Eseu despre tinerețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/eseu-despre-tinerete/

„Interior zero” de Lavinia Branişte e despre tinereţea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase şi încercări, despre dezamăgiri, frustrări şi renunţări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

Un articol de Diana Trăncuţă|10 mai 2017

Bunica mea, pensionară la ţară, fostă CAP-istă şi fostă victimă a violenței domestice, a muncit toată viaţa. Trăind într-o lume care nu i-a permis să viseze sau să aibă pasiuni, într-un regim comunist care nici n-a prigonit-o, dar nici n-a îmbogăţit-o, bunica a născut primul ei copil la 21 de ani. A rămas văduvă la 41. Când i-a murit bărbatul, bunica l-a jelit de se auzea în tot satul. Dincolo de imaginea asta arhetipală, aproape necesară în comunităţile mici, rurale, ea îl iubise şi îl şi iertase. Apoi, tinereţea ei a însemnat creşterea celor trei copii, de una singură, şi grija unei grădini care i-a asigurat o sursă de venit.

Îi fac o poză bunicii. E al 67-lea Crăciun al ei, dar nu ninge ca altă dată. Îi dau telefonul să se vadă. Reacţia ei stârneşte hohote de râs în toată camera.

Doamneee, ce urâtă suuunt!

Apoi, tonul vocii ei devine mai serios şi priveşte ecranul ca şi cum s-ar vedea pentru prima oară. Mă întreb câţi ani o avea de când nu s-a mai uitat într-o oglindă.

Ce urâtă şi bătrână suuunt, Doamneee!

Şi începe să plângă, într-un doliu pentru fiinţa care-a fost cândva.

*

Interior zero de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

*

În mitologia greacă, zeiţa Eos (Aurora la romani) e pedepsită de Afrodita, în urma unei idile cu Ares, să fie etern îndrăgostită. În căutarea iubirii, îl găseşte pe Tithonus, un muritor din Troia. Zeiţa îl roagă pe Zeus să-l facă nemuritor pe Tithonus, însă uită să-i ceară şi tinereţea veşnică. Cel care renaşte întru nemurire devine însă tot mai bătrân, până în punctul în care nu se mai poate mişca, transformându-se, în final, într-un greiere.

zeroFrica de a-mi înșela așteptările, de a fi dezamăgită de mine însămi și de a dezamăgi încrederea celor care cred în mine. Frica că orice căutare de sine e zadarnică și frica de propria mea nimicnicie, frica de a rămâne mereu în dezacord cu prezentul și realul, frica de ignoranță și superficialitate, de confort și autosuficiență, frica că nu-mi voi găsi niciodată pasiunea adevărată și îmi voi consuma energia în activități lipsite de importanță reală, frica de a nu mai putea retrăi nicăieri sentimentul de acasă și a mă simți înstrăinată oriunde m-aș afla, frica că îmi voi rata viața (indiferent ce ar însemna asta). [E, 20]

Frica de moarte se manifestă la oameni deghizată în alte frici – de înălţime, de apă, de albine. Omul a murit de ciumă şi de holeră, a murit la Auschwitz sau la Hiroshima, moare în atacuri chimice în Siria sau încercând să cucerească everesturi sau moare fugind de moarte peste Tamisa. Faptul că nu îşi poate controla destinul îl obsedează de când e omenirea, iar asta o demonstrează încercările lui de dobândire a nemuririi. Chiar şi atunci când omul a ales conştient moartea, a ştiut că o asemenea alegere îl va face cumva un erou. Ideea de eroism în detrimentul unei vieţi lungi s-a perpetuat încă de la exemplul lui Ahile. Curajul nu doar de a sta faţă-n faţă cu propria dispariţie fizică, ci de-a o risca, a fost mai degrabă construit artificial, de contexte istorice specifice, cum au fost războaiele.

Lovecraft spunea că cea mai mare frică a omului e frica de necunoscut și în cazul meu are dreptate. Frica de moarte, de pierdere, de schimbare, de cataclisme, de a scrie o carte nouă, toate se trag din faptul că nu știu cum aș reacționa, cum aș supraviețui, dacă aș supraviețui. Și obsedații de control ca mine nu știu să se împace cu atrocitatea necunoscutului. Că mă echilibrează paradoxala fascinație pentru misterios e altă poveste. Misteriosul și dragostea, da. Fiindcă frica, nu ura, e opusul dragostei, iar eu iubesc tare și totul, așa că mi-e frică tare și de toate. [A, 28]

*

Într-o încercare de intruziune în tinereți românești de azi, am vorbit cu Cristine din viața mea. Ele au 20 sau 31 de ani. Am vorbit despre muncă și iubire, despre frici și îngeri păzitori. Am pătruns în intimitatea unor ani cărora le vom duce dorul, dar pe care am vrea, uneori, să-i trăim în slow-motion. Nu mai mergem la războaie, cel puțin noi, din partea asta de lume. Nu cunoaștem, din fericire, decât această viață, cu planuri pe zece ani care, de obicei, dau greș. Ne bucurăm rar și, în general, suntem prea obosiți pentru anii noștri.

