Eric Clapton: „Ultimii zece ani au fost cei mai buni din viața mea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/eric-clapton-ultimii-zece-ani-au-fost-cei-mai-buni-din-viata-mea/

Povestea vieţii celui care figurează pe locul al doilea în topul revistei „Rolling Stone”, pe lista celor mai buni 100 de chitarişti din lume, este o lecţie vie de sinceritate, despre cum l-a salvat o chitară în lupta cu drogurile şi alcoolul.

Un articol de Monica Andrei|3 Mai 2017

A crezut până la 9 ani că adevărata mamă îi era soră. M-am născut în mare secret în dormitorul de la etajul casei, în 30 martie 1945, iar bunicii m-au crescut ca pe propriul copil”, declară în Autobiografia” sa. Femeia încântătoare și rece, plină de șarm, cu păr castaniu, era măritată cu altul când ajunge acasă cu vaporul. Împărțea cadouri în familie și Eric o întreabă subit dacă îi poate spune mamă. Cred că, după tot ce au făcut pentru tine, e mai bine să continui să le spui mamă și tată bunicilor tăi!”, îi răspunde tăios cea care i-a dat viață. „M-am simțit total respins. Deși încercam să înțeleg ce-mi spusese era peste puterile mele. Mă așteptam să mă ia în brațe, să mă ia cu ea de unde venise. Dezamăgirea mea era de nesuportat, s-a transformat în ură și mânie.”

Prima chitară, prima experiență sexuală și multă muzică

Eric Clapton nu și-a cunoscut niciodată tatăl. A copilărit în Ripley, un sat în Regatul Unit al Marii Britanii, într-o casă parte dintr-un azil, cu niște camere mizere și veceu în fundul curții. Respins de mama reală, posomorât și retras, se atașează de labradorul negru, îl inventează pe Johny Malingo, un prieten fictiv căruia nu-i păsa de nimic și mătura totul din jur cu brutalitate. Desenează, trage primul fum de țigară în piept, fură mere de pe proprietatea unei stele de cinema, asculta sâmbătă seara muzica lui Elvis Presley la clubul satului printre adulți, cântă la flaut și primește întâiul premiu. Găsindu-și refugiu în muzică declara jurnalului său: „Muzica avea efect vindecător asupra mea și am învățat să o ascult cu toată ființa. Am descoperit că putea să elimine toată teama și confuzia legate de originea mea”. Era adolescent când vede o emisiune la televizor cu artiști americani, acasă la un coleg de clasă. „Atunci am văzut pentru prima data o chitară. Jerry Lee Lewis cânta. Mi se părea că e un instrument venit din altă lume și mi-am spus: Acesta este viitorul meu, asta vreau să fac.“

Ca să scape de gura lui, bunicii îi cumpără prima chitară în rate pe care-și scrie „Lord Eric”, așa cum făceau trubadurii. Cu niște bani luați din poșeta bunicii își cumpără dintr-o piață de vechituri o chitară potrivită pentru muzica folk, pictată cu o femeie goală. Cântă prin cluburi și devine idolul tuturor englezilor. Fanii din Marea Britanie inscripționează pereții metroului din Londra: „Clapton este Dumnezeu!”.

Pe la 13 ani a terminat-o și cu școala. Înscris la la cursurile Școlii de Artă din Kingston, lipsește de la cursuri, are note slabe, este exmatriculat după un an. „Sexul era singura mea distracție în afara muzicii și pe atunci începusem să explorez foarte serios lumea blues-ului. Eram prea timid, aveam tendința să asociez sexul cu pedeapsa, cu ceva rușinos și stânjenitor, sentimente care mi-au marcat viața sexuală mulți ani. Mi-am pierdut virginitatea cu o fată pe nume Lucy, mai mare ca mine, al cărei prieten era plecat din oraș. Eram îngrozit și stângaci, dar ea m-a ajutat cu multă răbdare. Ne-am despărțit dimineața, deși ne-am văzut de multe ori, n-am mai vorbit despre ce s-a petrecut atunci.”

Nu mai avea de gând să meargă la școală, muncea alături de bunicul său, ca zidar, apoi tâmplar, pe bani puțini și băutură gratis. Din șantier ajungea pe scenă plin de moloz și cânta la chitară. Își cumpără prima chitară adevărată și serioasă, un Gibbson E S-335 roșu precum cireașa”. Citește opera lui Baudelaire, descoperă scriitorii americani, vizionează filme franțuzești și japoneze, își trăiește aventurile. Viața lui sexuală era o chestiune legată de o cucerire trecătoare, în niciun caz rezultatul unei relații de dragoste. Pleacă în turneu cu mașina prin Europa. La petrecerea de majorat, schimbă costumul de gorilă cu cel de pinguin, fumează 20 de țigări deodată, se îmbată.

