Eugenio Barba transmite mesajul de Ziua Mondială a Teatrului, din partea FITS
https://www.ziarulmetropolis.ro/eugenio-barba-transmite-mesajul-de-ziua-mondiala-a-teatrului-din-partea-festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu/

Mesajul de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), din partea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, este transmis în acest an de Eugenio Barba.

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2019

Eugenio Barba, una dintre cele mai importante personalități ale teatrului contemporan, regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin, primul artist care a primit o stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu, transmite în acest an, din partea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, mesajul de Ziua Mondială a Teatrului.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sărbătorește aniversarea Zilei Mondiale a Teatrului implicând una din marile personalități culturale ale lumii, artistul care deschide Aleea Celebrităților din Sibiu, Eugenio Barba, pentru a transmite tuturor participanților la festival, tuturor celor care ne sunt alături de douăzeci și șase de ediții, mesajul de Ziua Mondială a Teatrului.” (Constantin Chiriac, Director General al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu)

Arta de a dărui

Când afirmăm că teatrul este arta de a dărui, imediat se naște o întrebare: de ce și ce dorim să dăruim și cui?

Această întrebare oscilează între tehnică și etică. Aceeași întrebare are legătură cu istoria de care aparținem. Timpul nostru este format din mai mulți curenți ce circulă în sensuri opuse, în ritmuri diferite și pe diferite niveluri. Putem naviga pe un singur curent pe care îl descoperim, refuzându-le pe celelalte.

Teatrul în sine nu are valoare. Noi suntem cei care decidem sensul a ceea ce facem și a ce dorim să oferim celorlalți. Spectacolul este un „ritual vid”, lipsit de însemnătate. Dar grija și seriozitatea cu care țesem un spectacol poate iradia o anumită energie care creează efectul dăruirii. Surpriza, plăcerea, dar și gratitudinea vor evoca împreună o semnificație unică, personală în fiecare spectator.

Există întotdeauna o distanță între dedicația pe care ne-o cere teatrul pentru a putea oferi tot ce avem mai bun și valoarea pe care teatrul o reprezintă în societatea care ne înconjoară. Eforturile noastre creează niște momente efemere, care au drept scop divertismentul sau, în cel mai bun caz, o artă tranzitorie. Dar noi trebuie să ne îndeplinim munca ca și cum ar fi o chestiune de viață și de moarte, asemeni unor chirurgi care dăruiesc viața.

Teatrul este asemeni unei case cu două uși, una pe care se intră în tradiția noastră, iar cealaltă pentru a evada de acolo. Teatrul este asemeni unei nave săpate în stâncă care te face să călătorești printre experiențele propriului tău destin și prin istoria generațiilor trecute.

Toate acestea sunt metafore care sugerează faptul că teatrul ne poate face să experimentăm libertatea absolută doar dacă se transcende luptând pentru a se elibera din funcția sa unică de spectacol. Atunci, teatrul devine un dar exact în momentul în care devine „asocial”, deoarece neagă ordinea socială a nedreptății și a indiferenței. Teatrul este politica dăruirii prin mijloace artistice. O politică ce tânjește după schimbare și frumusețe.

Cine ar trebui să fie modelul nostru în arta de a dărui? Țăranul care a hotărât să semene lei în loc de grâu.

– La ce bun să semeni lei?, întrebau vecinii săi.

– Veți vedea la vremea recoltei, răspundea țăranul. Primăvara sosi. Pe câmpul său, nici urmă de lei, doar fluturi care acopereau pământul asemeni unei mantii vibrante. Vecinii au râs.

– Nici vorbă de grâu, doar fluturi care nu-s buni de mâncat. Țăranul nu se descurajă. Anul următor semănă din nou lei. Și încă o dată culese doar fluturi. Și toți au râs iarăși.

Cu trecerea timpului, oamenii s-au obișnuit ca, în acest sat, unde toți plantau lucruri utile sau comestibile, să existe și cineva care cultiva lei și culegea fluturi. Când muri țăranul, fiul său moșteni ogorul și semănă tot lei. Iar vecinii începură din nou să râdă:

– Cine se mai crede și ăsta? Iar de la râs trecură la batjocură la vederea recoltei de fluturi. Atunci fiul înțelese că era vremea să renunțe. Așa că începu să semene grâu.

Vecinii îl priviră cu dispreț. Dând din cap, spuseră:

– Tatăl lui era un om adevărat! Doar semăna lei!

Teatrul este arta de a dărui. Teatrul e politica de a semăna lei și de a culege fluturi.” Eugenio Barba, regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin

Eugenio Barba, (n. 1936), este o personalitate marcantă a teatrului contemporan. Este regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964). Spectacolele și cărțile sale au influențat generații întregi de regizori, actori și teatrologi. Este și fondatorul Școlii Internaționale de Antropologie Teatrală. Prima producţie a Teatrului Odin, Ornitofilene, după un text al autorului norvegian Jens Bjørneboe, a fost prezentată în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Danemarca. Eugenio Barba a fost invitat ulterior de municipalitatea din Holstebro, un oraș mic din nord-vestul Danemarcei, să creeze un laborator de teatru. Pentru început, i s-a oferit o fermă veche și o sumă modestă de bani. Astfel, regizorul se hotărăște să mute Odin Teatret la Holstebro. În 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology). A realizat peste şaptezeci de producţii, unele având nevoie de mai bine de doi ani de repetiţii. Printre cele mai cunoscute spectacole ale sale se numără Ferai, Min Fars Hus, Rămăşitele pământeşti ale lui Brecht, Evanghelia de la Oxyrhyncus, Talabot, Kaosmos, Mythos, Visul lui Andersen, Ur-Hamlet şi Don Giovanni all’Inferno.

A publicat, de asemenea, numeroase volume, dintre care amintim: O canoe de hârtie, Teatru – singurătate, meșteșug, revoltă și Pământ de cenuşă şi diamant. A primit titlul de Doctor Honoris Causa la mai multe universităţi de renume (Århus, Ayacucho, Bologna, Havana, Varșovia, Plymouth, Hong Kong, Buenos Aires, Tallinn, Cluj-Napoca) şi a obţinut diverse premii de prestigiu.

Foto: Adi Bulboacă / FITS

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

16
/02
/24

Fundația Culturală „Camil Petrescu” lansează un nou podcast: TEATRUL (DE) AZI. Actori, regizori, scenografi, artiști din România și din lume vor fi în dialog cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici în aventura căutării adevărurilor personale despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.