Emoție în Bangladesh! MONDIALUL Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/emotie-in-bangladesh-mondialul-metropolis/

Ceea ce veţi vedea în imaginile următoare sunt doar nişte suporteri înfocaţi ai naţionalei lui Messi. Problema nu este că ei sunt din Bangladesh (neam de indieni – pentru cei care au chiulit la orele de geografie), ci că în “Statul Bengal” va fi jale în această seară dacă Argentina pierde calificarea în faţa Franţei.

Un articol de Pantacruel|30 iunie 2018

Să explicăm cum și de ce:

Așa cum aflăm de la Adriana Nica, prietena publicației noastre, care are aceste informații de la prietenul ei argentinian Gustavo, zis Quios Kito , de mai bine de treizeci și ceva de ani (deci dinainte ca Maradona să ridice trofeul în Mexico, cu “la Mano de Dios”), în Bangladesh există o cohortă de  “fanáticos” care simpatizează & empatizează cu reprezentativa Albiceleste

Totul a început, mai spune sursa noastră, în anul 1982, pe vremea Războiului Malvinelor, “Guerra de las Malvinas” (conflict militar între Argentina și Regatul Unit al Marii Britanii, miza disputei fiind două teritorii britanice de peste mări, printre care și Insulele Falkland – pentru cei care au ratat orele de istorie).

Cum bengalezii îi urau de moarte pe englezi, momentul Mexico ’86, când Argentina a cucerit titlul Mondial, după ce i-a eliminat pe drum chiar pe englezi, a însemnat un moment de referință în “scurta și minunata lor existență”, cum ar spune Junot Díaz (romancier dominican de Pulitzer – pentru cei care au sărit și orele de lietratură universală).

Inutil de amintit că, astăzi, Maradona este zeul microbiștilor din Bangladesh, iar Messi idolul vieții lor.

De adaugat (pentru cei pasionați de bucătărie) că până la ora 17.00, ora de începere a primei optimi de finală a Mondialului din Rusia, ar mai fi ceva timp pentru prepararea unei dulcegării, Dulce de leche, prăjitură tradițională argentiniană.

Rețeta e mai jos:

Dulce de leche (Prăjitură argentiniană) – Ingrediente (1 tavă)

Pentru blat
5 ouă
1 cană zahăr
1 cană făină
50 g unt
50 ml lapte
1 praf de copt

Pentru cremă
200 g zahăr
100 ml lapte
100 g unt
2 linguri amidon
100 g ciocolată albă pentru decor

Dulce de leche – Mod de preparare
Bateți ouăle cu zahărul, adaugi untul, laptele, făina cernută cu praful de copt şi omogenizezi compoziţia. O turnați într-o formă de tort unsă şi tapetată şi o dați la cuptor pentru 35 de minute. Topiți zahărul până se caramelizează, adaugați untul, lăsați să se topească, apoi stingeți cu laptele cald şi lăsați să fiarbă până se omogenizează totul. Puneți şi amidonul, mai dați crema într-un clocot şi apoi daâi compoziţia deo­parte. Tâiați blatul răcit în ­două, îl umpleți cu jumătate din crema caramel. La final îmbrăcați prăjitura cu crema rămasă şi o decorați cu ciocolată albă răzuită cu un cuţit.

Foto: Argentina – Franta, MONDIALUL Metropolis – facebook

30
/06
/18

Ceea ce veți vedea în imaginile următoare sunt doar niște suporteri înfocați ai naționalei lui Messi. Problema nu este că ei sunt din Bangladesh (neam de indieni - pentru cei care au chiulit la orele de geografie), ci că în "Statul Bengal" va fi jale în această seară dacă Argentina pierde calificarea în fața Franței.

29
/06
/18

Într-o bună dimineaţă, la o zi după ce împlinise melancolica vîrstă de 51 de ani (iar Brazilia lui Kaka, Luis Fabiaono şi Maicon se distrase cu Chile în optimile de finală), Alex. Leo Şerban se trezi, la Lisabona, în camera Marilyn, metamorfozat într-un menuet nemaiîntîlnit. Cei din conducerea hotelului Florida s-au jurat că n-a fost mîna lor, iar domnul Leo a fost nevoit să accepte că nu era vorba de vreun vis sprinţar de-ale lui Kafka, ci de o monumentală farsă a destinului implacabil.

29
/06
/18

Grosul meciurilor a trecut, cârcotaştii cu accente pesimiste au scăpat de o grija, nu trebuie să mai înghită Panama, Tunisia, Arabia Saudită, Egipt, Islanda, Maroc, Costa Rica şi alte naţionale care provoacă indigestie stomacurilor sensibile. Desigur, au scăpat şi de Germania, cârnaţii umpluţi cu icre negre ai oricărui mondial, dar şi de Serbia, Polonia, Nigeria, Senegal - echipe cu oarecare greutate pentru o anumită fază a competiţiei.

28
/06
/18

Aveţi în faţa ochilor un extraordinar omagiu video* adus fotbalului, ca să nu zic unul dintre cele mai frumoase. Aşa că nu zic, dar adaug că emoţia vă va copleşi (iubitele vor toarce, soţiile vor suspina, mâțele vor lăcrima etc), mai ales la a doua şi la a treia vizionare, indiferent ce echipă naţională / partid politic susţineţi în aceste zile tulburi

28
/06
/18

Cătălin Tolontan își încheia articolul de aseară, după eliminarea campioanei mondiale, Germania, încă din faza grupelor, după ce a fost învinsă cu 2-0 de Coreea de Sud, cu următoarele cuvinte: “La victorie te respectă toți. La înfrângere, rămâne un singur gând: cum va arăta mâine prima pagină din Bild, cel mai bine vândut ziar al Europei?!”. Am așteptat cu emoție, așadar, primele pagini ale ziarelor germane (și nu numai) de dimineață

22
/06
/18

Argentina n-are echipă şi mi-e teamă că nu va ieşi din grupe, iar Messi e lipsit de noroc. Coechipierii săi nu sunt în stare să introducă mingea într-o poartă goală, dar pe a lor o nimeresc cu ochii închişi.

19
/06
/18

19 iunie. Ieri după-amiază m-am aruncat pe divan cu o cafeluță de gât sperând să huzuresc la meciurile zilei. La ora aceea, sub deviza “Să punem capăt abuzurilor de la turneul final!”, Plenul Dumei de Stat (în cârdășie cu membrii Consiliului FIFA) dezbătea de zor modificările la Codul Mondial de procedură penală.

Pagina 2 din 512345