„ennui”, un jurnal colectiv scris în timpul pandemiei de coronavirus
https://www.ziarulmetropolis.ro/ennui-un-jurnal-colectiv-scris-in-timpul-pandemiei-de-coronavirus/

„ennui” este un jurnal colectiv scris în România în timpul stării de urgenţă cauzate de pandemia de coronavirus, 16 martie – 16 mai 2020.

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2020

În acest jurnal au scris 29 de oameni și a reprezentat un mecanism de a încerca să înțelegem haosul în care ne-am trezit, această incertitudine ce ne inspiră teamă și ne face să ne simțim fără scop, constrânși, pierduți.

ennui este un proiect artistic și un document sociologic, menit să creeze o conștiință colectivă, ce arhivează gânduri, experiențe și sentimente, pornind de la ideea că avem cu toții aceeași fundație, dar suntem diferiți, unici, prin modul în care percepem viața și mediul înconjurător.

Proiectul conține două componente: o carte și un website (www.ennui.ro). Cartea conține toate textele trimise de cei 29 de oameni. Site-ul își propune să fie o extensie în digital a cărții, încercând să creeze o experiență holistică și imersivă, folosindu-se de artele vizuale, interactivitate și muzică. Conexiunea între carte și site se realizează prin coduri QR.

Proiectul a fost lansat public, în limba engleză, pe 1 iunie, pe site-ul oficial și pe platformele de social media. Până pe 15 iulie, oricine poate să trimită texte, dacă a ținut un jurnal în timpul pandemiei, în încercarea de a avea un jurnal cu cât mai mulți scriitori, care să reflecte cât mai bine sentimentele și trăirile oamenilor în această perioadă deosebită. Modul de înscriere și regulamentul se găsesc aici. După 15 iulie, colecția de texte va fi publicată și tipărită în cartea ennui: the collective journal.

ennui a fost început de Cosmin TIȚA, artist vizual din București, absolvent al U.N.A.T.C. I. L. Caragiale, specializarea comunicare audiovizuală, studiind, în prezent, tehnologii interactive pentru arte performative și media. Proiectul este creat cu sprijinul CINETic, centrul de cercetare în domeniul interacțiunii digitale și al neuroștiinței aplicate în arte performative și film al U.N.A.T.C și cu sprijinul PRISMA PRODUCTION PRO, o echipă de artiști din București, preocupată de producție de film și management cultural.

ennui: the collective journal [trailer] from PRISMA PRODUCTION PRO on Vimeo.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.