Josu de Solaun, pianist: „Enescu a muncit la fiecare lucrare până la perfecțiune, în ciuda zgomotelor lumii exterioare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/enescu-a-muncit-la-fiecare-lucrare-pana-la-perfectiune-in-ciuda-zgomotelor-lumii-exterioare/

Câştigătorul secţiunii de pian a Concursului George Enescu din 2014, Josu de Solaun, şi-a văzut împlinit visul de a concerta la Ateneul Român, pe 24 septembrie.

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 octombrie 2016

După recitalul extraordinar a avut loc lansarea unui proiect special al pianistului spaniol: înregistrarea lucrărilor complete pentru pian ale lui George Enescu, dintre care câteva nu au mai fost înregistrate până acum.

Pe scenă, chipul lui Josu de Solaun a zâmbit iluminat de bucurie pe parcursul întregului recital, în vreme ce corpul său părea o extensie vie a pianului. În afara scenei, dincolo de numeroasele premii care îi confirmă creșterea artistică constantă și substanțială, ceea ce m-a frapat la acest artist a fost spiritul său pe cât de modest și chiar ușor timid, pe atât de vibrant în pasiunea sa pentru muzică. Muzica nu este doar pentru plăcere sau divertisment, ea catalizează transformări profunde ale sufletului și vieții și deschide ușa spre un univers de adevăruri și frumusețe pe care cu greu cuvintele îl pot recompune.

Impactul recitalului său a fost ușor de perceput. La finalul multora din piesele interpretate cu multă sensibilitate, o liniște vibrantă a cuprins sala secunde bune înaintea aplauzelor. Am avut sentimentul că eram martori secreți și discreți ai unui dialog personal dintre pianist și Schumann, Brahms, Chopin și Wagner/Liszt. Un recital exploziv și totodată foarte intim, după care pianistul spaniol (care trăiește și predă în SUA) a vorbit despre universul extraordinar al muzicii și personalității lui George Enescu. Josu de Solaun m-a făcut să îmi fie foame de a îl (re)descoperi pe Enescu.

Felicitări pentru munca laborioasă cu manuscrisele lui George Enescu, ale cărei roade le vedem în această seară. De ce este această înregistrare foarte specială pentru dumneavoastră, dincolo de evidenta sa complexitate și noutate?

Am lucrat mult cu manuscrisele lui, grație Muzeului „George Enescu”. Am găsit câteva lucrări din tinerețe care mi s-au părut complet demne de a fi ascultate, și care, unele, nu fuseseră publicate, cântate, înregistrate până acum. Am simțit că ar fi frumos să fac puțină lumină asupra începuturilor carierei sale. Foarte interesant, sunt piese care au fost compuse pe când Enescu avea 12, 13 ani, la Viena, fiind puternic influențate de Brahms, de Schubert. Aceste influențe au dispărut ulterior. De exemplu, o baladă pe care am înregistrat-o, putea să fi fost foarte bine scrisă și de Brahms. Enescu avea doar 13 ani pe atunci…

Munca dumneavoastră de cercetare a creat o conexiune foarte intimă cu lumea acestui compozitor. La un nivel personal, ce v-a uimit și încântat cel mai mult din ceea ce ați descoperit?

Vedeți, când ajungi să cunoști o persoană foarte profund, vezi aspecte ale ființei sale greu de perceput la o primă privire. Studiindu-i manuscrisele, viața, scrisorile, am realizat că descopăr o ființă foarte specială care, în ciuda faptului că nu a avut succesul și recunoașterea pe care le merita în timpul vieții, nu s-a lăsat niciodată cuprins de o depresie bolnăvicioasă. Probabil a traversat perioade extrem de dificile, dar asta nu i-a afectat munca și năzuința spre perfecțiune. Unele din lucrările sale nu au fost niciodată cântate în timpul vieții, unele poate nici măcar nu au fost publicate, și totuși el a muncit la fiecare lucrare până la perfecțiune, în ciuda zgomotelor lumii exterioare. Asta a fost o lecție enormă; este foarte dificil, trebuie să ai un caracter și un curaj incredibile pentru asta. Dincolo de o anumită moliciune a caracterului lui George Enescu, am văzut o forță cu adevărat enormă.

concurs_enescu_24sept_foto-andrei_gindac_a9

Acesta este unul din motivele pentru care ați spus, în timpul recitalului, că experiența Enescu v-a schimbat ca om?

Într-adevăr m-a schimbat, pentru că un om care a muncit atât de mult pentru atingerea unei arte atât de pure, fără a căuta totuși recompense, este o mare lecție de umilință pentru mine. Noi căutăm și avem nevoie mereu de validare și încurajare, de succes exterior. Și totuși, acest om a creat la un nivel atât de înalt de sofisticare, în mod clar neinfluențat de pretențiile lumii din jurul său. Asta m-a inspirat, m-a făcut să găsesc mai multă smerenie și totodată curaj pentru munca mea. Este foarte greu pentru un muzician să ignore dacă lumii îi place sau nu munca sa, toți artiștii doresc să fie iubiți. Enescu mi-a arătat că există lucruri mai importante decât aprecierea exterioară.

Legat de Enescu ați avut câteva întâlniri-coincidențe particulare, una din acestea prin intermediul înregistrării unui cu totul alt compozitor, Igor Stravinsky.

