Emil Ciocoiu – Sub semnul lui Carol cel Mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-ciocoiu-sub-semnul-lui-carol-cel-mare/

Pictura monumentală „Carolus Magnus”, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2013

Pictura monumentală „Carolus Magnus“, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale“ din Bucureşti.

Pictorul Emil Ciocoiu a lucrat aproape doi ani la această reprezentare inedită a celui numit de unii istorici „Pater Europae”.

În 2014 se împlinesc 1200 de ani de la moartea lui Carol cel Mare, fiind deja anunţate multiple manifestări dedicate evenimentului. Expunerea la Bucureşti a picturii monumentale „Carolus Magnus”, în premieră absolută, poate fi considerată una dintre primele manifestări de gen.

Marţi, 12 noiembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în faţa picturii „Carolus Magnus”,  expusă în foaierul Sălii Mici, s-a desfăşurat conferinţa „Carol cel Mare şi Europa. După 1200 de ani”, în cadrul căreia istoricul şi analistul de politică internaţională Adrian Pop, profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, a prezentat personalitatea legendarului împărat, precursor al ideii de integrare europeană, şi a făcut comparaţii cu actualitatea dezbaterii europene.

De asemenea, Marius Tiţa, curator al expoziţiei „Emil Ciocoiu la TNB”, a vorbit despre personalitatea artistului român din Aachen şi despre pictura dedicată lui Carol cel Mare, prezentată în premieră la Bucureşti.

Pictorul Emil Ciocoiu a realizat o alegorie originală, în maniera sa caracteristică, în care Carol cel Mare este prezentat într-un ocean stelar, în culorile Uniunii Europene, galben şi albastru. Coroana şi spada împăratului descriu un stâlp central de lumină ce străbate secolele, încununat de privirea sa pătrunzătoare. În pictura de mari dimensiuni (250 x 180 cm) sunt prezente elemente de documentare istorică, dar dominante sunt  propunerile originale şi metaforice ce construiesc alegoria.

Emil Ciocoiu.Carolus Magnus

Carolus Magnus, lucrarea lui Emil Ciocoiu

Pictorul Emil Ciocoiu s-a stabilit la Aachen din 1980, când a decis să plece în Occident. Astfel, capitala istorică a împăratului Carol cel Mare (748-814), a devenit casa dar şi atelierul în care şi-a realizat opera de maturitate care l-a facut celebru pe pictorul născut acum 65 de ani, lângă Târgu Jiu.

În 1996, când reginei Beatrix a Olandei i-a fost decernat prestigiosul premiu Charlemagne, ceremonia s-a desfăşurat în faţa unei picturi de mari dimensiuni realizată de pictorul român Emil Ciocoiu, locuitor al oraşului Aachen.

În catalogul expoziţiei de la Bucureşti, Marcel Philipp, primarul general al oraşului Aachen a scris: „Arta lui Emil Ciocoiu emană optimism şi, totodată, o profunzime strălucitoare. Ea aduce împreună oameni, religii, mentalităţi, transgresează graniţele. La fel ca Artistul însuşi”.

Foto credit: TNB, Emil Ciocoiu

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

19
/09
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

10
/09
/24

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.

05
/09
/24

Expoziția itinerantă “IdentitAR feminin”, un proiect digital multimedia, cu animații 3D și realitate augmentată, însoțit de muzică, sunet, spectacole lectură și dezbateri, va fi prezentată în patru orașe din România: Câmpulung Muscel, Sfântu Gheorghe, Suceava și Râmnicu Vâlcea. Turneul debutează pe 7 septembrie, într-un spațiu alternativ - Convivial, din Câmpulung Muscel.

02
/09
/24

Povești din comunitate legate de bullying dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre copilărie și adolescență vor putea fi văzute în cadrul primei etape deschise publicului a proiectului TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, o activare participativă prin artă inițiată de Asociația Macaia.

29
/08
/24

Astăzi, aproape toată lumea are la îndemână un smartphone cu o cameră capabilă de a realiza fotografii de calitate. Însă, pentru a trece de la simple imagini la fotografii cu adevărat impresionante, este nevoie de să ținem cont de câteva metode simple și eficiente pentru a ne îmbunătăți fotografiile cu telefonul mobil.