Emil Ciocoiu – Sub semnul lui Carol cel Mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-ciocoiu-sub-semnul-lui-carol-cel-mare/

Pictura monumentală „Carolus Magnus”, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2013

Pictura monumentală „Carolus Magnus“, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale“ din Bucureşti.

Pictorul Emil Ciocoiu a lucrat aproape doi ani la această reprezentare inedită a celui numit de unii istorici „Pater Europae”.

În 2014 se împlinesc 1200 de ani de la moartea lui Carol cel Mare, fiind deja anunţate multiple manifestări dedicate evenimentului. Expunerea la Bucureşti a picturii monumentale „Carolus Magnus”, în premieră absolută, poate fi considerată una dintre primele manifestări de gen.

Marţi, 12 noiembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în faţa picturii „Carolus Magnus”,  expusă în foaierul Sălii Mici, s-a desfăşurat conferinţa „Carol cel Mare şi Europa. După 1200 de ani”, în cadrul căreia istoricul şi analistul de politică internaţională Adrian Pop, profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, a prezentat personalitatea legendarului împărat, precursor al ideii de integrare europeană, şi a făcut comparaţii cu actualitatea dezbaterii europene.

De asemenea, Marius Tiţa, curator al expoziţiei „Emil Ciocoiu la TNB”, a vorbit despre personalitatea artistului român din Aachen şi despre pictura dedicată lui Carol cel Mare, prezentată în premieră la Bucureşti.

Pictorul Emil Ciocoiu a realizat o alegorie originală, în maniera sa caracteristică, în care Carol cel Mare este prezentat într-un ocean stelar, în culorile Uniunii Europene, galben şi albastru. Coroana şi spada împăratului descriu un stâlp central de lumină ce străbate secolele, încununat de privirea sa pătrunzătoare. În pictura de mari dimensiuni (250 x 180 cm) sunt prezente elemente de documentare istorică, dar dominante sunt  propunerile originale şi metaforice ce construiesc alegoria.

Emil Ciocoiu.Carolus Magnus

Carolus Magnus, lucrarea lui Emil Ciocoiu

Pictorul Emil Ciocoiu s-a stabilit la Aachen din 1980, când a decis să plece în Occident. Astfel, capitala istorică a împăratului Carol cel Mare (748-814), a devenit casa dar şi atelierul în care şi-a realizat opera de maturitate care l-a facut celebru pe pictorul născut acum 65 de ani, lângă Târgu Jiu.

În 1996, când reginei Beatrix a Olandei i-a fost decernat prestigiosul premiu Charlemagne, ceremonia s-a desfăşurat în faţa unei picturi de mari dimensiuni realizată de pictorul român Emil Ciocoiu, locuitor al oraşului Aachen.

În catalogul expoziţiei de la Bucureşti, Marcel Philipp, primarul general al oraşului Aachen a scris: „Arta lui Emil Ciocoiu emană optimism şi, totodată, o profunzime strălucitoare. Ea aduce împreună oameni, religii, mentalităţi, transgresează graniţele. La fel ca Artistul însuşi”.

Foto credit: TNB, Emil Ciocoiu

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

13
/01
/20

Pe 19 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Mică a Palatul Naţional al Copiilor va avea loc premiera oficială a spectacolului „Barbă Albastră”, adaptare după Max Frisch, în regia lui Alexander Hausvater, producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”.

12
/01
/20

Vedeta TV Cristina Țopescu a murit în seara aceasta, fiind găsită în casă de poliție. Informația a fost confirmată de poliție și de către șeful Ambulanței din București, scrie postul de televiziune Digi 24.

Page 19 of 876« First...10...1718192021...304050...Last »