Eminescu, în 15 scrisori către Veronica Micle
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-in-15-scrisori-catre-veronica-micle/

Se împlinesc, iată, pe 15 ianuarie, 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, ocazie cu care vă propunem să ne reamintim de acesta prin intermediul unor scurte fragmente din corespondenţa sa cu Veronica Micle, extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Polirom, 2000).

Un articol de Alina Vîlcan|11 Ianuarie 2018

București, 31 octombrie 1879

Draga și dulmea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea, ci și liniștea și sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simți în picioare, însoțite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni și între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit și mulțumit, acum sunt singur, nemulțămit, rău dispus prin singurătate și boală, obosit de viață.

București, 15 decembrie 1879

Dulcea mea Veronică,

Pricepând mustrările tale cele blajine, nu găsesc nici un chip ca să-ți închid gurița decât sărutările, pe care vai – din tristă depărtare – nu ți le pot da.

În lumea aceasta în care trăim e caracteristic că avem dușmani calzi și amici reci (…).

29 decembrie 1879

Măi Poțoțoni,

Ieri dimineață atâta m-a turburat scrisoarea ta încât am uitat să-ți răspund la câte mă întrebi, precum de pildă ce-mi lipsește.

Cuță dragă, tu știi bine și ți-am spus-o că, de câte ori dorm ori trăiesc neregulat, mi se îmflă piciorul și se coace. Afurisita cea de răscumpărare m-a ținut la senat zile întregi, iar noaptea trebuia să scriu încât hotărâsem ca sărbătorile să le petrec în completă liniște ca să-mi vin în fire. Nu mi-am venit în fire căci iarăși am trei găuri la picior.

Tu zici – mică sofistă – că de câte ori nu ești aici, mi-e rău la picior. Apoi chiar așa este. Cum te văd, cum te aud, cum te sărut îmi trece nu numai piciorul dar orice durere pământească.

5 ianuarie 1880

Dragă și dulce Nicuță,

Sunt atât de bolnav și mă simt atât de rău și moralicește și fizic, încât știrea bună ce mi-ai dat-o, că consiliul de miniștri ți-e favorabil, e singura care m-a putut bucura în timpul acesta. Cuță, te rog, te rog de mii de ori, iartă-mi și greutatea cu care-ți scriu, iartă-mi și ceea ce tu numești neglijență. Vezi bine că nici caut a mă scuza. Să-ți spun că abia mă târâiesc pe picioare, că nu mai pot nici să mă-ncalț, tu ai zice poate că sunt niște desvinuiri deșerte, deși tu știi, Cuțică, că eu spun în genere adevărul.

februarie 1880

Draga mea Veronică,

Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.

Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.

4 aprilie 1880

Dragă Cuță,

De patru cinci ori am întreprins răspunsul la scrisoarea ta din urmă, ba am scris coale întregi, pe cari le țin în portofoliu, fără ca să aflu pân-acuma reculegerea necesară de-a ți scrie clar și limpede, pentru că împrejurările ele înșile nu sunt limpezi. Tu mă-ntrebi când vom fi uniți pentru totdeauna. Îți răspund cât se poate mai curând. Numai te rog să judeci cu toată răceala dacă această unire „oficială” se poate face fără să am o poziție cât de puțin asigurată. Nu e vorba de tine, sufletul meu cel dulce, și tocmai de aceea răspunsul mi-era atât de greu, căci ești simțitoare și m-am temut totdeauna a atinge o susceptibilitate justă din partea ta, dar asupra căreia doi oameni care sunt ca și căsătoriți precum suntem noi, trebuie să se înțeleagă.

ianuarie 1882

Dulcea mea Veronică,

Ceea ce cineva are mai scump trebuie să-și păzească cu toată discreția. Găsit-am oare noi amândoi din nou comoara noastră pierdută, odorul nostru neprețuit, dragostea noastră? Dacă am regăsit-o, să nu mai spunem nimănui când (sic) de adânc o îngropăm în inimele noastre, cât de ascuns și de dulce arde în noi. Nici un obraznic și nici un indiscret să nu mai prinză de veste.

