Eu, Toma
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-toma/

Iată ca a sosit timpul sa ne confruntăm si cu primele rezultate ale tratamentului. Maine şi poimâine vom afla cum reacţioneaza organismul meu la chimioterapie. Aşa au anunutat-o doctorii pe mama, înainte de demararea celei de-a 5-a şedinte, că vom avea parte de un “bilancio provvisorio”.

Un articol de Petre Ivan|28 februarie 2019

In rest, viața pare a decurge normal pe aici: ne-au adus mașini noi de spălat la Peter Pan – negre și inteligente, sa se asorteze cu Oscarul cel mare, spune tata, acordat unui film de duzină despre un șofer alb necioplit, italian desigur, și un artist de culoare manierat -, Bumba a ratat focul de artificii de marți noapte, prilejuit, se pare, de eliberarea unor “răufăcători” din închisoarea situata in vecinătatea stabilimentului nostru, bubițele lui tata s-au uscat și au cazut, iar la Peter Pan 1 (noi stam la PP2) au murit deja 3 copii de la începutul anului până acum… Se mai întâmplă, nu este cazul sa ne panicam!

Mai multe despre Bumba, care și-a mai făcut un prieten aici, Igor, băiatul unui rus simpatic (Denis, bucătar iscusit) și al unei ucrainence rămase la Kiev, mâine, după mult așteptatul carnaval!

Conturile deschise de părinții mei:

Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
BOLOZAN Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
BOLOZAN Claudiu Sorin

————————————————–

ANTE SCRIPTUM

La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare! Au urmat zile cumplite pentru noi, pentru cei din familia noastră, pentru prietenii și cunoscuții noștri, zile în care speranța și deznădejdea se succedau de la o oră la alta. În cele din urmă am aflat că era vorba despre un neuroblastom cu metastaze multiple, un cancer care avansa rapid. (…)

Citiți în Ziarul Metropolis >

Eu sunt Toma

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Pagina 2 din 212