Eric Vuillard, câștigătorul premiului Goncourt pe 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/eric-vuillard-castigatorul-premiului-goncourt-pe-2017/

Premiul Goncourt, cel mai prestigios trofeu din literatura francofonă, a fost decernat luni scriitorului Eric Vuillard pentru romanul „L’ordre du jour”. Tot luni a fost atribuit şi premiul Renaudot, care a revenit în acest an scriitorului Olivier Guez pentru volumul „La disparition de Josef Mengele”.

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2017

Romanul „L’ordre du jour”, publicat de editura Actes Sud, prezintă o relatare tulburătoare despre venirea la putere a lui Hitler, Anschluss (anexarea Austriei) și sprijinul neabătut oferit de industriașii germani mașinăriei de război naziste.

În 2016, premiul Goncourt a revenit scriitoarei Leila Slimani.

L’ordre du jour

Romanul „L’ordre du jour” s-a impus în al treilea tur de scrutin cu 6 voturi „pentru”. Veronique Olmi, autoarea romanului „Bakhita”, a primit patru voturi. Ceilalți doi finaliști au fost Alice Zeniter, cu romanul „L’art de perdre”, și Yannick Haenel, cu volumul „Tiens ta couronne”.

Potrivit criticilor literari, Eric Vuillard deține un talent unic de a se strecura în culisele Istoriei, pentru a oferi cititorilor o altă scală în privința lecturării unor evenimente care sunt, a priori, arhicunoscute.

La disparition de Josef Mengele, de Olivier Guez

După căderea imperiului Inca („Conquistadors”, 2009), cucerirea colonială („Congo”, 2012) și Revoluția Franceză („14 juillet”, 2016), cel mai recent roman al său, „L’ordre du jour”, este o bună ocazie de a revizita contextul în care naziștii au venit la putere.

Veritabil maestru al scrisului, Eric Vuillard a ales să povestească Istoria insistând asupra detaliilor. Este însă acest volum o erezie? „Cu siguranță că nu!”, spune el. „Adevărul este dispersat în orice fel de praf”, a adăugat câștigătorul premiului Goncourt pe 2017. În doar 160 de pagini, autorul, cu un stil scrupulos — nimic nu este inventat, totul e adevărat — descrie într-o manieră magistrală această tragedie europeană a secolului al XX-lea. El dovedește că istoria este întotdeauna o altă manieră de a privi prezentul.

La disparition de Josef Mengele

Laureatul premiului Renaudot pe 2017, „La disparition de Josef Mengele”, de Olivier Guez, publicat de editura Grasset, este un roman halucinant, dar adevărat, despre ultimii ani din viața torționarului de la Auschwitz, Josef Mengele.

Pentru a scrie un roman despre doctorul Mengele, cunoscut pentru experimentele sale făcute pe gemeni, pe care îi selecționa pe rampa camerelor de gazare, „nu s-a pus problema folosirii metaforei”, a declarat scriitorul și scenaristul Olivier Guez, în vârstă de 43 de ani.

Trei ani de scris și cercetări, în special în Brazilia — unde Olivier Guez a găsit ferma unde fugise Mengele—, au fost necesari pentru ca scriitorul să finalizeze romanul „La disparition de Josef Mengele”.

În 2016, premiul Renaudot a revenit scriitoarei Yasmina Reza.

Foto: Goncourt , Eric Vuillard, Olivier Gue – facebook

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.