Erik Friedlander, Bugge Wesseltoft și Nitai Hershkovits deschid seria Jazz Nouveau 2017 la Clubul Control!
https://www.ziarulmetropolis.ro/erik-friedlander-bugge-wesseltoft-si-nitai-hershkovits-deschid-seria-jazz-nouveau-2017-la-clubul-control/

Pe 30 ianuarie, clubul Control va avea invitat grupul american Erik Friedlander’s Oscalypso, o premieră pentru România.

Un articol de Liliana Matei|10 ianuarie 2017

Veteran al scenei muzicale din New York, violoncelistul Erik Friedlander studiază chitara de la vârsta de 5 ani, trei ani mai târziu hotărându-se pentru violoncel. Calitățile de improvizator și compozitor i-au adus lui Erik nenumărate solicitări ca muzician de studio încă de la debutul carierei sale.

Un avid și eclectic consumator de muzică el însuși, Erik Friedlander a cântat cu artiști veniți din toate zările muzicale: cameleonicul rock star Mike Patton (Faith No More), Alanis Morissette, Courtney Love, Dave Douglas, Laurie Anderson, dar și John Zorn, unul dintre cei mai importanți și prolifici compozitori contemporani.

Pe 6 februarie, o altă premieră așteptată, Bugge Wesseltoft’s New Conception Of Jazz (foto).

Născut în 1964 în Norvegia, Bugge Wesseltoft devine muzician profesionist la 19 ani influențat de tatăl său, cunoscutul chitarist Erik Wesseltoft. Din 1990 și până în prezent, pianistul își pune semnătura pe nu mai puțin de 45 de discuri, colaborând cu Jan Garbarek, Arild Andersen, Terje Rypdal , Lars Danielsson, Nils Petter Molvaer, Erik Truffaz, Dhafer Youssef, Sidsel Endresen sau Billy Cobham.

Pianist de elită, compozitor și producător, Bugge Wesseltoft pune în 1996 bazele proiectului New Conception Of Jazz, grup ce îmbină muzica electronică de club cu jazz-ul. După 400 de concerte si 5 albume, grupul ajunge pe 6 februarie și pe scena Clubului Control.

Tot în luna februarie, pe 20 concertează și pianistul Nitai Hershkovits.

Născut în 1988 în Israel, Nitai descoperă pianul și jazz-ul la vârsta de 15 ani, după ce timp de trei ani de cântase la clarinet. Studiază timp de doi ani în Tel Aviv muzica clasică și teorie muzicală cu Menahem Weisenberg, reputatul compozitor israelian. Câștigă patru ani la rând cea mai mare bursă acordată de prestigioasa American Music Foundation.

S-a spus despre Nitai Hershkovits că alunecă pe clapele pianului cu eleganța lui Fred Astaire și sarcasmul melancolic al lui Charlie Chaplin.

Talentul său l-a propulsat rapid în prima linia a jazz-ului contemporan, pianistul concertând în întreaga lume la Salle Pleyel, Vienna Konzerthaus, l’Olympia, Alter Oper, North Sea Jazz Festival, Antibes Jazz Festival, Jazz à Vienne, Montreux Jazz Festival, Barbican Center sau Tonhalle.

Publicul român a avut ocazia să-l vadă la Sala Radio alături de celebrul contrabasist Avishai Cohen, din al cărui Trio a făcut parte câțiva ani. Avishai Cohen nu a fost singura colaborare importantă a tânarului pianist, nume ca Jorge Rossy, Kurt Rosenwinkel, Greg Tardy, Charles Davis, Mark Guiliana, Zohar Fresco, Avi Lebovich regăsindu-se de asemenea printre artiștii care l-au dorit alături în studio și pe scenă.

Pe 20 februarie Nitai Hershkovits vine la Jazz Nouveau însoțit de Rejoicer (clape și programming) și Eyal Talmudi (saxofon).

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

Concertele Jazz Nouveau încep la ora 20.00. Accesul se face de la ora 19.30

Biletele se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro

 

 

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.