Eu, Țițirelul
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-titirelul/

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori îşi făcea tata timp să se joace cu noi – reuşea cam greu să se desprindă de ştirile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook – mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite faţă de părinţi. Dacă mama nu-şi permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

Un articol de Petre Ivan|18 Ianuarie 2019

Ne prindea pe rând, ne lua în spate, ne bagă într-un sac imaginar și ne azvârlea în pat. Și tot așa până leșinam toți trei, eu și Bumba de râs, iar el de plictiseală, cu un ochi la Prelipceanu, CT Popescu sau alți ipochimeni de pe la Digi24. Imediat era gata și cina, pregătită normal de mama, de obicei mămăliguță cu brânză și smântănă sau griș cu lapte ori alte combinații pe bază de lactate. „Nu te îngijora, Țițirel”, îmi spunea Bumba, ca de la soră mai mare la frate mai mic, “Să știi că ai destulă brânzică în farfurie și nu e deloc sănătos să îți umpli burtica cu mâncare seara… ”

Mai urma o scurtă rundă de joacă în camera mare, după care mă retrăgeam cu mama la culcare, alaturi de un biberon cu lapte și de nelipsitul „aua” (telefonul cu clipurile mele preferate: bariere, macarale, trenuri și avioane), în timp ce tata rămânea cu soră-mea în living pentru a-i citi o poveste. Inutil de spus că, de cele mai multe ori, tot mama ajungea să i-o citească, nu înainte însă să mă fure pe mine somnul.

E trecut de ora 11.00, aici la Bambino Gesu. Sunt cu Livia în salon și o aștept pe mama să se întoarcă de la Consulat. S-a dus să rezolve cu procura Teodorei. Livia îmi face poze și râde de mine că număr minutele care au mai rămas până la întoarcerea mamei. Dar nu asta număr, socoteam în ce tur a ajuns Simona Halep de la Australian Open, pentru că de la o vreme a început să mă pasioneze și pe mine sportul ca pe tata. Chiar așa, nu peste multe luni, la puțin timp după ce termin faza cu chimioterapia, Simona va veni aici, la Roma, la Foro Italico, după două finale pierdute la rând în fața Svitolinei. Abia aștept!

*
Conturile deschise de părinții mei:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
Bolozan Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
Bolozan Claudiu Sorin

12
/02
/19

Ceea ce n-am stiut eu și Bumba înainte să ajungem la Roma era că mancarea noastră preferată coincide cu chintesenta bucătăriei italiene. N-ați crede, judecând dupa alura mea skinny, că mă pun primul la masă și termin ultimul, că nu las nimic în farfurie și că cer de fiecare data porție suplimentara.

11
/02
/19

Mulți ani după aceea, înainte de a-și duce pentru prima dată baiețelul la cinematograf, Toma avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când părinții l-au dus la Vatican să facă cunoştinţă cu Papa Francisc.

10
/02
/19

"Colunga lui Trei ani", așa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt așa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri dupa-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieșit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta și pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

06
/02
/19

Am văzut târziu filmul despre Stephen Hawking (2014), 'The theory of everything'. Era, cred, prin septembrie anul trecut. Ieri, după ce am ajuns la 'Casa Peter Pan', unde Toma își va petrece (alaturi de noi) următoarele 18-24 de luni, mi-am amintit de rolul impresionant reusit de Eddie Redmayne in acest film.

29
/01
/19

Pentru următorii doi ani, acest loc minunat va fi casa noastră. Nu știu cât de încântați sunt tata și Bumba, care vor ajunge aici vineri, însă eu și mama (a participat aseară la un prim curs de limba italiană) adorăm deja "căsuța lui Peter Pan". Poate și pentru că stăm la etajul al treilea al clădirii, unde camerele au denumiri de constelații, și pentru că urcăm cu liftul.

28
/01
/19

Finalul lui 2018 ne-a reamintit brutal că una dintre principalele însușiri ale omului a fost (și va rămâne) omenia. La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare!

28
/01
/19

Era aproape de miezul zilei, când doamna doctor a hotărât că nu mă va mai externa astăzi din cauza unei dureri de burtică ce m-a sâcâit întreaga noapte. "Așa că Țițirelul s-a bucurat degeaba", a concluzionat mama, "nu a sosit încă timpul să-ți cunoști noii prieteni de la Casa lui Peter Pan, mai amânăm pentru câteva zile".

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...