Ești creativ? Te poate vedea tot Bucureștiul, în timpul Festivalului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/esti-creativ-te-poate-vedea-tot-bucurestiul-in-timpul-festivalului-enescu/

Festivalul Enescu lansează un apel de proiecte pentru Bucureştiul Creativ 2015 (30 august – 20 septembrie), care va transforma capitala prin lucrări de artă contemporană şi proiecte interactive în spaţiul public.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 mai 2015

În anul în care se împlinesc 60 de ani de la moartea compozitorului, Festivalul Internațional George Enescu lansează un apel de proiecte pentru Bucureștiu Creativ 2015, o adevărată olimpiadă culturală care se desfășoară în cadrul Festivalul și care își propune să transforme capitala prin creație. Aplicațiile sunt deschise pentru instituții publice, companii, ONG-uri, artiști și persoane fizice.

În ediția 2015, provocarea pornește chiar de la o compoziție enesciană: „Impresii din copilărie”, de George Enescu. Proiectul încurajează abordările interactive, în care publicul este implicat activ în procesul de descoperire al lui George Enescu și a muzicii sale prin orice mijloace creative specifice fiecărui proiect în parte, fiind în același timp binevenite și acele proiecte în care publicul este spectator la această descoperire.

La ediția din 2013, capitala s-a bucurat nu doar de muzica celor mai bune orchestre din lume, ci și de expoziții de fotografie, covrigi sub formă de cheia sol, viori de sticlă, atârnate în copaci…

„Tu ce ai descoperit în muzica lui Enescu?” Este întrebarea la care Bucureștiul Creativ îi provoacă să răspundă pe aplicanți, dar și pe bucureșteni. “Ce ai luat din muzica lui Enescu, în tine, în viața ta și chiar spațiul public? Cum ai traduce muzica lui Enescu în orașul Festivalului, Bucureștiul Creativ? Redefinim împreună orașul, prin muzica lui Enescu!”, se arată în manifestul proitectului.

INFO

Informații despre regulamentul de participare precum și formularul online de înscriere se găsesc pe site-ul Festivalului.
Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 15 iunie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.