Encyclopaedia Universalis renunta definitiv la editia tiparita si va aparea exclusiv online
https://www.ziarulmetropolis.ro/encyclopaedia-universalis-renunta-definitiv-la-editia-tiparita-si-va-aparea-exclusiv-online/

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.   „Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, […]

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2012

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.

 

„Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, Encyclopaedia Universalis este o companie rentabilă, deja digitalizată în majoritate”, a declarat marţi Hervé Rouanet, directorul general al publicaţiei.

Sectorul digital reprezintă peste 50% din cifra de afaceri şi constituie cel mai mare fond enciclopedic certificat pe internet în limba franceză.

Hervé Rouanet vizează în 2013 o cifră de afaceri de 7 miliarde de euro. Compania care editează enciclopedia deţine şi un magazin online.

Site-ul www.universalis.fr atrage un milion de vizitatori unici în fiecare lună şi are 10.000 de abonaţi. Administratorii săi vizează o dublare a acestor cifre în următorii doi sau trei ani.

Compania publică şi alte lucrări în format digital (dicţionare, articole, studii şi fişe de lectură).

Până în prezent, Universalis lansa o nouă versiune a enciclopediei sale, în format tipărit, la fiecare trei sau patru ani.

Primul volum al Encyclopaedia Universalis a apărut în Franţa în 1968, sub conducerea lui Claude Grégory, decedat în aprilie 2010, la vârsta de 89 de ani.

Enciclopedia Britannica, partener istoric al Universalis, a anunţat la rândul ei, în luna martie, că va renunţa la ediţia tipărită.

Înainte de trecerea la formatul exclusiv digital, Encyclopaedia Universalis va lansa o ultimă ediţie tipărită, o colecţie de 30 de volume, cu un tiraj de 999 de exemplare numerotate, însoţite de o prefaţă scrisă anterior de Claude Grégory şi de un portofoliu de ilustraţii extrase din prima ei ediţie, ce vor fi comercializate la preţul de 1.494 de euro.

 

 

Sursa: Mediafax

05
/06
/15

Johnny Depp a devenit imaginea unui nou parfum bărbătesc lansat de Dior. Pentru noua campanie, actorul în vârstă de 51 de ani pare să promoveze celebrul său personaj Jack Sparrow, din franciza "Piraţii din Caraibe", Depp având ochii machiaţi cu creion dermatograf negru şi purtând cercei şi un colier neobişnuit din aur.

05
/06
/15

Obişnuinţa românilor de a merge la cinema s-a pierdut de-a lungul anilor, declară regizorul Corneliu Porumboiu, potrivit căruia trebuie recuperată tradiţia prin promovare directă şi refacerea sălilor după modele întâlnite în străinătate, cu mici restaurante alături, unde oamenii să discute.

04
/06
/15

Ce au în comun tururile ghidate în atelierele artiștilor bucureșteni, prânzurile cu Marius Manole și cadourile pentru copiii internați la secția de oncologie de la Spitalul Fundeni? Pe Daniela Staicu, 30 de ani. Pasionată de arta plastică și de faptele bune.

04
/06
/15

Dennis Lim, membru al juriului competiţiei TIFF 2015, consideră că lista celor 12 filme selectate este "surprinzătoare", peliculele fiind interesante, şi a apreciat faptul că sunt promovaţi regizori aflaţi la primul sau al doilea lung metraj.

04
/06
/15

În perioada 09 - 14 iunie, Grădina Muzeului Național al Țăranului Român din București va fi gazda Nomad International Film Festival. Un ecran de aproape 80 de metri pătrați, sute de „scaune de cinefil” și echipamente de proiecție performante vor transforma grădina Muzeului Național al Țăranului Român într-un adevărat „cinematograf în aer liber”.

03
/06
/15

Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă cu o serie de evenimente importante, iar publicul va fi răsplătit cu proiecții speciale, concerte și întâlniri cu invitații TIFF. Astăzi, 3 iunie, este Ziua Maghiară, iar joi, 4 iunie, este Ziua HBO. Simultan, au loc evenimente dedicate industriei de film din România. Zilele Filmului Românesc au loc între 4 și 6 iunie, cu 31 de producții.