Prima casă, droguri, alcool, muzică și femeia vieții lui

Avertizat că figurează la poliție în lista drogaților, își cumpără prima vilă la Hurtwood, un loc uitat de lume pe un deal, cu grădină de palmieri și aer mediteraneean. Își decorează casa se mută, circulă cu motocicleta și visează la o nouă formație. Improvizează în casă un mic studio, repetă cu Steve Ginger și Rick Grech, fondează grupul „Blind Faith” („Credința oarbă”). „Subliminal, ambiția mea era de a vedea grupul meu de a vedea grupul nostru devenind cel mai grozav din Anglia”. După un turneu în Scandinavia, totul se sfârșește cu dezintegrarea trupei. Albumul lor îi propulsează în topul american.

eric

Alice Ormsby-Gore și Eric Clapton

O cunoaște pe Alice, fata care se îndrăgostește de el. Avea 16 ani, era de-o frumusețe ca din poveștile arabe. Diferența de vârstă și de categorie socială era mare, căci ea făcea parte din aristocrația engleză, iar muzicianul nu dorea să se implice în viața ei socială. Se droghează împreună, tatăl fetei îi trimite pe amândoi la dezintoxicare, apoi locuiește o vreme la ferma familiei lui Alice, unde bea împreună cu fratele ei. Pleacă în America și înregistrează un disc.

Obsesia pentru Pattie, de care se îndrăgostește, îl determină să scrie cântecele care au apărut pe albumul Layla”, înregistrat la Miami. „Eram convins că atunci când va asculta albumul cu referire la situația noastră, avea să fie atât de copleșită de strigătul meu de iubire, încât îl va părăsi pe George, venind să stea cu mine pentru totdeauna”. Șantajul sentimental sortit eșecului și moartea bunicului îl determină să se izoleze acasă. Trece de la cocaină la heroină, bea alcool, mănâncă multă ciocolată, se îngrașă, urcă pe scenă drogat. Stilul de viață îl ruinează financiar. Muzica îl salvează din nou. Pleacă în turneul de 40 de concerte, trăiește aventuri de o noapte, bea și se droghează enorm.

Relația lui cu Pattie era construită pe aventură la beție. Când ea divorțează de soț și se căsătorește cu Eric în 1979, el se refugiază în alcool și sedative. Nevasta rămâne acasă, el pleacă în turneu. După 57 de spectacole în SUA, mult alcool cu droguri și 3 ulcere perforate, Eric Clapton ajunge pe un pat de spital. Medicii îi vindecă ulcerul, nu și alcoolismul. Se internează de două ori în cel mai bun centru de tratament pentru alcoolism, la Hezeldern, o clinică ca o închisoare unde ziua începea cu rugăciuni, micul dejun, apoi o serie de activități, terapii de grup, conferințe, teste psihologice și exerciții, prânzul și cina, iar la finalul zilei te prăbușeai în pat, într-o stare de epuizare”, pe lângă tratamentul administrat.

Se întoarce acasă, unde-l aștepta femeia care-l iubea și care-și dorea un copil cu el, dar muzicianul se apucă de pescuit, apucă sticla cu rom, bea moderat, colaborează cu Phil Collins, pleacă iar în turneu. Știam că un copil era ultimul lucru care putea să ne țină împreună, așa că, în secret, speram să nu i se realizeze visul, indiferent cât de mult o iubeam, simțeam nevoia să plec din nou”. Drogurile, alcoolul, depresia, plecatul des de acasă, o determină pe soția lui să se arunce în brațele unui fotograf. Gelosul respins vrea să divorțeze nu înainte de a-i trimite fotografului o scrisoare prin care-l anunța ca Pattie era marea dragoste a vieții lui. “Plin de dubii, așa cum am fost toată viața, și cum voi continua să fiu, a fost o perioadă dificilă pentru mine. Ne-am chinuit un timp împreună dormind în camere diferite și târându-ne viața separat, apoi de ziua ei mi-am pierdut cumpătul și am dat-o afară din casă. A fost un act crud și după câteva zile regretam. Îmi tot aminteam primele zile împreună. Pattie și-a găsit un apartament. O vizitam săptămânal și ne purtam civilizat unul cu altul. Am rămas în Hurtwood, bând cât mai puțin deși ocazional luam parte și la orgii de pomină. Mă simțeam ca în iad, nu știam care va fi deznodământul.”

O doamnă misterioasă care știa tot despre viața lui sentimentală, îi telefonează dându-i sfaturi despre cum ar putea să-și aducă nevasta acasă, îmbăindu-se într-o infuzie de plante și rostind o formula magică la miezul nopții. Ritualul era complicat, îngrozitor, așteptarea grea, Patti nu dădea semne de împăcare. Ca vraja să fie dusă până la capăt, i se propune să facă sex cu o virgină. Beat și disperat, Eric Clapton renunță să-și mai aducă nevasta acasă, numai să nu mai aibă de-a face cu o virgină nebună și vrăjitoare trecută de 40 de ani, care-i telefona regulat.

