EURO 2016. Interviu cu o molie!
https://www.ziarulmetropolis.ro/euro-2016-interviu-cu-o-molie/

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

Un articol de Dan Nicolaie (Dede`s)|11 iulie 2016

Am reuşit, prin mijloace specifice jurnalistului de secol XXI să contactăm chiar molia pe care 300.000.000 de locuitori ai planetei au văzut-o când ateriza pe fruntea brăzdată de durere a lui Ronaldo, exact când acesta anunţa că nu mai poate continua meciul şi se trântea pe gazon zguduit de un plâns care l-a ţinut mai bine de 100 de minute. Revenind la molie, aceasta locuişte la o adresă foarte cunoscută: Champ de Mars, 5 Avenue Anatole France, 75007 Paris, Franța. Da, aţi ghicit îşi are domiciliul chiar în Turnul Eiffel.

– Felicitări, aţi reuşit să impresionaţi prin insistenţă şi număr!

– Mulţumim, am respectat planul de joc, chiar dacă a trebuit să facem o modificare. Iniţial trebuia să ne prezentăm la meciul de deschidere, Franţa – România, dar după ce am făcut şedinţa video, în care am urmărit jocul echipei antrenate de Iordănescu, am decis că ar fi bine să evităm un clişeu cu „jocul României ros de molii”. Noi facem în general treabă foarte bună, dar asemenea găuri, precum în echipa dumneavostră, nu putem realiza.

– Care a fost scopul acestei desfăşurări de forţe?

– Lumea vorbeşte de imigraţie, de brexit, de prăbuşirea sistemului bancar european, dar nimeni nu reuşeşte să pună punctul pe i-ul de la molie. Proiectul Europei Unite este mâncat de molii, tocmai de aceea am ţinut să ieşim din umbră şi să apărem în prim-plan.

– Ce ne puteţi spune din punct de vedere fotbalistic?

– Am încercat să nu ne implicăm în timpul turneului. Desigur am avut parte şi de câteva acţiuni rebele în care nişte molii tinere au încercat să ofere un ajutor echipei Franţei în meciul cu Elveţia. Sper că mai ţineţi minte tricourile lor. A fost un episod peste care trebuie să trecem, dacă ţinem cu adevărat la neutralitatea noastră.

– Cum a fost întâlnirea cu Ronaldo?

-Cu riscul de a dezamăgi, vă spun sincer, nu foarte plăcută. E chestie şi de gust, prea mult gel scurs pe frunte, dacă aţi fost atent s-a observat că abia am putut să mă eliberez. Lacrimile erau însă reale, omeneşti, ceea ce nu e rău. Cert este că omul atrage, a trebuit să facem eforturi uriaşe ca numărul de molii care intră în contact cu el pe timpul finalei să nu fie depăşit. Ce se întâmplă în afara arenei e o altă problemă.

Ca orice vedetă, molia mi-a atras atenţia că timpul acordat acestui interviu a expirat, aşa că o mulţime de întrebări au murit înainte să se nască. Europeanul francez ne-a demonstrat că multe lucruri nu mai sunt ceea ce au fost, nici măcar moliile.

Foto: iTV

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.