Eu, favorita
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-favorita/

De‑acum eram tot timpul împreună, titirelul, mama, tata şi cu mine, titirelul cu toanele lui, noi, ceilalţi trei, cu nelinistile şi micile noastre bucurii.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2019

Aseară, după foarte multe săptămâni – ultima data ne-am uitat impreuna, in ajunul sărbătorilor de iarna, la Roma lui Cuaron -, tata a pus un film pe laptop, “The Favourite”, de Yorgos Lanthimos. I-am repetat numele cineastului grec de câteva ori, dar tot îmi este greu să-l memorez. Tata zice că filmul asta este printre marile favorite la Oscar, așa o fi, el știe mai bine. Mama, care se amuza pe ascuns când îl aude cum se ia în serios, ne-a făcut o fotografie, după care a adormit subit.

Ronțăiam floricele din aceeași punga și, in timp ce pleoapele lui Toma, care își lăsa capul incet pe umărul lui tati, deveneau tot mai grele, mă gândeam că mi-ar fi plăcut să fiu eu favorita părinților mei. Înțeleg că el este mai mic și mai fragil, mai ales acum după ce s-a pricopsit și cu boala asta care ne-a adus la Roma cine știe pentru câtă vreme.

Inițial mă gândeam că vom ramane aici vreo doi ani, așa cum ne spusese doctorita Castellano la începutul lui ianuarie, insa după ce am aflat povestea lui Lorenzo (neuroblastom și el ca titirelul!, descoperit pe când avea doar 11 luni), revenit la Bambino Gesu după recidiva, am înțeles că relația noastră cu acest oraș frumos cu străduțe pietruite si oameni surazatori, cu acest loc mărginit de o gradina botanica si o închisoare cu garduri inalte, nu va fi una de scurta durata.

Cu toate acestea, îl iubesc mult pe frățiorul meu. Îmi place că este atent atunci când îl învăț lucruri noi, când îi spun glume sau cand ne jucam împreună, îmi place cum rade, cum mă striga “Bumba” (mereu cu accentul pe a), cum împarte cu mine jucăriile, chipsurile sau bomboanele de ciocolata. Îmi place cum ii sta fara par, îmi place că nu se supără când îi spun “mai, cheliutza…”, îmi place când mergem cu liftul și apăsăm fiecare pe cate un buton, eu pe butonul cu numărul etajului, el pe butonul care închide ușile…

Din păcate, ne spune tata, copilăria, care pentru noi va avea parfumul Romei, nu va dura o veșnicie, totul e trecător, totul îmbătrânește, chiar și orele îmbătrânesc. Pe asta cu orele nu prea o pricep, cu siguranta trebuie sa fie o metaforă.

———————————

După cum veţi afla de pe această pagină, sunt un băieţel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple) (…) Promit că vă voi ține la curent, zi de zi, cu tot ce mi se întâmplă aici, că voi împărtăși cu voi povești din viața mea, istorisiri și amintiri dragi. Și mi-ar plăcea ca, în ciuda prognosticului rezervat, această pagină să fie un loc plăcut pentru cei care intră aici, un loc optimist

Conturile deschise de părinții mei:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
BOLOZAN Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
BOLOZAN Claudiu Sorin
Citiți în Ziarul Metropolis >

Eu sunt Toma

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Pagina 2 din 212