„Emile sau despre educație“, de J.J. Rousseau, o piatră de hotar în pedagogia universală
https://www.ziarulmetropolis.ro/emile-sau-despre-educatie-de-j-j-rousseau-o-piatra-de-hotar-in-pedagogia-universala/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Între personalităţile reprezentative ale iluminismului european, elveţianul de origine franceză J.J.Rousseau (1712-1778) ocupă un loc aparte.

Un articol de Georgeta Filitti|17 noiembrie 2018

O viață frământată, de autodidact, cu abjurarea calvinismului (confesiunea în care se născuse), pentru a trece la catolicism și apoi revenirea la credința inițială, legături sentimentale, unele folositoare pentru rafinarea lui spirituală (doamna de Warens), altele pentru o domesticitate banală (cu slujnica Thérèse Levasseur), din care au rezultat cinci fete și băieți, toți trimiși la ”casa de copii găsiți” și o lunecare lentă dar inexorabilă, la sfârșitul vieții, spre paranoia – iată imaginea nonconformistă a unuia dintre autorii Marii Enciclopedii Franceze.

La un moment dat, J.J.R. a simțit nevoia să abordeze un subiect mereu actual, mereu în schimbare, lăudat și criticat cu aceeași fervoare: educația. A făcut-o în romanul Emile sau despre educație (1762). Avusese ocazia să se ocupe de educația unor copii de nobili și această experiență pe viu a transpus-o într-o operă reținută printre cele 100 de titluri care au modelat într-un fel societatea omenească.

”Ne naștem slabi, avem nevoie de forțe; ne naștem lipsiți de toate, avem nevoie de ajutor; ne naștem proști, avem nevoie de judecată. Tot ceea ce n-avem la naștere și ne va trebui când vom fi mari ne este dat prin educație”, astfel definește J.J.R. acest proces esențial de transformare a micului animal în ființă umană.

”Educația vine de la natură, de la oameni și de la lucruri”, scrie el. Cele 5 ”cărți” ale operei sale sunt următoarele: Primul an de viață – vârsta naturii, când în preajma copilului se află mama-doică și tatăl-preceptor; atunci, înainte de a înțelege, el se instruiește. Cartea a 2-a privește dezvoltarea copilului între 2 și 12 ani, care presupune educarea sensibilității (țipăt, plâns, libertate și dependența de lucruri); educația morală (memorizare de maxime, definiții, exemple, însușirea de noțiuni cu privire la proprietate, adevăr, minciună, la propria persoană); educația intelectuală, sub semnul sloganului ”nici o carte înainte de 12 ani”; educația corporală (exerciții fizice, noțiuni de igienă); educația senzorială (pipăit, văz, auz, gust, miros).

Această carte cuprinde citate din Platon (referitoare la regimul vegetarian) și înfățișarea a doi copii, unul crescut cu cărți și profesori, altul în mijlocul naturii (Emile). Vârsta forței formează obiectul cărții a 3-a, când se face educația intelectuală, bazată precumpănitor pe experiență, construirea de mașini și o singură lectură (Robinson Crusoe de J. Swift). Adaugă educația manuală și socială care înseamnă recomandarea unei meserii. În cazul elevului ideal, Emile, e vorba de tâmplărie.

Cartea a 4-a, de la al 15-lea an la căsătorie, ”vârsta rațiunii și a pasiunii”, e cea mai importantă pentru J.J.R. De aceea face ample considerații despre originea sentimentelor, iubirea de sine, amor propriu, orientarea spre lumea abstractă, stăpânirea impulsurilor naturale prin exerciții fizice, formarea gustului pentru a-l îndrepta pe tânăr spre judecăți estetice și morale. Nu lipsește aici educația sexuală – în genere omisă în tratatele de pedagogie de până atunci – și cea religioasă. Un portret ideal al viitoarei soții, Sofia, întregește acest modul educațional. Ultima carte e consacrată chiar Sofiei: educație intelectuală, estetică, morală. Volumul se încheie cu mariajul dintre Emile și Sofia.

Operă de factură utopică, cu sugestii folosite ulterior de numeroși pedagogi, Emile a fost primită în timpul vieții lui J.J.R., mai ales de autoritățile din Franța și Elveția, țări între care a pendulat autorul, cu profundă indignare. Tiraje arse, interdicții, expulzare – toate acestea, paradoxal, i-au sporit faima. Pentru mulți a fost comod să admită că omul se naște bun dar e pervertit de societate. Însă soluția sugerată de J.J.R, izolarea de aceasta, a devenit contraproductivă. De aceea, tratatul său de pedagogie, cum le-a plăcut unora să definească lucrarea, rămâne doar o nestemată de nefolosit în producția literară a iluminismului.



21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.