,,Young, I wanna be forever young, ziceau Alphaville. Mai aproape de vremurile noastre, băieții de la Fun erau pe val în vara lui 2013, iar la balurile de absolvire de pe planetă răsăritul a cântat pe mai multe voci – ,,toniiiight, we aaare young”. Mai e, desigur, şi povestea tinereții fără bătrânețe. Iar pe plan local, – 17 ani infinit, am doar 18 ani, ca la 20 de ani. Tinereţea e sanctificată până la nivelul la care vârsta nu mai e doar un număr, ci e totul, iar fiecare schimbare de prefix coincide cu dezlănţuirea unor meditaţii existenţiale şi-a unei inevitabile doze de tragism. În plus, societatea ne-a învăţat că bătrâneţea nu e mereu înţelepciune, iar societatea românească, în particular, că, între graniţele acestei ţări, e mai uşor să fii tânăr decât bătrân.

Omul pe care îl am lângă mine de cinci ani. Dar nu ca pe un înger păzitor îl văd. Știi care e treaba cu gravitația și cum în lipsa ei universul ar însemna numai atomi bezmetici? Cam așa ceva. [B, 25]

Scriind povestea unui om aflat în căutarea nemuririi, Borges face o declarație despre viață și moarte: În afara omului, toate animalele sunt nemuritoare, pentru că ignoră moartea. Omul știe că va muri, de aici și eforturile sale în construirea unei vieți blânde, în acord cu principiile sale morale, dar și cu normele nescrise ale societății. Sunt etape care trebuie bifate astfel încât să nu existe derapaje în circuitul omului în natură. În societatea modernă, aceste etape sunt reprezentate de împlinirea unor scopuri pe o dimensiune bidirecțională, personală și profesională. În plus, astăzi nici măcar o familie și o carieră nu sunt suficiente, cât timp individul nu ajunge la o stare de fericire absolută, marcată de ceea ce se numește ,,gândire pozitivă”, o nirvană de secol XXI complet inutilă și neproductivă. Iar toată această presiune se declanșează odată cu ieșirea din adolescență.

*

Alan France analizează în cartea lui, Understanding Youth in Late Modernity, teoria funcţionalistă cu privire la tineri, ei fiind văzuţi ca o instituţie socială în sine, instituţie-tranzitor către viaţa de adult. France are în vedere mai ales funcţionalismul structural, dezvoltat în anii ’50 de Talcott Parsons. Acesta din urmă explică modul în care, în toate societăţile, copiii sunt atrenaţi pentru rolul de adult. Societatea apare în teoriile lui Parsons ca un corpus biologic, unde vârsta determină locul fiecărei persoane, precum şi stabilirea de relaţii sociale (grade de rudenie). În sprijinul acestor idei, vine şi Eisenstadt, sociolog israelian, cunoscut ca ,,sociologul tinerilor’’ – astfel, în diferite etape ale vieţii, tinerii îşi însuşesc valori morale şi comportamente specifice vieţii de adult. Pare o ucenicie pe parcursul a aproximativ două decenii pentru un scop final, o bătălie spre obţinerea propriei independenţe.

Al doilea an de facultate. Call center. Never again. [B, 25]

În practică, lucrurile devin evident mai complicate, mai ales în contemporaneitate, unde acest proces continuu de învăţare e fracturat acolo unde familia nu reuşeşte să-şi asume rolul preparator pe care îl ducea la bun sfârşit în societăţile primitive şi pre-moderne, de exemplu. Societatea modernă, în schimb, a creat instituţii speciale care să ţină locul familiei, iar complexitatea crescândă a acestora a dus la crearea unor tensiuni în modul în care tinerii trec de la o vârstă la alta, în relaţiile sociale dintre ei şi în tranziţia către viaţa de adult, lucru care, la rândul său, a avut consecinţe – apariţia crizelor identitare şi a problemelor de adaptare. (Alan France, 2007)

Să faci ce nu îți place când ești supracalificat poate fi unul dintre acele lucruri care te dau peste cap, care îți pune la îndoială un sistem de valori, care te face să te îndoiești de cine ești și de ceea ce poți. Să treci printr-o experiență de acest gen și rămâi sănătos la minte e marea provocare. Eu am supraviețuit trei luni. Am învățat să mă adaptez, să învăț să tac, să învăț din orice, să mă evaluez, să renunț atunci când supraviețuirea se transforma într-o cădere prea abruptă. [S, 31]

1poza

Empatia cu personajul Cristinei e foarte uşor de simțit şi prin prisma faptului că toată povestea se desfăşoară în capitala țării. Am fost atraşi de visul bucureştean, dar cei mai mulți dintre noi nu iubim oraşul aşa cum îl fac aborigenii. Şi nici nu-l cunoaştem la fel. Bucureştiului îi datorăm o diplomă de licență, un scaun rotativ într-o multinațională, o plimbare pe Calea Victoriei. Îi suntem recunoscători, însă şi el e vinovat pentru ritmul alert căruia abia îi facem față. Și e locul în care pare că suntem condamnați să trăim în casele altora.

