Eu sunt Toma
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-sunt-toma/

După cum veţi afla de pe această pagină, sunt un băieţel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoşător, dar câtă vreme există speranţe, rămân încrezător. Iată, am reuşit şi o rimă, mi se mai întâmplă…

Un articol de Petre Ivan|15 Ianuarie 2019

Prima veste bună din ultimele zile este că acum aproape o săptămână părinții mei m-au externat de la spitalul Marie Curie, m-au urcat în avion și în mai puțin de două ore eram la Ospedale Pediatrico Bambino Gesù din Roma. Aici, din câte înțeleg (și înțeleg destule), doctorii sunt doctori (zâmbesc tot timpul), aparatura e aparatură, iar însănătoșirea copiilor este tot ce contează în acest mic univers – laborator de reparații umane. Poate nu întâmplător, în unele duminici însorite, Papa Francisc face scurte și neașteptate vizite pe la această clinică, situată la o aruncătură de băț de Vatican.

Toma

Toma

La Marie Curie, alți doctori le-au spus părinților mei, care încercau să se obișnuiască cu ideea că unul dintre cei doi copii al lor este bolnav de cancer în stadiu avansat: „Auleo, ați venit cam târziu, copilașul ăsta e aproape mort! Nu vă faceți speranțe…”. Îmi venea să o chem pe soră-mea, Teodora – eu îi zic Bumba, am motivele mele –, să îi muște de oscioare, că tot se crede ea lup marin, și apoi să-i las în grija lui Dante Alighieri.

În fine, sunt foarte multe de povestit. Promit că vă voi ține la curent, zi de zi, cu tot ce mi se întâmplă aici, că voi împărtăși cu voi povești din viața mea, istorisiri și amintiri dragi.

Și mi-ar plăcea ca, în ciuda prognosticului rezervat, această pagină să fie un loc plăcut pentru cei care intră aici, un loc optimist, poate chiar o oază de bucurie – de altfel tata (tipul chiar se crede artist… mi-e molto simpatico, mai ales că în acestă perioadă face pe Orhan Pamuk, oare ce l-o fi apucat?), îi spunea deseori mamei: “Cred că i-am greșit numele, ar fi trebuit să-i spunem ‘Bucurie’ zâmbărețului”.

În curând vor ajunge aici Bumba împreună cu tata, reîntors în România pentru câteva zile. Abia aștept să-i revăd! Mi-au promis că vor rămâne și ei la Roma, alături de mine și de mama, pe întreaga durată a tratamentului.

Toma & Teodora

Presupun că s-au gândit că este foarte important să rămânem împreună acum, în această încercare a vieții noastre. Nu va fi ușor, vor exista costuri adiacente tratamentului, vor exista sacrificii, vom trece prin multe în acești doi ani și ne-am bucura să știm că sunteți alături de noi și că ne susțineți, așa cum considerați. Vorba cântecului, “We’ll never walk alone!”

Conturile deschise de părinții mei:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
BOLOZAN Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
BOLOZAN Claudiu Sorin

12
/02
/19

Ceea ce n-am stiut eu și Bumba înainte să ajungem la Roma era că mancarea noastră preferată coincide cu chintesenta bucătăriei italiene. N-ați crede, judecând dupa alura mea skinny, că mă pun primul la masă și termin ultimul, că nu las nimic în farfurie și că cer de fiecare data porție suplimentara.

11
/02
/19

Mulți ani după aceea, înainte de a-și duce pentru prima dată baiețelul la cinematograf, Toma avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când părinții l-au dus la Vatican să facă cunoştinţă cu Papa Francisc.

10
/02
/19

"Colunga lui Trei ani", așa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt așa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri dupa-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieșit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta și pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

06
/02
/19

Am văzut târziu filmul despre Stephen Hawking (2014), 'The theory of everything'. Era, cred, prin septembrie anul trecut. Ieri, după ce am ajuns la 'Casa Peter Pan', unde Toma își va petrece (alaturi de noi) următoarele 18-24 de luni, mi-am amintit de rolul impresionant reusit de Eddie Redmayne in acest film.

29
/01
/19

Pentru următorii doi ani, acest loc minunat va fi casa noastră. Nu știu cât de încântați sunt tata și Bumba, care vor ajunge aici vineri, însă eu și mama (a participat aseară la un prim curs de limba italiană) adorăm deja "căsuța lui Peter Pan". Poate și pentru că stăm la etajul al treilea al clădirii, unde camerele au denumiri de constelații, și pentru că urcăm cu liftul.

28
/01
/19

Finalul lui 2018 ne-a reamintit brutal că una dintre principalele însușiri ale omului a fost (și va rămâne) omenia. La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare!

28
/01
/19

Era aproape de miezul zilei, când doamna doctor a hotărât că nu mă va mai externa astăzi din cauza unei dureri de burtică ce m-a sâcâit întreaga noapte. "Așa că Țițirelul s-a bucurat degeaba", a concluzionat mama, "nu a sosit încă timpul să-ți cunoști noii prieteni de la Casa lui Peter Pan, mai amânăm pentru câteva zile".

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...