Ethan Hawke: „Filmele lui Cristian Mungiu sunt excepţionale“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ethan-hawke-filmele-lui-cristian-mungiu-sunt-exceptionale/

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

Un articol de Corina Vladov|27 iunie 2013

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

Actorul Ethan Hawke a fost prezent la Gala Ovidiu Ro „Before it’s too late“, alături de regizorul Richard Linklater, pentru a strânge fonduri în beneficiul programului „Fiecare copil în grădiniţă“, care a fost iniţiat de mama sa, Leslie Hawke, alături de Maria Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Capitală şi a inclus proiecţia în premieră în România a filmului „Before Midnight“, în care joacă actorul.

Citiţi şi: Câştigă două invitaţii la filmul „The Purge. Noaptea judecăţii“, cu Ethan Hawke!

Vorbind despre importanţa educaţiei timpurii, Ethan Hawke a făcut apel şi la un aspect delicat din viaţa sa personală. „Fiica mea cea mare este dislexică. Noi am cheltuit o grămadă de bani pentru a o ajuta să treacă peste această problemă. Dacă era dintr-o familie săracă, toată lumea ar fi crezut că este proastă“, a spus Ethan Hawke, citat de Mediafax.

Acesta a mărturisit că a aflat de problemele sociale din România prin intermediul mamei sale. „Când am fost prima dată în România, mama lucra la Bacău. (…) E o cultură pe care nu o ştiam, dar prin mama am avut acces la ea“, a adăugat actorul, care a mai vorbit şi despre Cristian Mungiu.

„Filmele lui Cristian sunt excepţionale şi au avut parte de atenţie la nivel mondial“, a spus el. „Am auzit că el (Cristian Mungiu, n.r.) susţine proiectul mamei şi am zis că trebuie să fie un tip minunat“, a spus acesta, referindu-se la faptul că, în câteva rânduri, a menţionat că şi-a dorit să lucreze cu regizorul român.

Leslie Hawke: „Nu ştiam de Dracula“

Mama actorului, Leslie Hawke, a vorbit despre începuturile sale în România. Ea a spus că a cunoscut această ţară când a făcut parte din Peace Corps. „Nu ştiam nici că România este în Europa de Est, dar nu ştiam nici de Dracula“, a spus Leslie Hawke, care a povestit că, la 48 de ani, a decis să se mute într-o ţară complet străină, pentru o cauză socială.

„Nu ştiam nici că există copii în spatele unor clădiri de termopane, care cerşesc şi nimeni nu le dă atenţie“, a spus aceasta.

Glumind, Ethan Hawke a spus că a venit în România deoarece mama lui l-a ameninţat că nu o să le mai facă daruri de Crăciun copiilor săi. „Am ştiut mereu că mama e o persoană cu convingeri puternice“, a spus actorul, adăugând că mama sa şi Maria Gheorghiu sunt „ca Lennon şi McCartney“.

„O încurajez pe mama să scrie o carte despre experienţa sa de american în România“, a spus actorul. „Fără o educaţie preşcolară, copiii săraci nu pot recupera decalajul dintre ei şi ceilalţi copii. Dacă nu investim în educaţia lor, vor sfârşi prin a fi o povară pentru întreaga societate“, a declarat preşedintele Ovidiu Ro, Leslie Hawke.

Asociaţia mai trebuie să strângă 140.000 de euro pentru finanţarea programului „Fiecare copil în grădiniţă“ în anul şcolar 2013 – 2014. Obiectivul pe termen lung al Asociaţiei Ovidiu Ro este să transforme programul pentru ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de o educaţie timpurie de calitate şi să aibă astfel şansa de a deveni un membru activ al societăţii.

Pe lista de invitaţi ai Galei Ovidiu Ro s-au numărat Andreea Esca, Andreea Raicu, Horia Brenciu, Cristian Mungiu şi Călin Netzer.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.