Empatie la Festivalul IDEO IDEIS
https://www.ziarulmetropolis.ro/empatie-la-festivalul-ideo-ideis/

Festivalul IDEO IDEIS se va desfăşura în acest an între 8 şi 14 august la Alexandria, locul care l-a consacrat. Pentru ediţia din acest an organizatorii au ales ca temă „empatia”.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2016

„Empatia – acea calitate afectivă pe care o avem cu toții și face parte din umanitatea noastră, dar uităm uneori să o folosim – este firul roșu care ghidează campania IDEO IDEIS de anul acesta, „Facem și noi niște empatie?”,  și programul festivalului, anunță organizatorii.

Spoturile „Facem și noi niște empatie?” propun o provocare dublă: aceea de a exersa empatia atât pe un personaj foarte empatic, cât și pe unul care nu pare să aibă această însușire. În cele 3 spoturi ale campaniei joacă șase foști participanți ai IDEO IDEIS, care au ales actoria: Voicu Aaniței, Vlad Galer, Ana Maria Guran, Carol Ionescu, Silvana Mihai și Paul Nistor.

„În contextul unei realități sociale globale din ce în ce mai intolerante, în care tendința de a rămâne confortabili în micile noastre universuri și tributari micilor noastre adevăruri pare să producă evenimente dezastruoase în lume, IDEO IDEIS își propune să chestioneze mecanismele afective care ar putea să ne aducă mai aproape unii de ceilalți și să combată ignoranța – prin cunoaștere și exercițiu empatic”, spune Andreea Borțun, co-președinte IDEO IDEIS. „Ediția de anul acesta aduce în prim plan empatia, în variile sale contexte de manifestare: de la cum funcționează ea în școli și în mediul jurnalistic, până la cum își găsește locul în artă – atât în procesul de concepere, cât și în modul în care se raportează la public“, a mai spus ea.

O altă noutate a festivalului este că începând cu această ediție la IDEO IDEIS vor fi prezenți nouă mentori, unul pentru fiecare trupă de liceeni participantă: actorii Pavel Bartoș, Dorina Chiriac, Șerban Pavlu și Ofelia Popii se alătură colegilor lor care susțin IDEO IDEIS încă de la primele ediții, și anume Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu.

Decizia de a mări numărul de mentori ai Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS 2016 este un pas înainte în dezvoltarea misiunii festivalului în zona educației alternative, al cărei scop nu este competiția. Fiecare trupă participantă va beneficia anul acesta de toată atenția unuia dintre cei nouă profesioniști enumerați mai sus, ceea ce va oferi liceenilor un proces de mentorat mai elaborat, extinzând timpul petrecut în formula deja consacrată trupă – mentor.

„Suntem de părere că mentorii care ne vor fi alături la ediția din acest an au capacitatea să contribuie într-o manieră determinantă atât la felul în care tinerii participanți privesc lumea din jur cât și la dezvoltarea potențialului lor creativ. Credem teribil în puterea întâlnirilor fericite și în rolul pe care acestea le pot avea în formarea unui individ”, a explicat Alexandru Ion, co-președinte IDEO IDEIS, precizând, de asemenea, că facilitarea unor astfel de întâlniri între profesioniști marcanți ai domeniului teatral și adolescenți „este esențială pentru ambele categorii, iar asta se reflectă în întreaga construcție a festivalului.”

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.