17 martie 1882

Dragă Momoțelule,

Nu știu de ce – dar văz bine că ești supărată. Pricepi pe dos ceea ce-ți zic – o iei asupră-ți chiar de acolo unde pun de mai înainte rezerva ca nu tu să te superi, căci nu (te) atinge: c-un cuvânt ești o mîță supărăcioasă pentru tine însăți, ceea ce nu te oprește de-a fi cel mai gingaș și mai dulce fenomen din lume.

iunie 1882

Amica mea,

Îți mulțumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ți-am răspuns la cea din urmă scrisoare și n-am dat mai ales urmare cererii pentru batistă și scrisori, pentru că îmi era atât de greu de-a mă despărți de aceste dulci rămășițe a(le) fericirii și nefericirii mele, de rămășițele singurului sentiment adevărat pe care l-am avut în viață și pe care desigur nu-l voi mai avea nicicând.

Dacă pretinzi în mod absolut ca să-ți trimit cele din urmă scrisori înapoi, ți le voi trimite, căci ești în drept a mi le cere; dar dacă nu le pretinzi, amica mea, atunci te rog lasă-mi-le.

5 iulie 1882

Dragă Momoț,

Azi am citit într-o foaie franțuzească că amorul e ca floarea de lămâi: florile albe și fructele verzi. Asta va să zică că fructul oricărui amor e gelozia și de aceea nu mai citi nici între șiruri, nici peste ele, ci ceea ce ți-am scris. Tu ești comoara mea, dar ești într-un codru de tâlhari.

iulie 1882

Dragul meu suflet,

Muzicaliile n-au sosit încă, dar îndată ce vor sosi, ți le voi trimite imediat. Nu te supăra de suferințele mele, căci nu ți-ar folosi nici ție, nici mie. Sunt bolnav acum spre toamnă tot așa de rău ca astă vară, mai ales de când timpul a început a se răci și ceea ce-i mai rău, o curioasă tâmpire și lipsă de curaj m-a cuprins. De aceea și tu simți din scrisorile mele că nu-mi sunt boii acasă, cum se zice, că nu sunt în toată firea.

4 august 1882

Draga mea Nică,

Om sunt și eu și înțeleg că starea ta trebuie să fie nesuferită. Un bărbat care n-are temperamentul necesar pentru a se sinucide, precum se vede că nu-l am eu, se distruge lucârnd, necăjindu-se pe lucruri care nu-l privesc – dar se distruge.

august 1882

Dragă Veronică,

Nu mai primi nici (trei cuvinte șterse) în genere oameni cari-ți fac curte sau măcar nu-mi mai scrie lucruri cari mă supără. Se-nțelege că un om nu poate intra în casa unei femei fără a fi invitat, fără a i se da un semn măcar că vizita lui e agreată. Iartă-mă, dar acest lucru mi se pare elementar. Dacă în adevăr însă ți-i atât de urât, încât simți necesitate de curtea acestor oameni, încai nu-mi mai scrie și nu-mi mai face ceasuri amare. Destule am pe capul meu și n-aș dori să am mai multe.

septembrie 1882

Amica mea,

Ceea ce am auzit, am auzit ca sigur și pozitiv. M-a durut foarte, dar deprins a te crede, căci cunosc calitatea ta de căpetenie, sinceritatea, te rog să mă ierți dac-am dat crezământ, sigur fiind că tu ești îndestul de deschisă ca să-mi spui că momentul a sosit în care arunci frumosul vis în apă.

29 decembrie 1882

Măi ramură de liliac,

Oui! Je t’aime, je t’aime, je t’aime! Necazul meu psicologic unit cu o strașnică nevralgie, durere de cap și de măsele, m-a făcut ursuz… iar tu, din ursuz mă faci diplomat, ceea ce, din nefericire, n-am fost niciodată. Ți-aș trimite fotografia, dar mă tem că n-ai vedea în ea decât un matuf, cu fața umflată de orbalț, cauză pentru care nici nu mă fotografiez.

Fragmente extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit”, Polirom, 2000. Ediție îngrijită de Christina Zarifopol-Illias. (Pentru fragmentele extrase aici am păstrat transcrierea din volum, cu excepția datelor – lună/an pentru care am preferat forma utilizată acum.)

Foto: Timpul

26
/09
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul și ești bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citești ce-a mai rămas din presa scrisă și se întâmplă același lucru. Iar pe rețelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îți propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

25
/09
/18

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT au anunțat numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”).

24
/09
/18

Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecția Strada Ficțiunii.

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

Page 1 of 8312345...102030...Last »