Ești un animal, Viskovitz! Ce spectacol!
https://www.ziarulmetropolis.ro/esti-un-animal-viskovitz-ce-spectacol/

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2015

Istoria, povestită de teatrologul Claudiu Groza, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) de la Arad, e așa: anul trecut, la cea de-a doua ediție a FITN, trupa de la Anton Pann a jucat “Trilogia belgrădeană”.

Publicul s-a îndrăgostit, pur și simplu, de ei. Aici i-a văzut și selecționera Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, și așa au ajuns să joace, în toamna trecută, la Naționalul bucureștean. Abia atunci i-am văzut și eu, un spectator ca atâția alții, i-am plăcut, i-am scris.

Vineri înspre noapte, în Sala Mare a Teatrului Clasic din Arad, spectatorii i-au ovaționat și i-au aplaudat minute în șir pe acești actori: Vlad Bîrzanu (avem un Chaplin în teatrul românesc, dragi prieteni!, avem un Stan, chiar și așa, fără un Bran, domnul Bîrzanu a fost nominalizat, acum doi ani, pentru “Debut” la Premiile UNITER), Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Cătălin Asanache, Reka Szasz și Ciprian Nicula (nominalizat în acest an la Premiile UNITER pentru „Debut”).

“Ești un animal, Viskovitz!” (excelentă și regia lui Tudor Lucanu, și scenografia semnată de Irina Moscu, și coregrafia – Galea Bobeicu) a fost cândva doar un text scris de un biolog născut la Moscova, stabilit în Italia, dar care – la drept vorbind, și cine l-ar putea condamna pentru asta? – trăiește mai mult prin Thailanda.

Alessandro Boffa l-a scris pe Viskovitz într-o cheie universală. Nu ar trebui să vă mire, deci, amănuntul că această carte, “Ești un animal, Viskovitz!”, a fost tradusă în peste douăzeci de limbi și va mai fi. Viskovitz este, pe rând, un microb, un gândac, un cintezoi bolnav de paranoia, un pește, un melc îndrăgostit de sine, un parazit, un papagal (ah, Caraibele!), un porc (decăzut în circ, în China), un rechin, un burete alcoolic.

Dar, mai ales, Viskovitz este o creatură în căutarea iubirii (ah, Liuba!). Din vreme în vreme, cum este în viață, trebuie să își îndure părinții și prietenii.

Nimeni nu este stăpân pe rolul “Viskovitz”, actorii-bărbați îi intră, pe rând, în piele, în haine, pe sub pene, și e foarte bine că se întâmplă așa. Textul lui Boffa este de un comic frust (iată această tristă constatare a unui melc: “Noi, melcii, avem o vorbă: iubește pe cine ți-e aproape, că cine ți-e departe, departe rămâne!”, dar nu de aceea râd oamenii în hohote. Nu de aceea râd, văzând metamorfozele microbului în drumul său implacabil către moarte, căci animalele mor.

De ce râd, atunci, oamenii? Există altceva dincolo de succesiunea asta microb-gândac-cintezoi-pește-melc-parazit-papagal-porc-rechin-burete alcoolic. Altceva: condiția umană, întotdeauna fracturată între demnitate și libertate. Altceva: condiția umană, pe care o putem înțelege – cu adevărat – doar privind-o în oglinda grotescă, ridicolă, cinstită a celorlalte forme de viață. Altceva: condiția umană văzută întocmai ca poezia crudă fără de care nicio supraviețuire nu se poate.

Omul este desfrânat, omul este obscen, omul este mincinos, omul mănâncă căcat, omul este lăudăros, omul este un papagal, omul este un animal. Și spectatorii de teatru, din toată lumea, o știu, o știu prea bine. Și râd, râd de ei, cum știm încă de la Gogol că se face, și nu există nicio revizuire care se poate aduce acestei situații de fapt.



25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!