,,Eroica”,  la Sala Radio, dirijată de Cristian Mandeal 
https://www.ziarulmetropolis.ro/eroica-la-sala-radio-dirijata-de-cristian-mandeal/

Dirijorul Cristian Mandeal revine ca invitat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi vă propune vineri,  4 martie (19.00) un  concert BEETHOVEN / BRAHMS la Sala Radio, ocazie de asculta şi celebra creaţie beethoveniană Simfonia a III-a, supranumită „Eroica”. 

Un articol de Liliana Matei|2 martie 2016

Lucrarea a fost dedicată inițial lui Napoleon, conducător despre care Beethoven credea, la momentul conceperii simfoniei sale, că va inspira și va conduce o Europă bazată pe principii umanitare, de egalitate și libertate. În ciuda faptului că Beethoven și-a retras ulterior dedicația către Napoleon, motivele fiind încă dezbătute și discutate de muzicologi, simfonia sa a fost inspirată de personalitatea și viața marelui lider și rămâne cea mai lungă simfonie a sa și una dintre cele mai impunătoare simfonii create vreodată, partitură ce a marcat atât creația lui Beethoven, cât și istoria muzicii.

Seara se va deschide cu uvertura “Coriolan”, compusă de Beethoven pentru tragedia omonimă scrisă de Heinrich Joseph von Collin, care, deși inspirată de același erou semi-legendar al Romei antice – generalul Gaius Marcius Coriolanus – are un subiect ușor diferit de mult mai cunoscuta piesă de teatru a lui Shakespeare.

O veți aplauda de asemenea la Sala Radio pe pianista OXANA CORJOS, în ipostază solistică în Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră semnat de Brahms. Unul dintre cele mai dificile concerte pentru un pianist, ce solicită o mare virtuozitate tehnică, partitura a avut premiera absolută la Budapesta, în noiembrie 1881, cu Brahms însuși ca solist și a înregistrat un succes de public imediat, ceea ce l-a determinat pe compozitor să înceapă un periplu european pentru a-și interpreta creația în mai multe orașe.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, CRISTIAN MANDEAL şi-a exercitat profesia în România şi în străinătate. Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Oedipe” în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh – 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George Enescu” din Londra.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

OXANA CORJOS şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, fiind parte a unei familii de muzicieni. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore.

A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma, în anul 1991 şi la Barcelona, în anul 1986. Anul 1992 i-a adus pianistei Premiul “Cella Delavrancea”. De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Petre Sbârcea, Gheorghe Costin, Emil Simon, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu.

În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre, precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet www.radioromaniacultural.ro şi   www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).

02
/04
/15

Astăzi, maestrul Gică Petrescu, îndrăgitul cântăreţ şi compozitor de muzică uşoară, populară şi de petrecere, ar fi împlinit... 100 de ani.

01
/04
/15

Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Evenimentul are loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Opera Națională București.