Emmanuel Courcol: „Perioada pe care o trăim arată cât de multă nevoie avem de cultură”
https://www.ziarulmetropolis.ro/emmanuel-courcol-perioada-pe-care-o-traim-arata-cat-de-multa-nevoie-avem-de-cultura/

INTERVIU Invitat special al Festivalului Filmului Francez din România, regizorul Emmanuel Courcol vorbeşte într-un interviu despre „Un triomphe” (2020), al doilea lungmetraj al său, ales cea mai bună comedie la Premiile Academiei Europene de Film.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iulie 2021

Filmul francez „Un triumphe” (2020) a fost ales cea mai bună comedie a anului trecut la Premiile Academiei Europene de Film. Lungmetrajul are primele proiecţii în România în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Filmului Francez (FFF), care se desfăşoară între 1 şi 11 iulie în 12 oraşe din ţară.

La proiecţia de sâmbătă, 3 iulie, de la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti, va fi prezent şi regizorul Emmanuel Courcol, invitatul special al FFF. Cu această ocazie, Ziarul Metropolis publică în exclusivitate în România un interviu acordat online de cineastul francez la începutul anului unui grup restrâns de jurnalişti din mai multe ţări. Participarea Ziarului Metropolis la interviu a fost intermediată de Bad Unicorn, distribuitorul în România al filmului.

Etienne (Kad Merad), un actor deseori fără loc de muncă, dar şarmant, conduce un workshop de teatru într-o închisoare, unde adună o trupă improbabilă de deţinuţi pentru a pune în scenă celebra piesă „Aşteptându-l pe Godot” a lui Samuel Backett. Când i se permite să ducă această trupă pitorescă de condamnaţi într-un turneu în afara închisorii, Etienne are în sfârşit şansa să se împlinească. Fiecare reprezentaţie e un nou succes, iar între acest grup de actori ad-hoc şi regizorul lor se dezvoltă o relaţie unică. Dar se apropie ultimul spectacol, la Paris. Oare ultima lor noapte împreună va fi cea mai mare reuşită dintre toate?

Emmanuel Courcol este actor şi regizor de teatru şi film. „Un triumphe” este al doilea său lungmetraj ca regizor, după „Cessez-le-feu” (2016).

Kad Merad şi Emmanuel Courcol

Cât de dificil a fost să integraţi piesa de teatru în structura filmului?

A fost o adevărată provocare să integrez această piesă, și în special repetițiile. Repetițiile sunt de evitat într-un scenariu. Însă lucrul la mizanscenă înseamnă a repeta. Aşa că, pentru a o face interesantă, am ales din piesă cele mai vii şi mai accesibile fragmente, cele mai interesante pentru public. Am încercat să scriu repetiţii surprinzătoare, amuzante, emoţionante.

Cât de complicat a fost castingul?

Găsirea unor actori care să fie credibili ca deţinuţi şi care să poată juca într-un registru extrem de realist, iar uneori într-un registru teatral, unde era nevoie să dezvolte ceva foarte special, a fost a doua provocare a filmului. Trebuia să arăt că o interpretare cu acest tip de actori, care ar fi deţinuţi, ar fi extrem de diferită de o interpretare cu actori profesionişti.

Ce v-au oferit discuţiile cu Jan Jonson (scenariul e inspirat dintr-un caz real petrecut la mijlocul anilor `80 în Suedia şi care l-a avut ca protagonist pe actorul şi regizorul de teatru Jan Jonson – n.r.)? De ce aţi decis să îl integraţi în procesul creativ?

Nu pot să spun că l-am integrat pe Jan în procesul creativ. Am avut discuții cu el, pentru că era interesant să îl ascult povestind diverse lucruri. Nu am scris împreună cu el. L-am ascultat, l-am analizat, pentru că este în sine un personaj. Dar am vrut să separ lucrurile. Jan nu este personajul Étienne. Étienne e mai sumbru, mai furios, mai frustrat. Jan e mai solar, mai luminos, mai aproape de lumea lui Beckett.

Filmul vorbește despre viață și artă și cum se influețează reciproc. Cum vedeți legătura între ele, în special într-o perioadă ca asta?

Cred că perioda pe care o trăim în acest moment arată cât de multă nevoie avem de artă și de cultură. Iar filmul arată că accesul la cultură este esențial în locuri unde oamenii sunt privați de ea, în special în închisoare. E un motor de reintegrare foarte puternic și foarte important.

De ce a fost important să filmaţi într-o închisoare reală? Aţi arătat filmul acolo?

Unele filmări s-au făcut în studio, în special repetițiile, pentru că erau locuri ușor de reprodus şi aveam timp. În rest, am filmat într-o închisoare reală, pentru că am vrut să am un decor extrem realist. Funcționarea închisorii în film e foarte fidelă funcţionării reale a închisorii în care am filmat.

A fost o proiecție și în închisoarea respectivă. A fost important pentru mine să arăt filmul angajaților, în special gardienilor. A fost interesant, pentru că le-a plăcut filmul, au reacționat pozitiv. Au spus că nu le prezint slujbele cu stereotipuri şi în alb-negru, şi exact asta am vrut.

Care este opinia dvs. despre pedeapsă și reabilitare în închisoare?

Cred că acest tip de proiect de teatru trebuie să se adreseze oamenilor care au făcut fapte grave, pentru a putea să se reintegreze în societate. Vedeţi filmul fraţilor Taviani, „Caesar Must Die”, unde piesa lui Shakespeare e jucată de mafioţi. Asta e ideea şi în filmul meu. Aceşti oameni trebuie să treacă printr-un astfel de proces ca să reintre în societate.  Iar reabilitarea poate fi făcută mai uşor aşa.

Care a fost provocarea principală în realizarea filmului?

Cum am mai spus – cum să integrez teatrul în cinema. Poate să fie antinomic. E complicat la scriitură și apoi la mizanscenă. Dar e extrem de interesant de făcut. Am un trecut de actor de teatru. Mai târziu am ajuns la regia de teatru și apoi la regia de film. Cred că buna cunoaștere a realității teatrale m-a ajutat să fac ceva credibil. A fost important să știu exact cum funcționează teatrul în realitate. Până acum nu am văzut niciun film care să mă satisfacă la acest nivel, care să reprezinte teatrul bine. Sper că aici funcționează.

Pentru personajul Étienne, a fost important faptul că am o cunoaştere intimă a frustrărilor şi a dificultăţilor unui actor de teatru. Pentru că am experimentat şi eu astea, am putut să construiesc mai bine personajul, aproape să mă identific cu el.

Photo Credit: Carole Bethuel

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).