Frică, panică, dezamăgire, oboseală cronică și futilitate. Neputință tot mai mare de a duce lucrurile până la capăt, deși mă copleșesc singură cu tot mai multe sarcini și deadline-uri, sperând că asta mă va motiva, dacă altceva nu. Nu înțeleg ce fac și de ce. Și mă blochează. [M, 22]

Viața profesională a Cristinei e un haos în care se complace pentru că n-are încotro, pentru că e ce trebuie făcut. Construită pentru cuvinte, Cristina lasă meseria de traducător din care nu se poate hrăni pentru xeroxuri şi asistență într-o mare firmă, unde se simte ca într-o închisoare.

Viața personală a Cristinei e un haos în care se complace pentru că n-are încotro, pentru că e ce trebuie făcut. Cristinei îi e frică de riscurile clădirilor cu bulină, dar în ciuda acestei frici, tânjește după iubire, care e tot un fel de cutremur.

Să îl iubești când el nu o (mai) face nu e cel mai dificil lucru. Să îl iubești cu grație când el nu o (mai) face e. Să îi dorești fericirea, chiar dacă nu e cu tine. Să lupți pentru el, dar să te oprești când ajungi să lupți împotriva lui. Să îl lași să plece pe drumul de care are nevoie atunci, iar tu să o iei pe un altul, cu toate catrafusele tale și cu restul fericilor tale (că nu-i sănătos pentru nimeni să le ții în altă parte decât în tine și din tine). Să accepți că drumurile astea se intersectează, se unesc sau se îndepărtează după cum le-a construit cineva de la Conducere, dar fără hartă n-ai de un’ să știi ce șerpuiri au ale voastre. Și tot ce poți face e să hoinărești înainte și să speri că vă vor duce unde aveți nevoie. Sau întrebai cum e să îți iubești pisoiul? Că asta e cu topire și pe veșnicie. [A, 28]

Romanul Laviniei Braniște e viața noastră, a celor care ne-am visat cândva adulți, cu bani în buzunar, cu harta lumii cucerită. Povestea Cristinei se întâmplă în acel moment zero din existența unui adult, cu mers prin nisipuri mișcătoare și eforturi de găsire, de înțelegere a sinelui. Cristina e în toți și-n toate.

Astăzi nici măcar o familie și o carieră nu sunt suficiente, cât timp individul nu ajunge la o stare de fericire absolută, marcată de ceea ce se numește ,,gândire pozitivă”, o nirvană de secol XXI complet inutilă și neproductivă. Iar toată această presiune se declanșează odată cu ieșirea din adolescență.



21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

19
/01
/18

Mai multe manuscrise originale ale scriitorului american Stephen King au fost distruse într-o inundaţie care a avut loc la o librărie aflată în oraşul Bangor din statul american Maine. Din cauza inundaţiei, librăria Gerald Winters And Son a pierdut 2.000 de cărţi, reprezentând 90% din inventar.

18
/01
/18

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

11
/01
/18

Se împlinesc, iată, pe 15 ianuarie, 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, ocazie cu care vă propunem să ne reamintim de acesta prin intermediul unor scurte fragmente din corespondența sa cu Veronica Micle, extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Polirom, 2000).

08
/01
/18

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Muzeul Național de Arheologie organizează recitalul „Dor de Eminescu“, în interpretarea actorului Ion Caramitru și a clarinetistului Aurelian-Octav Popa.

07
/01
/18

Piața de carte din România n-a fost deloc săracă în anul 2017, însă la fel ca în anii trecuți, puține dintre ele au fost reale evenimente editoriale. Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariţii din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/17

Pe 21 decembrie 1989, începea Revoluția la București. Era, așadar, începutul schimbării. La 28 de ani distanță, vă propunem să aruncăm o privire în urmă și să ne amintim de unde venim.

20
/12
/17

​Săptămâna aceasta a sosit din tipografie o carte-eveniment: „Bulgaria & Romania – 10 years in the European Union / Bulgaria & România – 10 ani în Uniunea Europeană / България & Румъния – 10 години в Европейския Съюз”, o inițiativă Timișoara 2021 și Plovdiv 2019. Volumul a fost lansat, ieri, 19 decembrie, la Sofia, în cadrul unui eveniment amplu al Asociației Plovdiv 2019, iar astazi, 20 decembrie, într-o zi cu o semnificație specială pentru orașul de pe Bega, volumul va fi lansat la Timișoara începând cu ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei, în prezența Primarului Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a consilierilor locali și a Simonei Neumann, director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană.

09
/12
/17

O poveste despre înstrăinare și pierderea rădăcinilor, o poveste despre un felul cum o carte a lui Gogol modifică destine, un nou roman semnat de celebra scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, „Porecla”, a apărut în colecția Babel a Editurii Nemira.

04
/12
/17

Scriitorul american Christopher Bollen este marele câștigător din 2017 al Bad Sex in Fiction Award, un trofeu literar insolit, care recompensează cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în anul în curs. Romancierul american a fost recompensat pentru volumul său "The Destroyers", ce conține un paragraf în care protagonistul își compară organele genitale cu "un triunghi de biliard"

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.

29
/11
/17

Astăzi, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europă (Bucureşti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, apărut în ediţie ilustrată, în seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Intrarea este liberă.