Da, e ca și cum George Enescu este un fir roșu în viața mea… De fapt am făcut înregistrarea cu Stravinsky înainte de a participa la Concursul Enescu, tocmai a apărut și această înregistrare. Abia mai târziu am aflat că, la premiera americană a lucrării „Les Noces” a lui Stravinsky (1929, Metropolitan Opera House din New York), o lucrare pentru cor, voci, percuție și patru pianiști, Enescu a fost unul dintre acești pianiști. Este o partitură de pian extrem de solicitantă, de mare virtuozitate, ceea ce arată ce muzician incredibil a fost. Am fost foarte fericit să descopăr această simetrie și firul comun dintre două proiecte artistice diferite.

Ce anume face această perioadă de tranziție, căreia i-a aparținut muzicianul român, la cumpăna dintre două secole, atât de fertilă și interesantă pentru dumneavoastră?

A fost epoca disoluției marilor imperii. Cred că întotdeauna când ceva ajunge la final, înainte de un nou început, există o energie foarte specială „în aer”. Găsesc astfel de momente de tranziție extrem de fecunde pentru creativitate pentru că oamenii simt atunci că sunt „pe margine”, ceea ce face să iasă la suprafață ce este mai bun din ei – și totodată ce este mai rău. Apar extremele. Îmi place acea perioadă dintre secolele XIX și XX, pentru că s-a experimentat foarte mult, aproape fără a înțelege exact ce anume se făcea, iar asta e fascinant.

Care este esența experienței enesciene pentru dumneavoastră?

Ca și în cazul lui Mozart sau al altor mari genii, muzica lui are acea calitate de a fi universală. Eu sunt din Valencia, Spania, din punct de vedere istoric legăturile mele cu România sunt foarte subțiri. Și totuși, iată acest român care a scris o muzică cu care pot să relaționez. Asta înseamnă măreție, capacitatea de a atinge atât de mulți oameni într-un mod foarte profund. Muzica lui invită la recitire, vrei mai mult, mai adânc, e ca o persoană de care nu te saturi și pe care vrei să o cunoști tot mai bine. Este un artist la care îți dorești să tot revii. Opera lui Enescu este durabilă.

concurs_enescu_24sept_foto-andrei_gindac_a28

Ați studiat și sunteți pasionat și de filozofie, despre care spuneați că încearcă să explice unele din contradicțiile lumii noastre. Ce încearcă să facă muzica clasică pentru tentativele noastre de a înțelege lumea?

Cred că arta și muzica sunt cele mai mari provocări la adresa inteligenței umane, ele indică spre ceea ce nu putem înțelege. Ca în astrofizică, de exemplu. În majoritatea timpului noi trăim într-un loc comun. Muzica bună are de-a face întotdeauna cu ceea ce se află la limita inteligenței și capacității umane. Este minunat, pentru că asta ne arată imensitatea spiritului uman.

Studiind manuscrisele lui George Enescu, viața, scrisorile, am realizat că descopăr o ființă foarte specială care, în ciuda faptului că nu a avut succesul și recunoașterea pe care le merita în timpul vieții, nu s-a lăsat niciodată cuprins de o depresie bolnăvicioasă. Probabil a traversat perioade extrem de dificile, dar asta nu i-a afectat munca și năzuința spre perfecțiune. (Josu de Solaun)



16
/01
/14

Gheorghe Iancu, artistul care în 2013 a readus baletul Lacul lebedelor la Opera Naţională Bucureşti, oferă publicului spectacolul de dans contemporan Femei, inspirat din creaţia lui Anton Pavlovici Cehov. Coloana sonoră: Rahmaninov, Şostakovici, Stravinski, Hindemith şi cântece ortodoxe ruseşti.

14
/01
/14

Prima emisiune de mărci poştale a anului 2014, care marchează Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, este dedicată poetului Mihai Eminescu. Emisiunea de timbre cu Eminescu va fi intitulată "Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti".

12
/01
/14

„Viaţa este un cadou irepetabil. Nu lăsaţi să moară Zeul din dvs.” a spus regizoarea Alice Barb în emisiunea „ Oamenii Realităţii” difuzată sâmbătă 11 ianuarie 2014, la Realitatea tv.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

Radio România Cultural vă oferă prilejul să vă delectaţi cu bijuterii de umor radiofonic, duminică, 12 ianuarie 2014, de la ora 17,30 în cadrul emisiunii Mari actori de comedie - 85 de ani de Umor Radiofonic Românesc la Ora vesela.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

07
/01
/14

Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend, considerată unul dintre cei mai influenţi promotori şi colecţionari de artă din secolul al XX-lea.

07
/01
/14

Duetul britanic Eurythmics, format din Annie Lennox şi Dave Stewart, se va reuni pe 27 ianuarie, la Los Angeles, pentru un recital dedicat împlinirii a 50 de ani de la apariţia formaţiei The Beatles în emisiunea "Ed Sullivan Show".

07
/01
/14

Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.

04
/01
/14

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă marți, 7 ianuarie, ora 19:00, spectacolul „O femeie singură” după un text de Dario Fo și Franca Rame, un one woman show cu Ioana Craciunescu. Reprezentația va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

04
/01
/14

Ediția din 5 ianuarie a „Duminicii filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili două dintre cele mai apreciate filme ale sale: „Croaziera” (1981) şi „Senatorul melcilor” (1995).

03
/01
/14

Unul dintre cei mai mari regizori contemporani de film, Terry Gilliam este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie din anul 2014 a emisiunii Gatantat 100%, care va putea fi urmărită duminică, 5 ianuarie, de la ora 22.25, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

31
/12
/13

Piața de arta in 2013 a fost una destul de bună, având în vedere prețurile uriaşe cu care au fost adjudecate lucrări ale unor artişti precum Pablo Picasso şi Francis Bacon, fără a ignora însă valorile unor opere ale lui românului Constantin Brâncuşi.

Pagina 2 din 612345...Ultima »