#EmojiPlay de Căciuleanu: CSF, NCSF, dans!
https://www.ziarulmetropolis.ro/emojiplay-de-caciuleanu-csf-ncsf-dans/

Căciuleanu pune o oglindă în faţa unor tineri şi ne arată cum vorbesc: un limbaj codificat, cu multe prescurtări, deopotrivă amuzant şi ciudat, susţinut de un acompaniament coregrafic dinamic, pe măsură.

Un articol de Corina Dima|13 Ianuarie 2017

Gigi Căciuleanu ne-a făcut un cadou în luna decembrie, un nou spectacol de teatru coregrafic intitulat #EmojiPlay, având premiera pe 14 decembrie 2016 la Teatrul Excelsior.

Spectacolul de teatru coregrafic #Emojiplay  are ca sursă de inspiraţie universul limbajului scris folosit de către adolescenţi/ tineri în mediul virtual, on-line: abrevieri de cuvinte, expresii în engleză intercalate printre cuvinte în română, emoji-uri/ emoticoane (semne grafice, ideograme, ce exprimă într-un mod comprimat reacţii, emoţii şi stări).

Piesa este construită pe două mari paliere: prima parte, mai extinsă, este un tablou compus din limbajul semnelor, prescurtări şi emoji iar cea de-a doua, în completare, aduce povestea (Adam şi Eva sau Romeo şi Julieta) – poveşti care folosesc cuvintele, plasate în contemporaneitate, într-un colaj de muzici, limbi străine, costume, proiecţii, desene animate, manele, un talmeş-balmeş al zilelor noastre.

În secolul vitezei, parcă nici cuvintele nu mai au timp să se desfăşoare. Nu mai este timp pentru atâtea litere, pentru vocabular, sintaxă, pentru metafore şi poezie. Unii nu mai scriu ‘’Ce faci’’ ci ‘’Cf’’, nu mai urează în scris ‘’Noapte bună’’ci ‘’Nb’’. Textele se comprimă la maxim, mesajele se decantează şi apare un limbaj minimalist, o succesiune de litere şi semne, ca nişte hieroglife: SAL (salut), OMG (Oh My God), BRB (Be right back), CSF (ce să faci), NCSF (n-ai ce să faci), RUOK (are you ok?), CUL8R (see you later), JNEBOON (eşti nebun?), BN (bine), , ;-), ^_^.

Suntem martorii transformării limbajului, vedem cum acesta se condensează într-o reducţie de semne şi litere care exprimă poveşti, fapte, reacţii, emoţii. Este acesta oare începutul unui nou limbaj universal? Un timp care curge altfel, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, ce aduce cu el şi un nou mod de comunicare, înghesuind cât mai mult într-o secundă? Nu ştim încotro, observăm şi ne lăsăm duşi de val, fiecare în barca construită după bunul său plac şi simţul orientării.

Cu umorul care îl caracterizează, Căciuleanu merge mai departe cu provocările şi aduce acest limbaj lapidar din lumea virtuală, din scris, în viaţa de zi cu zi. Vedem un cuplu care începe să dialogheze, aşa cum scrie: asistăm la o hilară succesiune de litere fără sfârşit, alături de ‘’chinuirea’’ limbii române într-un soi ciudat, hibrid, prin altoitoirea sa cu englezisme sau ticuri verbale (‘’Mă simt atât de old, gen’’, ‘’Nu pot sa dealuiesc cu asta’’, ‘’Ce ai  putea vedea in my eyes’’, ‘’Totul o să fie different’’). Ca să fie şi mai savuroasă conversaţia, autorul introduce şi câteva abrevieri născocite înadins, ca să îngroaşe tuşele ridicolului: ABOM (aş băga o mămăligă) sau VDVM (vai de viaţa mea).

Cu ajutorul cuvintelor încifrate şi a limbajului corporal codificat, dans-actorii spectacolului (Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea) surprind plastic, cu dezinvoltură şi mult umor, stereotipurile limbajului contemporan. Jocul este interactiv, cu proiecţii video integrate ca parte din poveste, cu un amalgam de elemente, gesturi mimetice de stat cu nasul în telefon, cu agitaţia specifică din sclavia vitezei, cu replici spumoase şi sprinţare.#EmojiPlay

#Emojiplay este un spectacol viu, amuzant, jucăuş, uşor, fluid, care o să bucure în special tinerii (care îşi vor regăsi conversaţiile de pe reţelele virtuale). Iar cei care nu ştiu prea bine înlănţuirile de consoane şi decodificările lor, se vor amuza cu discuţiile adolescenţilor care nu se pot dezlipi o zi de telefon.

