre cei mai importanți poeți români, Emil Brumaru, va sosi tocmai de la Iași pentru a le povesti spectatorilor bucureșteni despre un ținut cu totul aparte, loc esențial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit „rezervația naturală de îngeri”. Pentru Brumaru, care și-a semnat adesea scrisorile cu „Îngerul jongler Emil Brumaru“, angelicul are sex, iar îngerii lui sunt, în majoritate, femei frumoase. Îngerii lui Brumaru păcătuiesc într-un infern al erotismului, alcătuind unul dintre cele mai originale universuri ale poeziei române.

Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A. În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea”), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi („Gulliver”), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură („Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Crepusculul civil de dimineaţă”, „Diabloguri” – împreună cu Veronica D. Niculescu) etc. A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural (2011).

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.

11
/09
/19

Asociația Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania și televiziunea educațională Da Vinci, lansează emisiunea ,,Știința Altfel” pe canalul de youtube ,,Profesorul Trasnit TV”. Emisiunea își propune să ofere o perspectivă amuzantă, trăsnită și interactivă asupra lecțiilor de fizică și chimie ce se regăsesc în programa școlară.

11
/09
/19

Ieri a avut loc conferința de lansare a celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019.

07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

25
/08
/19

Am inaugurat o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).