Esența sub lupă la Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov – 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/esenta-sub-lupa-la-bienala-internationala-de-arte-vizuale-brasov-2021/

În vremuri tulburi, mai mult ca oricând, se impune a ceea ce este: esenţial în viaţă, esenţial în artă, necesar supravieţuirii, indispensabil.

Un articol de Liliana Matei|5 iulie 2021

Definirea artei în esența sa este o preocupare veche de milenii a filosofilor. De la Platon, care consideră că esența artei este imitarea realității, la Wittgenstein, care sublinia că nu există trăsături comune tuturor operelor de artă, ci doar similitudini în proporții diferite, până la Arthur Danto și identificarea greșelii de a lega esența artei de proprietăți ale lucrărilor artistice, încercarea de a surprinde și de a defini esența artei rămâne o problemă deschisă.

De aceea, tema celei de a 2-a Bienale Internaționale de Arte Vizuale Brașov – 2021 este ESSENTIA.

Artiștilor participanți li se propune, astfel, o reflecție profundă asupra naturii intrinseci a artei lor, asupra a ceea ce îi definește, artistic, dar și uman, asupra rolului și însemnătății actului artistic în context social – de la cel local, la cel global. Să construim împreună o punte între artist și lumea exterioară, să clădim un dialog, o comunicare atât de necesară existenței noastre ca entități creatoare, fără a ne pierde identitatea, natura fundamentală! Vrem să reunim exprimări libere și profund personale din zona artelor vizuale într-un laborator experimental în care să obținem esențialul, atributul primordial, nucleul lucrurilor: Sinele, Corpul simțurilor și Ideile: ESENȚA!

Cuvântul latin a fost ales nu doar pentru universalitatea sa, ci și pentru rădăcina sa semantică – verbul esse, essere – „a fi”, cu toate extensiile și implicațiile sale, pentru că arta este oglinda ființei și a conștiinței noastre creative, fără de care însăși existența rămâne golită de semnificație. Noi definiții ale artei sunt propuse publicului, oglindind realitatea fenomenelor artistice ale epocii sau amendând definițiile anterioare, însă, dincolo de teorii și analize, ceea ce este esențial în artă rămâne energia creatoare.

De la Van Gogh („iubirea este eternă ; reprezentarea se poate schimba, dar nu și esența”) la Brâncuși („…realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”), artiștii au încercat să definească esența artei lor și au explorat esența artei, în general – căci introspecția este o parte integrantă a procesului creației. Intenția noastră este ca această ediție a Bienalei să ofere un prilej de auto-cunoaștere și auto-descoperire tuturor participanților la actul artistic, indiferent de rolul lor.

Sunt invitați să se înscrie artiști vizuali interesați de tema bienalei, indiferent de țara de origine sau de tehnica de exprimare. Se pot înscrie la procesul de selecție maxim 3 lucrări. Fotografiile lucrărilor trebuie să aibă OBLIGATORIU minim 300dpi. Taxa de participare pentru cei selecționați este de 100 RON/25 Euro.

Bienala va avea următorul calendar:

Perioada de înscriere: 3 Iulie – 28 August.

Înscrierea se va desfășura online completând un formular pe site-ul Bienalei:

—– bluebiennale.com —-

Afișarea rezultatelor selecției: 7 Septembrie

Perioada de primire lucrări: 27 Septembrie – 8 Octombrie.*

Bienala Albastră: 17 Octombrie – 21 Noiembrie

Perioada de expediere lucrări: 21 Noiembrie – 22 Decembrie

Curatorii Bienalei Albastre vor fi: Cristina Simion și Victoria Țăroi.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Artessentia, împreună cu susținătorii acesteia.

Transportul lucrărilor este în sarcina participanților, inclusiv costurile vamale, dus-întors. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru eventualele deteriorări suferite la transport.

12
/08
/22

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se apropie de final.

12
/08
/22

Festivalul Cinemascop din Eforie Sud, ajuns la a cincea ediție anul acesta, s-a încheiat pe 7 august.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Serile de duminică din luna august la Warner TV sunt dedicate fanilor filmelor horror, iar producții de gen devenite cult vor fi difuzate de la ora 22:00.

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.

04
/08
/22

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum "Pentru mine tu eşti Ceauşescu" (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

02
/08
/22

Festivalul Cinemascop a început luni, 1 august, și vă așteaptă până pe 7 august cu filme europene, expoziții, ateliere de creație pentru copii, un spectacol de teatru și o atmosferă de vacanță la mare aparte.

02
/08
/22

Programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8-14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2022.