Eu, tatăl
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-tatal/

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuţă pe Toma şi ne-am dus să ne întâlnim cu primarul oraşului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor şi instituţiilor în cazul Mirunei – o fetiţă de 2 ani şi jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puţin de o lună şi jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: “Copilul dvs are cancer”, l-aş fi trimis cu trotineta la balamuc.

Un articol de Petre Ivan|18 Ianuarie 2019

Ca părinte, prima undă de șoc te dărâmă. Plângi, suni la rude și prieteni, te arunci pe google în căutarea unor informații: ce fel de cancer, ce șanse de supraviețuire, unde poate fi tratat. Apoi încerci să te aduni, îți iei familia în brațe și-ți repeți în neștire că totul va fi bine.

Vor urma alte câteva unde de șoc în serie. Așa afli că e tumoare malignă, că nu e doar un os al feței afectat, ci că este un cancer care a migrat prin organism, că nu-i tumoare osoasă, ci e ditamai neuroblastomul pornit încă de la naștere (o simplă și accidentală ecografie abdomniala făcută la timp te-ar fi putut salva!) de la glandele suprarenale, că e în ultima fază, a metastazelor, că tot ce poți spera e să nu-ți moară copilul în brațe în orele sau zilele următoare.

Important este că, în scurt timp, te obișnuiești cu idea. Bine de tot. Și, da, au dreptate cei care spun că omul poate duce mult mai mult decât crede el că poate duce. Te obișnuiești cu idea că un copil de 2 ani, de fapt copilul tău, poate avea cancer cu metastaze multiple și începi să cauți soluții. Soluții disperate și rapide, pentru că timpul ți-a devenit deja cel mai mare dușman.

Paralizați la rândul lor de vestea primită, prietenii (nu chiar toți) încearcă să te ajute promt. Se crează în jurul tău un haos, în care tu, părintele, te transformi, fără să realizezi, într-un robot sau, mai rău, într-un controlor de trafic aerian anesteziat. Într-un târziu, când aproape că ți-ai pierdut orice speranță, te hotărăști să te sui în primul avion și să salvezi ce se mai poate salva.

De câteva zile, Toma, aflat la Bambino Gesu, a început chimioterapia, una foarte agresivă, pe măsura diagnosticului primit. Aseară a fost supus unei scintografii osoase – metodă avansată de detectare a metastazelor osoase în diverse neoplasme. Azi dimineață îi scăzuse hemoglobina, însă în parametri normali, iar spre prânz a reușit să adoarmă (ca întodeauna legănat pe picioarele maică-sii, imposibil s-o conving vreodată să-l adoarmă în alt mod…). La această oră, “țițirelul” primește o binecuvântată abluțiune din partea Danielei (maică-sa) și Liviei (devotata noastră prietenă care ne-a însoțit la Roma).

*
Conturile deschise:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
BOLOZAN Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
BOLOZAN Claudiu Sorin

#MaNumescToma

Citiţi şi:
12
/02
/19

Ceea ce n-am stiut eu și Bumba înainte să ajungem la Roma era că mancarea noastră preferată coincide cu chintesenta bucătăriei italiene. N-ați crede, judecând dupa alura mea skinny, că mă pun primul la masă și termin ultimul, că nu las nimic în farfurie și că cer de fiecare data porție suplimentara.

11
/02
/19

Mulți ani după aceea, înainte de a-și duce pentru prima dată baiețelul la cinematograf, Toma avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când părinții l-au dus la Vatican să facă cunoştinţă cu Papa Francisc.

10
/02
/19

"Colunga lui Trei ani", așa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt așa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri dupa-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieșit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta și pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

06
/02
/19

Am văzut târziu filmul despre Stephen Hawking (2014), 'The theory of everything'. Era, cred, prin septembrie anul trecut. Ieri, după ce am ajuns la 'Casa Peter Pan', unde Toma își va petrece (alaturi de noi) următoarele 18-24 de luni, mi-am amintit de rolul impresionant reusit de Eddie Redmayne in acest film.

29
/01
/19

Pentru următorii doi ani, acest loc minunat va fi casa noastră. Nu știu cât de încântați sunt tata și Bumba, care vor ajunge aici vineri, însă eu și mama (a participat aseară la un prim curs de limba italiană) adorăm deja "căsuța lui Peter Pan". Poate și pentru că stăm la etajul al treilea al clădirii, unde camerele au denumiri de constelații, și pentru că urcăm cu liftul.

28
/01
/19

Finalul lui 2018 ne-a reamintit brutal că una dintre principalele însușiri ale omului a fost (și va rămâne) omenia. La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare!

28
/01
/19

Era aproape de miezul zilei, când doamna doctor a hotărât că nu mă va mai externa astăzi din cauza unei dureri de burtică ce m-a sâcâit întreaga noapte. "Așa că Țițirelul s-a bucurat degeaba", a concluzionat mama, "nu a sosit încă timpul să-ți cunoști noii prieteni de la Casa lui Peter Pan, mai amânăm pentru câteva zile".

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...