„Été 85”. Vara iubirii şi a morţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ete-85-vara-iubirii-si-a-mortii/

CRONICĂ DE FILM Proiectat la Festivalul Filmului Francez şi programat pentru lansarea în cinematografe la 28 august, „Été 85” (2020), de François Ozon, vorbeşte despre frumuseţea şi intensitatea unei iubiri de-o vară.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 iulie 2021

Sunt impresionante ritmul de lucru al lui François Ozon, cu un nou film aproape în fiecare an, şi uşurinţa cu care trece de la o epocă la alta.

În timp ce la noi se pregăteşte lansarea în cinematografe a lungmetrajului „Été 85”/„Vara lui 85” (2020), proiectat în premieră în România la Festivalul Filmului Francez, regizorul tocmai a prezentat în competiţia de la Cannes cel mai recent titlu al său, „Tout s’est bien passé” (2021).

Indiferent dacă au la bază un scenariu original, un scenariu adaptat dintr-un roman sau chiar un scenariu inspirat dintr-o altă operă cinematografică, filmele sale au câteva trăsături comune. Aproape mereu e vorba de întâlniri pasionale şi obsesii devoratoare ţinute până la un punct la secret, incluse în poveşti obligatoriu transgresive.

E o anume dezinvoltură în stilul lui Ozon care merită mereu salutată şi care îl face un autor interesant – deşi vorbesc despre abisuri sufleteşti ce duc deseori la tragedii, filmele sale, care nu se iau până la capăt în serios, par motivate, în esenţă, de o energie vitală regeneratoare.

Nici „Été 85” nu face excepţie: iubirea mistuitoare, pe litoral, în vara anului 1985, între doi băieţi. Unul se numeşte Alexis (Félix Lefebvre) şi are 16 ani, iar celălat e David (Benjamin Voisin), de 18 ani. Primul e dintr-o familie modestă (tatăl e docher în port), al doilea deţine cu mama sa (Valeria Bruni Tedeschi) un magazin, în special cu produse de pescuit, moştenit de la tatăl mort cu un an în urmă.

S-au întâlnit pe o mare învolburată, sub un cer întunecat şi ameninţător, înaintea unei furtuni, când Alexis, răsturnat cu barca, e salvat de David.

Sigur, relaţia urmează un traseu fără mari surprize. Însă nu în suspans sau în plot twist-uri e miza lui Ozon –filmul, construit ca un lung flashback, începe de altfel cu Alexis în arest vorbind despre fascinaţia faţă de moarte şi despre un apariţia unui cadavru în viaţa sa, al unui băiat recent întâlnit, numitul David.

Interesul cineastului francez e altul – să redea frumuseţea şi intensitatea unei iubiri de-o vară, la malul mării, sub soarele arzător şi în spiritul lejer al muzicii disco, dar şi încercarea de împăcare cu moartea celui drag, prezentat aproape ca o himeră. Un scop nobil şi cu o veche tradiţie în istoria cinematografiei franceze.

„Vara lui 85” este distribuit în România de Transilvania Film şi va putea fi văzut în cinematografe din 28 august.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.