Căciuleanu reuşeşte să ne surprindă iar cu felul lui de a trage cu ochiul în universuri închise, dar atât de actuale. Ne arată poveşti cu ajutorul limbajului semnelor scrise (din lumea tinerilor) alături de alte coduri, motrice, gestuale, prea-bine ştiute de el. Două limbaje non-verbale aşezate împreună ca să ne spună poveşti cu tâlc.

#EmojiPlay – INFO

Spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu

DansActori: Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea

Asistență: Lelia Marcu-Vladu

Scenografie video și animație: Les Ateliers Nomad

Costume: Corina Boboc

Coloana sonoră: Pro-DJ Event

Light Design: Cristian Petru Simon

Producător: Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”

Durata spectacolului: 1h

Recomandare: 12+

Foto: #EmojiPlay – Adi Bulboacă

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

31
/10
/18

În săptămâna 6-11 noiembrie, București Docuart Fest va găzdui zeci de proiecții de documentar românesc, o serie de dezbateri, sesiuni de masterclass și două expoziții de fotografie. Festivalul se deschide marți, 6 noiembrie, printr-o gală ce urmează să aibă loc la Teatrul Național București, Sala Mică, începând cu ora 19:30.

31
/10
/18

În perioada 29 octombrie - 13 noiembrie se desfășoară, în București și în alte 5 orașe din țară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri și de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanțat de Ministerul Culturii și Integrării, se derulează în Capitală și în Iași, Constanța, Sighet, Arad și Alba Iulia.

31
/10
/18

S-a încheiat unul dintre cele mai importante evenimente de arhitectură din România și din euroregiune: BETA 2018 - bienala timișoreană de arhitectură organizată de către Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, care a avut loc în perioada 28 septembrie – 28 octombrie.

30
/10
/18

Diego Armando Maradona, care-și serbează, astăzi, cea de-a 58-a anaiversare, fâcând schimb de tricouri cu Freddy Mercury, în anul 1981. Pe atunci, promițătorul Maradona, care juca la Boca Juniors, nu debutase încă la Cupa Mondială, în timp ce membrii trupei Queen lucrau la cel de-al zecelea album, "Hot Space".

30
/10
/18

Se împlinesc astăzi trei ani de la una dintre cele mai mari tragedii post-decembriste: 64 de oameni au murit în urma incendiului de la clubul Colectiv din cauza rănilor. Un supraviețuitor al incendiului a fost a 65-a victimă la aproape doi ani de la tragedie. Cele 65 de victime ale incendiului vor fi comemorate, în această seară, prin Marșul Chitarelor, ce va porni la ora 19.00 din Piața Unirii și se va încheia la clubul Colectiv, unde va avea loc și un moment muzical.

30
/10
/18

MAD(e) in Romania, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și artă contemporană din Timișoara, continuă cu inaugurarea, săptămâna aceasta, a două noi expoziții de afișe activiste și sociopolitice, dar și cu o serie de discuții ale unor regizori de film cu vizionarea producțiilor lor angajate social și politic, alături de mulți alți invitați.

29
/10
/18

Editura Humanitas vă invită marți, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Ioanei Pârvulescu Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor. Desenele prezentate in volum sunt semnate de Mihail Coșulețu.

29
/10
/18

"Nu-l costă nimic pe un om să fie blând cu un animal" - Joaquin Phoenix. Nominalizat de trei ori la Oscar pentru rolurile din Gladiator (2001), Walk the Line (2006) și The Master (2013), actorul născut în Puerto Rico a împlinit, ieri, 44 de ani. Joaquin Phoenix, cunoscut drept un activist fervent al drepturilor animalelor, este vegetarian de la vârsta de trei ani.

29
/10
/18

CRONICĂ DE FILM La fel ca în „Son of Saul” (2015), regizorul maghiar László Nemes folosește și în „Sunset” (premiul criticii la Veneția în 2018) același dispozitiv - camera de filmat urmărește îndeaproape un personaj central, pentru a crea senzația de imersiune. De această dată, suntem în Budapesta anului 1913.

29
/10
/18

A doua ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane (5-11 noiembrie) reunește 12 spectacole din 9 teatre din București și din țară: Teatrul de Comedie,  Teatrul ACT, Teatrul Mic (cu premiera oficială a spectacolului Scrisori de pe front în regia lui Vlad Massaci), Teatrul Nottara, Teatrul Național „Marin Sorescu” (Craiova), Teatrul „Sică Alexandrescu” (Brașov), Teatrul Municipal „Matei Vișniec” (Suceava), Teatrul „Tudor Vianu” (Giurgiu) și nu în ultimul rând spectacolele Teatrului Dramaturgilor Români.

29
/10
/18

Un concert ieșit din comun la Sala Radio, cu prima audiție absolută a unor cântece scrise de un compozitor american pe versuri de Mihai Eminescu, în limba română. Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la București, pe baritonul american David Small și pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu.

Page 40 of 793« First...102030...3839404142...506070...Last »