Eu sunt R1L10
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-sunt-r1l10/

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnişoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrăţel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simţit ca făcând parte dintr-o frăţie culturală secretă de rezistenţă, in care ne strecurăm bileţele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistenţa prin Ludic?).

Un articol de Dorina Chiriac, actriţă|27 februarie 2015

Din frăție sau nu, nu-mi place-n rându-ntâi la teatru. Rându-ntâi mai că nu e în spațiul scenic. De fapt, la Teatrul de Artă, acolo şi e rându-ntâi.

My God, e ca și cum aș fi pe scenă, mi-e c-o să deranjez actorii; eu intru in poveste imediat şi mă tem că aș putea sări să joc în piesă sau să fac observaţii actorilor.

Liniște. Black. A-nceput. Muzică.

Și am emoții, fir-ar, din rândul meu întâi, ca la spectacolele mele. Mi-am strâns genunchii la piept pe scaun să am o stavilă dacă îmi vine să mă duc pe scenă.

Hate rându-ntâi, o să mă iau de Budeș că m-a pus pe scenă când nu joc. Scena e a actorilor de joacă!
Au intrat. Sunt tineri toți. Cu minim de efort, unul din ei mi-ar fi fost fiu.

Și eu mi-am uitat fricile pentru că ei sunt liberi. Am râs și-apoi am plâns și-am râsplâns. Și mi-am dat jos picioarele de pe fotoliul L10 din R1, că nu mai am nevoie de scut, n-am observații de făcut, și nici nu-mi vine să joc, rolurile sunt asumate până la devenire si eu am si uitat că sunt și eu actriță.

Actori tineri. Buni. Inteligenți. Și liberi.

Ceva în mine a plâns de-o bucurie ca după un război, când se anunță că e pace. M-am bucurat dintre ruine că nu mai suntem în pericol. Actorii ăștia mi-au dat vestea că supraviețuim și că ei au puterea (și-mi dau și mie) de a reconstrui. Mai trainic şi mai frumos ca înainte.

Sub războiul de la suprafață s-au întâlnit în subteran trei actori tineri și un regizor frământat, să-ntoarcă armele. Să schimbe armele din luptă. Și știu că mai sunt si-alte grupuri de rezistență în subteran, care se pregătesc să schimbe soarta războiului de suprafață.

Mi-au făcut bine. Și dacă teatrul e oglinda lumii, lumea are o șansă. Să fie liberă, cinstită și trează ca spectacolul ăsta de la Teatrul de Artă.

Mi-a curs rimelul, cred. Picioarele mi s-au dat jos de pe scaun, și-au stat proptite în podea pân’la final, căci tinerii ăștia actori au jucat ca de la mine de pe genunchi. De-aproape.

Am sărit în picioare la aplauze. Am vrut ca ei să știe. Să știe că m-am schimbat. Să știe că am primit mesajul scris cu creionul pe un pătrățel, și că atunci când va veni momentul, mă voi activa să schimbăm împreună lumea.

Fac parte din frăția celor care caută întrebări pentru răspunsuri, a celor care caută semne de punctuație vii, a celor care întâlnesc bolile cu leacul.

Eu sunt R1L10. Mi se cuvine. Mi l-am câștigat. And proud of it.

Mergeți la Teatrul de Artă la „Dureri fantomă” să primiți codul personal de la regizorul Bogdan Budeş, de la actori: Rareș-Gabriel Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa.

Vă multumesc, brothers in arms, keep fighting, I’ll be waiting for the signal and i will do my act when you say it is time!“

Text publicat de actriţa Dorina Chiriac pe pagina ei de Facebook şi republicat cu acordul autoarei.

Foto: Dan Andrei

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.