Criza de la mijlocul vieții, un copil mort și Melia

Prietena Yvonne îl anunța printr-o scrisoare că este însărcinată cu el, păstra copilul, fără să-i ridice pretenții. Viața lui se rezuma la droguri, alcool și multă muzică, căci numai muzica a fost acolo doar pentru el și nu l-a părăsit nici acum. Vreau să-mi exprim toată durerea prin muzică”, declară jurnalului, unde mai adaugă după turneul din Australia: „M-am lăsat de LSD și sunt cu încrederea la pământ”. Tot atunci o cunoaște pe Lori, un fotomodel italian. Într-o zi, pe când locuiau împreună și ea era plecată, răscolind prin casă, îi găsește albumele. Fata se pozase alături de actori, fotbaliști, oameni de afaceri. Plin de dubii o părăsește. Ajunge pe înserat în Anglia. După un timp, fotomodelul îl anunță telefonic că va naște un băiat. Se mută împreună în Londra într-un apartament. Pe când fiul lui avea trei ani aterizează de la etajul 49 pe acoperișul unei clădiri. Împietrit de durere citește telegrame de condoleanțe primite din toată lumea. După moartea lui Coner compune Tears in heaven”, se împrietenește cu adolescenta Ruth, fiica lui și a Yvonnei, ce purta numele altui bărbat în buletin, pleacă toți într-o croazieră, apoi se întoarce acasă unde nu-l mai aștepta nimeni.

eric_clapton_and_pattie_boyd_image3

Eric Clapton și Pattie Boyd

După o căsătorie eșuată, multe amante, un copil mort, internat de două ori într-un centru de dezintoxicare, depresivul care apuca des drogurile și alcoolul, decide să se sinucidă. Înghite valium și se face de râs, căci metoda era folosită doar de către femei. Își revine, cade în genunchi, cere ajutor prin rugăciune.

Avea 40 de ani și trecea prin criza de la mijlocul vieții. O altă femeie îl hărțuiește telefonic amenințându-l că este însărcinată cerându-i bani, Lili Zanuck îi propune să facă coloana sonoră a filmului Rush”, Luciano Pavarotti îl invită să cânte în concertul dat în beneficiul copiilor din zonele afectate de război. Alice care purta veninul adunat în urma dragostei neîmplinite pentru Eric se sinucide. Trecuseră atâția ani de când se cunoșteau, își dăduse seama că-i făcuse mult rău fără să vrea. Când se credea pierdut și nu mai aștepta nimic o cunoaște pe Melia Mc Enery, femeia perfectă pentru el. După niște ani se căsătoresc în secret, la botezul primei fetițe, în 2001. Astăzi, Eric Clapton are 4 fete, o familie minunată și trăiește la Londra.

Muzica supraviețuiește în orice condiții

Eric Clapton este întruchiparea vie a muzicii. Numele său pe afiș umplea sălile în Marea Britanie, apoi în lume, încă din 1960 când a fost invitat să cânte alături de Jim Hendrix, Rolling Stones și Bob Dylan. „Era tulburător că puteai lega prietenii cu suflete pereche și acesta este unul dintre lucrurile care m-au făcut să devin muzician”. Tot în acel an este invitat să deschidă concertele de Crăciun susținute de The Beatles, la Londra. „Beatlesii erau cu totul altceva, m-am întâlnit cu ei în spatele scenei, la Odeon. Îmi amintesc că au cântat Yesterday. Se pare că le plăcea cum cânt. Am discutat mult despre muzică. Mi-au arătat colecția lor de chitare Gretsch și eu am prezentat colecția mea de coarde subțiri.”

O vreme cântă și face turnee alături de cuplul Delaney și Bonnie. Odată cu fondarea grupului Cream devine star internațional. Imaturitatea, orgoliile de moment au dus la destrămarea trupelor înființate.

Cu Bob Dylan, cel care a luat premiul Nobel în 2017 pentru literatură, s-a întâlnit într-un concert în 1960. Era timid, nu impunea nimănui nimic, abia i-a vorbit, apoi a dispărut în Spania. Au colaborat abia din 1975 pentru albumul „No reason to cry”. Prietenia lor de-o viață a început la o beție, în cortul pe care Bob Dylan și l-a instalat în grădina studioului Malibu, unde au conceput și albumul amintit.

Cel care a fost celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame, pentru „The Yardbirds”, „Cream” și pentru întreaga sa carieră solo, s-a clasat pe locul al doilea în lista revistei muzicale „Rolling Stone” în topul „100 Greatest Guitarists of All Time”.

