Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.” (disponibil şi în ediţie digitală).
Un articol de Ziarul Metropolis|17 iunie 2021
„un nor în formă de cămilă rescrie tragedia din Hamlet, recompunînd istoria tulburată a unei familii pentru care teatrul este singurul acasă. O tensionată înfruntare a orgoliilor, singurătăților și obsesiilor, în care fiecare dintre protagoniști încearcă să afle cine este cu adevărat, dincolo de iluziile care se creează în ambianța scenei. Relatate – pînă la un punct – din perspectiva mamei, regizoare trecută de prima tinerețe, fascinată de «jocul cu vorbele» și animată de o patetică luciditate, situațiile din piesa lui Shakespeare dobîndesc rezolvări și semnificații noi, într-o narațiune surprinzătoare, al cărei ritm alert te ține prizonier de la început pînă la sfîrșit.” (Carmen Mușat)
„Ce e cititul în nori dacă nu jocul liber al fanteziei, semnul imaginației puse la lucru? Alina Nelega ne introduce cu titlul romanului în fabulația de gradul doi cînd confruntă una din piesele de căpătîi ale teatrului cu ipoteza răsturnată a nebuniei personajului. Nu, fiul nu joacă nebunia, ci e bolnav, iar mama, care îl cunoaște dincolo de masca socială, se scufundă împreună cu el în purgatoriul suferinței psihice. Născut din stăpînirea mecanismelor dramaturgiei și din fidelitatea Alinei Nelega pentru scenă, romanul explorează în cercuri concentrice ficțiunea autonomă, edificată pe referințe la lumea teatrală autohtonă.” (Oana Cristea Grigorescu)
„un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega (fragment)
Era începutul anilor ’90, ani de bâlci, când lumea se revărsa în străzile invadate de tarabe pe care găseai de la cafeaua atât de rară şi scumpă în comunism până la săpunuri, ciocolată, Vegeta, televizoare, tigăi de teflon, viniluri, epilatoare, ţigări de contrabandă, parfumuri false şi multe, multe haine second‑hand, viu colorate, cu etichete ale marilor case de modă, cusute stângaci de misiţii care vindeau cam tot ce se putea, într‑un belşug contrafăcut pe care noi îl luam drept abundenţa societăţii de consum, de care fuseserăm, până atunci, refuzaţi. Totul era la vedere, în politică, în presă şi pe stradă, unde puteai să participi liber la lăcomia oamenilor care se înghesuiau să se înfrupte, să prindă, să apuce, să devoreze parmezan italienesc expirat, salamuri picante ungureşti, blugi sârbeşti şi maşini vechi aduse din Germania sau Austria. Chilipirul era rege. După ani lungi de post negru, eliberarea, în senzorialul aglomerat de efluvii vizuale, olfactive şi auditive, părea reală. Psihologia behavioristă identifică şase emoţii primare, pe care le împărtăşim cu toţii, de la monotreme la primate : instinctul de căutare, furia, frica, instinctul sexual, tandreţea şi instinctul ludic. Toate instinctele astea au răbufnit atunci, la nivel colectiv. Existam doar prin creierul nostru limbic.
Abia ieşisem din facultate şi vreo doi ani am călătorit. Cu şi fără rost, burse, granturi, ocazii din care nu înţelegeam prea mult. Nu‑mi exersasem capacitatea de mirare, comunismul ne‑a indus, prin semnele interzise care mai pătrundeau la noi în detalii mercantile, de la guma de mestecat la revistele porno, convingerea de neclintit că dincolo e lumea în care totul era posibil, aşa că nu mă mai surprindea nimic, iar ce era firesc dincolo putea fi la fel de normal şi la noi, înghiţeam pe nemestecate alte culturi şi alte moduri de a privi viaţa şi îmi imaginam, în naivitatea mea, că aş putea transplanta câteva vlăstare din grădina altora, care să crească şi să înflorească la noi. Când m‑am hotărât să fac, în sfârşit, primul spectacol într‑un teatru profesionist, habar n‑aveam unde‑o să merg. L‑am căutat pe Vlad Caragea, proful meu de regie, care s‑a gândit puţin şi s‑a scărpinat în urechea clăpăugă cu un pix extras delicat din veşnica lui cană colorată, nelipsită de pe masa încărcată de texte dactilografiate, în dosare de carton. Ştiam că dacă‑i verde e de rău, dacă‑i negru e de foarte rău, iar dacă‑i de orice altă culoare, există speranţă. Era albastru. Cu telefonul la cealaltă ureche, din biroul lui de prodecan la teatru, s‑a răstit prietenos: „Măi Mariusică – aşa‑i plăcea lui, să diminutiveze drăgălaş lumea când cerea un favor –, hai că am aici o fată cu talent – şi umblată prin străinătăţuri, şi citită, măi. Hai, boierule, să‑i dăm o şansă“. Şi am primit‑o: marea şansă să fac, aproape gratis, un spectacol în teatrul ăla, care începuse deja să devină faimos. Primul pas a fost că m‑au invitat la festival.
Alina Nelega este romancieră și autoare dramatică. Piesele sale de teatru sînt jucate și premiate la nivel național și internațional. Dublă laureată UNITER, „Autor European” la Heidelberger Stückemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universității din Iowa, SUA, este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu-Mureș. În 2020 i se decernează premiul pentru proză al revistei Observator Cultural pentru romanul ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat (Polirom, 2019).
Totul era la vedere, în politică, în presă şi pe stradă, unde puteai să participi liber la lăcomia oamenilor care se înghesuiau să se înfrupte, să prindă, să apuce, să devoreze parmezan italienesc expirat, salamuri picante ungureşti, blugi sârbeşti şi maşini vechi aduse din Germania sau Austria. Chilipirul era rege.
