Ești un animal, Viskovitz! Ce spectacol!
https://www.ziarulmetropolis.ro/esti-un-animal-viskovitz-ce-spectacol/

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2015

Istoria, povestită de teatrologul Claudiu Groza, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) de la Arad, e așa: anul trecut, la cea de-a doua ediție a FITN, trupa de la Anton Pann a jucat “Trilogia belgrădeană”.

Publicul s-a îndrăgostit, pur și simplu, de ei. Aici i-a văzut și selecționera Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, și așa au ajuns să joace, în toamna trecută, la Naționalul bucureștean. Abia atunci i-am văzut și eu, un spectator ca atâția alții, i-am plăcut, i-am scris.

Vineri înspre noapte, în Sala Mare a Teatrului Clasic din Arad, spectatorii i-au ovaționat și i-au aplaudat minute în șir pe acești actori: Vlad Bîrzanu (avem un Chaplin în teatrul românesc, dragi prieteni!, avem un Stan, chiar și așa, fără un Bran, domnul Bîrzanu a fost nominalizat, acum doi ani, pentru “Debut” la Premiile UNITER), Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Cătălin Asanache, Reka Szasz și Ciprian Nicula (nominalizat în acest an la Premiile UNITER pentru „Debut”).

“Ești un animal, Viskovitz!” (excelentă și regia lui Tudor Lucanu, și scenografia semnată de Irina Moscu, și coregrafia – Galea Bobeicu) a fost cândva doar un text scris de un biolog născut la Moscova, stabilit în Italia, dar care – la drept vorbind, și cine l-ar putea condamna pentru asta? – trăiește mai mult prin Thailanda.

Alessandro Boffa l-a scris pe Viskovitz într-o cheie universală. Nu ar trebui să vă mire, deci, amănuntul că această carte, “Ești un animal, Viskovitz!”, a fost tradusă în peste douăzeci de limbi și va mai fi. Viskovitz este, pe rând, un microb, un gândac, un cintezoi bolnav de paranoia, un pește, un melc îndrăgostit de sine, un parazit, un papagal (ah, Caraibele!), un porc (decăzut în circ, în China), un rechin, un burete alcoolic.

Dar, mai ales, Viskovitz este o creatură în căutarea iubirii (ah, Liuba!). Din vreme în vreme, cum este în viață, trebuie să își îndure părinții și prietenii.

Nimeni nu este stăpân pe rolul “Viskovitz”, actorii-bărbați îi intră, pe rând, în piele, în haine, pe sub pene, și e foarte bine că se întâmplă așa. Textul lui Boffa este de un comic frust (iată această tristă constatare a unui melc: “Noi, melcii, avem o vorbă: iubește pe cine ți-e aproape, că cine ți-e departe, departe rămâne!”, dar nu de aceea râd oamenii în hohote. Nu de aceea râd, văzând metamorfozele microbului în drumul său implacabil către moarte, căci animalele mor.

De ce râd, atunci, oamenii? Există altceva dincolo de succesiunea asta microb-gândac-cintezoi-pește-melc-parazit-papagal-porc-rechin-burete alcoolic. Altceva: condiția umană, întotdeauna fracturată între demnitate și libertate. Altceva: condiția umană, pe care o putem înțelege – cu adevărat – doar privind-o în oglinda grotescă, ridicolă, cinstită a celorlalte forme de viață. Altceva: condiția umană văzută întocmai ca poezia crudă fără de care nicio supraviețuire nu se poate.

Omul este desfrânat, omul este obscen, omul este mincinos, omul mănâncă căcat, omul este lăudăros, omul este un papagal, omul este un animal. Și spectatorii de teatru, din toată lumea, o știu, o știu prea bine. Și râd, râd de ei, cum știm încă de la Gogol că se face, și nu există nicio revizuire care se poate aduce acestei situații de fapt.



02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.