Deținătorul a unui Premiul Emmy (2008), 11 premii Grammy, 25 discuri de aur și 20 discuri de platină, după un turneu mondial de un an, se confesează jurnalului intim: „Ultimii zece ani au fost cei mai buni din viața mea. Au fost plini de dragoste și de un profund sentiment de satisfacție, nu pentru ceea ce consider că am realizat, ci datorită lucrurilor cu care am fost binecuvântat. Am o familie iubitoare. Sunt neliniștit cu privire la viitor numai atunci când mă gândesc ce vor face copiii mei. Sunt surd și refuz să port aparatul auditiv. Sunt un mocofan desăvârșit și mândru de asta. Nimic nu-mi place mai mult decât să nu fac nimic. Am o durere cronică de șale și probleme cu digestia. Da, am fost pe drumuri toată viața și la sfârșitul fiecărui turneu am jurat că va fi ultimul. Sunt o mulțime de muzicieni pe care i-am admirat și imitat. Regret că n-am avut șansa de a cânta cu Ray Charles, un mare interpret de blues. Am avut ocazia să apar pe un album de-al lui prin 1980, dar interpretarea mea a fost înregistrată separat și mixată. Mi-ar fi plăcut să fiu în aceeași încăpere cu el și să-l acompaniez în timp ce cânta.

Cea mai rodnică relație a fost cea cu Buddy Guy. El a fost cel care mi-a indicat calea de urmat pe plan muzical. Nu l-am cunoscut niciodată cu adevărat pe Stevie Ray Vaughan. Am cântat de câteva ori împreună, dar a fost suficient pentru a-mi da seama de legătura dintre el și Jimmy Hendrix. Ambii parcă respiră muzică. Muddy Waters a făcut parte din viața mea până a murit, purtându-se ca un tată pentru mine, tată pe care nu l-am avut, mi-a vorbit serios despre moștenirea bluesului spunându-mi că sunt fiul lui adoptiv. Muzica își va găsi calea sa, fără afaceri, politică, religie, sau alte prostii care vine odată cu ea. Muzica supraviețuiește în orice condiții, la fel ca și Dumnezeu, este permanent prezentă. Nu are nevoie de ajutor și nu suportă piedici. Pe mine m-a găsit mereu și, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, o va face și în continuare”. (Sursa: Eric Clapton, Autobiografie, Rao International Publishing Company, 2010)

Relația lui cu Patti era construită pe aventură la beție. Când ea divorțează de soț și se căsătorește cu Eric în 1979, el se refugiază în alcool și sedative. Nevasta rămâne acasă, el pleacă în turneu. După 57 de spectacole în SUA, mult alcool cu droguri și 3 ulcere perforate, Eric Clapton ajunge pe un pat de spital. Medicii îi vindecă ulcerul, nu și alcoolismul.



21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

16
/01
/18

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul politic postbelic, în ciuda opoziției explicite față de regimul politic instituit după 1945 în România, a avut o trăsătură comună cu cei de acasă: dezbinarea. Ziarist și analist politic, director al Europei Libere, departamentul român, Noël Bernard (1925-1981) a fost obiectul acestui comportament atât de caracteristic românilor.

11
/01
/18

Se împlinesc, iată, pe 15 ianuarie, 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, ocazie cu care vă propunem să ne reamintim de acesta prin intermediul unor scurte fragmente din corespondența sa cu Veronica Micle, extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Polirom, 2000).

10
/01
/18

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa îl caracterizează criticii muzicali pe Dinu Lipatti (1917-1950), unul din pianiștii și compozitorii primei jumătăți a secolului XX, care continuă să fascineze și astăzi.

21
/12
/17

Pe 21 decembrie 1989, începea Revoluția la București. Era, așadar, începutul schimbării. La 28 de ani distanță, vă propunem să aruncăm o privire în urmă și să ne amintim de unde venim.

07
/12
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Lui Nicolae Iorga îi plăcea să spună că la cumpăna secolelor XIX-XX a apărut o adevărată falangă de intelectuali români, cea mai reprezentativă pe plan european, mai creativă și care și astăzi, privită retrospectiv, dă măsura valorilor noastre perene.

05
/12
/17

Regele Mihai I (96 de ani), fostul suveran al României, a murit, astazi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.

27
/11
/17

Condamnat să trăiască efemer și să se lupte cu lipsa de sens, omul trebuie să-și caute mereu propriul drum în lume, această celulă din care nu ai scăpare. Iar fără umor, condiția lui tragică devine insuportabilă. Așa a crezut întotdeauna Eugène Ionescu, scriitorul francez de origine română, născut pe 26 noiembrie 1909, care avea să schimbe teatrul și să rămână o figură de prim rang a culturii universale moderne.

Page 1 of 2612345...1020...Last »