Emil Brumaru vine la Conferințele TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-brumaru-vine-la-conferintele-tnb/

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, Emil Brumaru prezintă conferinţa „Infernul feminin şi îngerii lui Brumaru”.

Un articol de Liliana Matei|16 septembrie 2017

Unul dintre cei mai importanți poeți români, Emil Brumaru, va sosi tocmai de la Iași pentru a le povesti spectatorilor bucureșteni despre un ținut cu totul aparte, loc esențial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit „rezervația naturală de îngeri”. Pentru Brumaru, care și-a semnat adesea scrisorile cu „Îngerul jongler Emil Brumaru“, angelicul are sex, iar îngerii lui sunt, în majoritate, femei frumoase. Îngerii lui Brumaru păcătuiesc într-un infern al erotismului, alcătuind unul dintre cele mai originale universuri ale poeziei române.

Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A. În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea”), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi („Gulliver”), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură („Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Crepusculul civil de dimineaţă”, „Diabloguri” – împreună cu Veronica D. Niculescu) etc. A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural (2011).

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.